Parohia Micherechi din Ungaria a serbat 250 de ani de la prima atestare documentară

Parohia Ortodoxă Romană din Micherechi, Ungaria, și-a serbat duminică hramul, cu anticipație de cateva zile, și a marcat 250 de ani de la prima atestare documentară – in foaia urbarială (cartea funciară) din anul 1773.

Sărbătoarea a inceput cu Sfanta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria, impreună cu un sobor format din clerici romani din țară și din Ungaria.

Au participat Margareta Tat – primarul comunei, Ana Ruja Martin – directoarea Școlii Generale din comună, reprezentanți ai comunității romanești și ai publicațiilor de limbă romană din Ungaria, credincioși din Romania.

Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr și despre aniversarea celor 250 de ani de atestare documentară a romanilor și a bisericii lor ortodoxe din Micherechi.

Ierarhul i-a evocat pe foștii părinți slujitori ai parohiei. Aceștia au fost comemorați, incepand cu primul preot al comunității, Părintele Ioan Bordaș, din județul Bihor, strămoșul părintelui mărturisitor Nicolae Bordașiu, cel care a ridicat o troiță din marmură la Micherechi in cinstea strămoșilor săi.

După liturghie, pentru ei a fost oficiată slujba Parastasului, iar personalitatea și realizările lor au fost subliniate intr-un cuvant omagial rostit de Părintele Paroh Ionuț Negrău. Au mai fost pomeniți ctitori de biserici, binefăcători și preoți slujitori, precum și credincioșii din Micherechi trecuți la cele veșnice.

Răspunsurile liturgice au fost date de tanărul Narcis Valcan din Salonta și grupul credincioaselor din Micherechi. Rugăciunea „Tatăl Nostru” din cadrul Liturghiei a fost rostită de copii din parohie, care s-au impărtășit la momentul randuit.

Ierarhul Ungariei, preoții slujitori, reprezentanții autorităților locale și cei ai instituțiilor romanești de educație și cultură din Micherechi, precum și cei care au ajutat la organizarea Zilelor Ortodoxe la Micherechi au primit icoane ale Sf. Arh. Mihail și Gavriil pictate pe sticlă de copiii din parohie.

La final, toți credincioșii au primit cozonac și prinoase oferite pentru Parastas, iar oaspeții au fost invitați la o agapă oferită de Primărie.

Foto credit: Episcopia Ungariei

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 203

Id: 79544

Data: Nov 6, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).