Parintele Arhimandrit Justin Parvu a trecut la Domnul si Mantuitorul nostru

Duminică, 16 iunie 2013, la ora 22:40, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.

Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

 

Înmormîntarea Părintelui Justin Pârvu va avea loc Joi, 20 Iunie

Înalt Prea Sfinţitului Teofan al Moldovei a venit la Mănăstirea Petru Vodă la prima oră a dimineţii, astăzi, Luni, 17 Iunie, şi a făcut un scurt parastas pentru Părintele Justin, de curînd mutat din lumea aceasta la cea veşnică.

După parastas, împreună cu obştea mănăstirii s-a hotărît ca înmormîntarea părintelui stareţ să aibă loc Joi, 20 Iunie, în incinta Mănăstirii Petru Vodă. Pentru aceasta, s-a hotărît ca Sfînta Liturghie să înceapă la ora 9 dimineaţa (ora Bucureştiului), iar Slujba Înmormîntării la ora 12, în continuarea Sfintei Liturghii.

Fiii duhovniceşti ai Părintelui Justin sînt chemaţi să vină să se închine începînd de astăzi, pentru a evita, pe cît va fi cu putinţă, aglomeraţia mulţimii de oameni la care ne aşteptăm pentru ziua de Joi, 20 Iunie. Vă mulţumim pentru înţelegere.

 

Sfaturi  ale Părintelui Pârvu

* Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei ci doar o viata politica
* Să-i iubeşti şi să pătimeşti împreună cu cei săraci, ca şi tu să fii miluit de Dumnezeu.
* Să nu-i mustri pe cei care au întristare în inimă, ca să nu fii  pedepsit cu acelaşi toiag şi căutănd pe cineva care să te măngăie, să nu  afli pe nimeni!
* Aminteşte-ţi că şi tu ai trup de ţărănă şi fă binele tuturor, fără deosebire.
* Mai presus decât toate virtuţile este dreapta socoteală.
* Să nu mustri pe nimeni pentru greşeala lui, ci să te consideri răspunzător pentru toate, chiar şi pentru greşeala aproapelui.
* Mai bine să fiti dispreţuit, decât să dispreţuieşti pe altul. Mai bine să fiti nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti .
*  Să nu locuieşti împreună cu omul mândru, ca să nu piardă sufletul tău  harul Sfântului Duh, şi astfel să devină sălaş al patimilor viclene .
* Cel care fuge de slava cea deşartă a lumii, unul ca acesta simte în sufletul său slava veacului ce va să fie .
* Urăşte odihna şi traiul bun, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.
* Fereşte-te de întâlnirile cele multe şi îngrijeşte-te de sufletul tău, ca să-ţi păstrezi liniştea sufletească .
* Păzeşte-te de păcatele cele mici, ca să nu cazi în cele mari .
* Îţi este mai de folos să înviezi sufletul tău din patimi, cugetând la cele dumnezeieşti, decât să înviezi morţi.
*  Mulţi oameni au făcut lucruri minunate, au înviat morţi, s-au ostenit  să-i aducă pe cei înşelaţi la calea rnântuirii şi alte minuni mari.  Mulţi oameni au fost povăţuiţi cu ajutorul lor la cunoaşterea de  Dunmezeu. Mai târziu, însă, aceştia care au înviat morţi, au căzut în  patimi de ocară, ungănd astfel sufletul lor. Prin aceasta, prin faptele  lor păcătoase ce s-au făcut arătate, ei au smintit pe mulţi. În  realitate ei erau cei bolnavi şi în loc să se îngrijească de sănătatea  lor sufletească, au ieşit în marea lumii acesteia ca să tămăduiască şi  să mântuiască sufletele altora, pierzând astfel nădejdea ce o aveau în  Dumnezeu şi sufletele lor.
* Cel care se scârbeşte de înşelarea şi  răspândirea minţii în cele lumeşti, vede înlăuntrul inimii sale pe  Stăpânul şi Domnul său.
* Pentru ca Dumnezeu să ia în considerare  virtuţile noastre, trebuie ca ele să fie însoţite de înfrânare trupească  şi de conştiinţă curată.
* Mai bine să locuieşti împreună cu vulturii decât cu cel lacom şi nesăţios.
* Mai bine să trăieşti împreună cu cel infirm şi cu cel neînsemnat, decât cu cel mândru.
*  Mai bine să fiii prigonit, decât să prigoneşti; să fii răstignit, decât  să răstigneşti; să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii  clevetit, decât să cleveteşti.
* Îndreptăţirea de sine nu are loc în viaţa creştinilor şi nu este cuprinsă nicăieri în învăţătura lui Hristos.
*  Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei  învrednici să dobândeşti pacea. te vei bucura în orice încercare.
* Dumnezeu rabdă toate neputinţele noastre. însă nu-l suferă pe cel care tot timpul cărteşte, ci îl pedepseşte ca să-I îndrepte.
* Gura şi inima, care în flecare încercare Îi mulţumesc Lui Dumnezeu, primesc binecuvântarea Lui şi harul dumnezeiesc.
* Harului dumnezeiesc îi premerge smerita-cugetare, iar pedepsei, cugetarea semeaţă.
*  Atunci când viaţa ta este după Dumnezeu, să nu te întristezi pentru  necazurile şi relele tale pătimiri, căci Dumnezeu ţi le va ridica într-o  bună zi. Să nu te temi nici de moarte, pentru că Dumnezeu a pregătit  bunătăţile cele viitoare ca să te facă mai presus de moarte.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 632

Id: 31869

Data: Jun 20, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).