Patriarhul Daniel a sfințit Capela „Sfantul Andrei” din Parlamentul Romaniei

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit luni seară Capela „Sfantul Apostol Andrei” inființată in Parlamentul Romaniei.

După slujba de sfințire, Patriarhul Daniel a rostit un cuvant in care a evidențiat existența de capele sau paraclise in parlamentele diverselor state ale lumii, in aeroporturi, spitale sau alte spații publice și a catalogat aceste spații de rugăciune ca fiind „izvoare de pace, bucurie și speranță”.

Patriarhul a menționat apoi că in istoria poporului roman, Sfatul Țării și apoi Camera Deputaților s-au aflat langă Catedrala mitropolitană (actualmente patriarhală), iar acum Parlamentul Romaniei se află in vecinătatea Catedralei Naționale cu hramurile „Inălțarea Domnului” și „Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei”.

„Din acest motiv, am propus ca Sfantul Apostol Andrei să fie și sfantul ocrotitor al Capelei Parlamentului Romaniei, care a hotărat din anul 2012 ca ziua pomenirii sale să fie și pentru societate o sărbătoare, adică zi in care nu se lucrează”.

Părintele Patriarh a spus că sfințirea capelei din parlament are o semnificație spirituală deosebită: „Evidențiază legătura dintre rugăciune și comuniune, dintre cult și cultură, inclusiv cultura politică, intre activitate și comunitate instituțională, intre libertate individuală și responsabilitate socială”.

„Intr-o lume din ce in ce mai secularizată, un spațiu liturgic consacrat care invită la rugăciune ne ajută să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfințire in relația de comuniune cu Dumnezeu cel sfant și la slujire smerită față de oameni deoarece rugăciunea individuală și comunitară este izvor de pace, bucurie și speranță”.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze inițiatorii și sprijinitorii proiectului”, a spus apoi Preafericirea Sa, menționand pe: Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Silvia-Claudia Mihalcea, Secretarul General al Camerei Deputaților, și Arhimandritul Nectarie Șofelea, Starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.

Patriarhul Daniel a dăruit capelei mai multe cărți de cult: Biblia, Psaltirea, Ceaslovul și Triodul, iar pentru participanți cărți de rugăciune de dimensiuni reduse.

In continuare, au luat cuvantul Premierul Romaniei, Președintele Senatului, Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.


Inființarea lăcașului de cult din Parlament reprezintă o inițiativă mai veche, iar cel mai recent anunț a fost făcut in toamna anului trecut la un eveniment care aniversa 30 de ani de la inființarea Grupului de rugăciune din Parlamentul Romaniei.

Demersul a prins contur incepand cu 11 martie 2024 cand a fost aprobat un memorandum privind identificarea spațiului adecvat pentru capelă. Tot atunci se stabilea că această capelă nu va avea un preot permanent și că activitatea bisericească a lăcașului de cult va fi coordonată de Patriarhia Romană.

Vezi și:

  • Cuvantul Patriarhului Daniel la sfințirea Capelei Camerei Deputaților

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 130

Id: 80628

Data: Mar 26, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).