„Evanghelia de astăzi ne spune că orbul vindecat mărturisește Dumnezeirea Lui Hristos. Vindecarea orbului din naștere a fost săvarșită de Mantuitorul Iisus Hristos din proprie inițiativă”, a explicat duminică Părintele Patriarh Daniel in predica rostită la Paraclisul istoric „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală.
„Ucenicii, văzand că orbul din naștere era prezent in fața lor, au intrebat pe Iisus dacă el a păcătuit sau părinții lui de s-a născut orb. Iisus a răspuns: nici acesta nu a păcătuit nici părinții lui, ci ca să se arate in el lucrurile lui Dumnezeu”.
Preafericitul Părinte Patriarh a subliniat că „nu intotdeauna boala este urmarea păcatului, consecință a păcatului sau pedeapsă pentru păcate. Ea poate fi o pedagogie, o lucrare tainică prin care să slăvește Dumnezeu spre ințelepțirea altora, a celor din jur și a celor care vin după cei vindecați ca motiv fiind lucrarea lui Dumnezeu in ei”.
Conform Evangheliei, Mantuitorul Iisus Hristos a făcut tină din saliva Sa amestecată cu pămant și a uns ochii orbului, pe care l-a trimis să se spele pe față la Scăldătoarea Siloamului.
Trei invățături principale
Părintele Patriarh a evidențiat trei invățături principale care se desprind din Evanghelia Duminicii a 6-a după Paști.
„In primul rand, boala nu este intotdeauna urmare a păcatului, ci poate fi și un prilej de lucrare tainică a Lui Dumnezeu in lume, pentru intărirea credinței oamenilor”.
A două invățătură este aceea că „vindecarea orbului din naștere il face pe acesta credincios și mărturisitor curajos al puterii vindecătoare și a dumnezeirii lui Iisus Hristos”.
„In al treilea rand, credința este vederea duhovnicească a prezenței și lucrării Lui Dumnezeu in lume și in viața oamenilor, dar și arvună a bucuriei din Impărăția Cerurilor”, a spus Patriarhul Romaniei.
Preafericirea Sa a explicat că „Evanghelia Duminicii a șasea după Paști, numită Duminica Orbului, continua șirul Evangheliilor de după sărbătoarea Invierii Domnului in care se arată puterea Sa dumnezeiască, vindecătoare, innoitoare de viață și dătătoare de bucurie cerească. Este bunătatea milostivă a lui Hristos care vindecă”.
Credința inseamnă vedere duhovnicească
După ce a implinit ascultarea de a se spăla la Scăldătoarea Siloamului, orbul care acum vedea s-a intalnit iarăși cu Mantuitorul Iisus Hristos care I s-a descoperit ca Dumnezeu.
„Pe langă vindecarea trupească, orbul din naștere vindecat a primit și darul unei lumini duhovnicești, care este credința. Credința inseamnă vederea duhovnicească a prezenței și lucrurilor Lui Dumnezeu in lume”, a subliniat Părintele Patriarh.
„Evanghelia de astăzi, de fapt, pune in contrast două atitudini: Un orb din naștere, deci un orb din punct de vedere trupește sau fizic, ajunge să devină mărturisitor al puterii vindecătoare a Lui Iisus și al Dumnezeirii Lui”.
La polul opus „fariseii, care Il vedeau pe Iisus, fiindcă atrage multă lume la el prin vindecări minunate, nu credeau că Iisus este Mesia, unsul Lui Dumnezeu”.
„Mai degrabă un orb din naștere mărturisește pe Hristos decat fariseii care se țineau că sunt invățați, dar care erau invidioși, răutăcioși și nu au crezut in Iisus Hristos. Orbirea spirituală sau necredința este o boală mai grea decat orbirea trupească sau nevederea fizică”.
„Mantuitorul spune: Eu sunt Lumina Lumii!. Aceasta inseamnă sensul prim și ultim al existenței, al Universului și al vieții omului. Hristos dăruiește atat darul vederii fizice sau trupești, cat și darul vederii duhovnicești. Vederea duhovnicească inseamnă o simțire, de fapt, duhovnicească a prezenței și lucrării Lui Dumnezeu in lume”, a concluzionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 119
Id: 81200
Data: Jun 10, 2024
Imagine:
„De la orbul din naștere trebuie să invățăm că este bine şi este demn să mărturisim şi să apărăm numele lui ..... Data: Jun 10, 2024 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis duminică un mesaj la sfințirea bisericii noi a Mănăstirii Bisericani, județul Neamț, cu hramurile ..... Data: Jun 10, 2024 |
„Observăm, in cazul nostru și in alte cazuri, că orbirea sufletească este mai grea decat orbirea trupească”, a spus duminică Episcopul vicar ..... Data: Jun 10, 2024 |
Duminică s-au implinit 25 de ani de la inregistrarea oficială a Institutului pentru studii creștin-ortodoxe de la Cambridge (IOCS – Institute for Orthodox ..... Data: Jun 11, 2024 |
Peste 1000 de persoane au alergat samnătă la „Crosul Inimilor Mari”, organizat cu scopul strangerii de fonduri pentru construcția Centrului de ingrijiri ..... Data: Jun 11, 2024 |
Preoți și credincioși de pe ambele maluri ale Prutului au participat săptămana trecută la hramul Bisericii „Sfinții Mari Impărați ..... Data: Jun 11, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Comori ale Ortodoxiei - Aparitia tiparului in Tarile Romane
Comori ale Ortodoxiei - Viata si minunile Sfintei Cuvioase Parascheva
Comori ale Ortodoxiei - Pictura munteneasca in secolul al XVII-lea
Comori ale Ortodoxiei - Biserica fortificata Precista Galati
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Moisei - Maramures
Comori ale Ortodoxiei - Manastirea Barsana Renasterea unei vechi vetre monahale
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).