Părintele Atanasie-Tănăsache Costea a fost condus vineri pe ultimul drum.�Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat slujba inmormantării in biserica Parohiei „Sfantul Ilie – Grant” din Sectorul 6 al Capitalei, unde părintele slujea ca paroh din anul 2010.
Au participat clerici și credincioși, cadre didactice de la facultatea de teologie, angajați ai protopopiatelor, ai Arhiepiscopiei Bucureștilor și ai Administrației Patriarhale.
După slujbă, ierarhul a citit mesajul de condoleanțe transmis de Patriarhul Daniel.
„Părintele Atanasie a desfășurat o activitate misionară și didactică luminată de evlavie și credință, dovedindu-se un slujitor bun și credincios, care a știut să inmulțească talanții primiți de la Dumnezeu, dar și să-i cultive in semenii săi”, a transmis Patriarhul Romaniei.
Un scurt mesaj a transmis și Inaltpreasfințitul Părinte Casian, deoarece Părintele Atanasie-Tănăsache Costea și-a inceput slujirea ca preot și ca duhovnic al tinerilor la Galați, in Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Părintele arhiepiscop afirmă in mesajul său că Atanasie-Tănăsache Costea se afla „in alergarea mereu spre țintă, adică spre toți semenii aflați, asemenea nouă, tuturor, in incercări, in suferință și in greutăți, totdeauna pe cale”, și că era un misionar „cu energie de apostol neobosit”.
„Rămane acest chip, care este un chip frumos atat prin această ținută preoțească, o seriozitate pe care părintele și-a păstrat-o și, in același timp, o iubire de slujire rar intalnită. In primul rand, iubea slujbele și mai ales Sfanta Liturghie”, a spus și Părintele Conferențiar Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.
Părintele Mihail Milea, slujitor la Catedrala „Sf. Sava” din Buzău, a evocat perioada studiilor teologice făcute alături de viitorul Părinte Tănăsache Costea. „Nu există moarte, dragii mei. Noi doar ne mutăm de aici. Părintele a iubit tare mult viața, credea foarte mult in inviere, in nemurire, in Dumnezeu”, a amintit clericul.
Părintele Marian Dobrică a transmis un mesaj din partea Protoieriei Sector 6 Capitală, unde activează ca secretar.
„Părintele drag nouă prohodit astăzi, Atanasie Tănăsache, al cărui suflet bate acum la poarta veșniciei, a fost un slujitor vrednic, cu o voce de inger, cu un cuvant pătrunzător, mobilizator și indreptător, cu zel de monah, părinte duhovnicesc de familie și duhovnic precum un tată”, a transmis părintele secretar.
Sicriul cu trupul neinsuflețit al Părintelui Tănăsache Costea a fost purtat, după tradiție, de clerici in jurul bisericii parohiale, apoi a fost inhumat in Cimitirul Parohiei Militari I din București.
Părintele Tănăsache Atanasie Costea a fost cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și este autorul mai multor articole de specialitate despre legătura dintre educație și spiritualitate.
Cu toate acestea, nu s-a preocupat să avanseze in cariera academică, ci și-a dedicat viața călăuzirii tinerilor, prin aplicarea in practică a principiilor pedagogiei creștine. A fost mentorul și duhovnicul tinerilor din ASCOR Galați, apoi călăuzitorul spiritual al studenților teologi din Capitală.
Vezi și:
- Patriarhul Daniel: Condoleanțe la mutarea la cele veșnice a Pr. Tănăsache Costea, mentorul studenților teologi
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 173
Id: 78729
Data: Jul 16, 2023
Imagine:
„Evanghelia de astăzi ne oferă un exemplu grăitor și nouă, celor aflați la distanța celor 2.000 de ani de la cele intamplate in cetatea Capernaum”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „In .....
Data: Jul 17, 2023
Evanghelia Vindecării slăbănogului din Capernaum ne arată felul in care „credința celor milostivi ajută pe cel bolnav”, a spus duminică Patriarhul Daniel.
„Acești patru anonimi care l-au ajutat pe .....
Data: Jul 17, 2023
Părinte Patriarh Daniel i-a primit sambătă, la Reședința Patriarhală, pe tinerii participanți la Consfătuirea Națională ASCOR.
Reprezentanții filialelor Asociației Studenților .....
Data: Jul 17, 2023
„Prezența sfintelor moaște, iubiți credincioși, ne indeamnă și pe noi să așezăm cate o cărămidă sau mai multe. Dacă toți cei de aici, zilele următoare vom aduce cateva cărămizi, s-ar putea .....
Data: Jul 17, 2023
.....
Data: Jul 17, 2023
Corala „Ciprian Porumbescu” a Asociației „Sing Bucovina” din Suceava a obținut două medalii de aur la Jocurile Mondiale Corale din Coreea de Sud, cea mai mare competiție de muzică corală de pe glob.
Intre cele .....
Data: Jul 17, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).