Numele academicianului Onisifor Ghibu, de la a cărui moarte s-au implinit marți 51 de ani, este asociat adesea cu preocupările lui de pedagog, istoric, politician sau promotor al romanismului și al unității de neam. Puțini știu insă că el este și autorul primei monografii a presei bisericești din Romania.
Onisifor Ghibu a publicat in 1910 lucrarea „Ziaristica bisericească la Romani”.
Studiul apărea la aproximativ 70 de ani de la inființarea primei reviste bisericești romane, „Vestitorul bisericesc” de la Buzău (1839).
„O monografie a ziaristicei noastre bisericești ne lipsește cu desăvarșire”, sesiza autorul in Introducere.
„Ziaristică bisericească s’a făcut pănă acum multișoară, despre ziaristica bisericească s’a vorbit, in schimb, foarte puțin. Se poate zice, că nici n’a incercat măcar cineva să dea vre-o lămurire istorică despre vieața de 70 de ani a unei puteri mari din sanul vieții noastre naționale cum e ziaristica bisericească; nu știu să se fi scris ceva vrednic de luat in samă despre revistele noastre bisericești, vechi sau nouă”.
Onisifor Ghibu a realizat monografia in discuție sub indrumarea istoricului Dimitrie Onciul in perioada 1905-1906.
Monografia nu e o simplă inșiruire cronologică. Autorul surprinde in acest context relația Bisericii cu autoritățile de stat, dar și luptele care s-au dus cu ocupațiile străine. Studiul face distincție clară intre revistele bisericești și cele strict teologice.
„Toate aceste reviste nu numai că oglindesc fidel desvoltarea spiritului public al bisericii romane din diferitele părți, dar ele formează capitole de istorie națională cari nu pot lipsi din cartea faptelor trecutului nostru”, scria Onisifor Ghibu.
După analiza a 70 de ani de presă bisericească, autorul nota că acest domeniu era�incă la inceput: „Totul mai e incă de făcut la noi pe teren religios”, scria Onisifor Ghibu.
Cărturarul ardelean Onisifor Ghibu, originar din Săliște, județul Sibiu, a militat pentru invățămant romanesc in Transilvania și in Basarabia. Pentru poziția sa in Primul Război Mondial, Onisifor Ghibu a fost condamnat la moarte de către Curtea Militară Maghiară din Cluj in 1915. S-a refugiat la intre anii 1914 și 1916, apoi la Iași și Chișinău (1916-1917). Ghibu a fost printre personalitățile care au infăptuit unirea Basarabiei cu Romania.
Pentru activitatea sa permanent naționalistă, antirevizionistă și antisovietică a avut de suferit tot restul vieții după instaurarea forțată a regimului comunist in Romania. Exclus complet din viața publică, a trăit izolat la Sibiu, pană in 31 octombrie 1972.
Sursă foto: Wikimedia Commons
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 181
Id: 79498
Data: Oct 31, 2023
Imagine:
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Romani (ASCOR) organizează in perioada 1 – 17 noiembrie a șaptea ediție a Campaniei Naționale de ..... Data: Oct 31, 2023 |
Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj marți participanților la ediția națională a Micului Dejun cu Rugăciune, organizat de Grupul de ..... Data: Oct 31, 2023 |
Preasfințitul Părinte Ieronim a oficiat Sfanta Liturghie din Duminica a XXIV-a după Rusalii la Parohia Ortodoxă ..... Data: Oct 31, 2023 |
Grupul de Rugăciune din Parlamentul Romaniei a organizat marți ediția națională anuală a evenimentului Mic Dejun cu Rugăciune. Anul acesta, ..... Data: Nov 1, 2023 |
La sediul Bibliotecii Naționale a Romaniei din București va fi desfășurat joi un program de muzică psaltică și polifonică ..... Data: Nov 1, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).