Părintele Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj pentru slujba de inmormantare a părintelui Constantin Țanu, preot militar, fost Inspector General și Șef al Secției Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Slujba a fost oficiată la biserica ctitorită de Părintele Constantin Țanu in incinta Statului Major al Forțelor Terestre din București.
Text integral:
Slujitor harnic al Bisericii şi militar loial in Armata Romană
Preotul Constantin Țanu (1959-2024)
Am aflat cu multă intristare de trecerea din acestă viață, in dimineața zilei de 27 aprilie 2024, a părintelui Constantin Țanu, preot militar pensionar, fost Inspector General şi Șef al Secției Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Părintele Constantin Țanu s-a născut in ziua de 4 aprilie 1959, in comuna Drăgănești, județul Galați, in familia drepcredincioșilor Ilie și Vasilica. A avut un frate mai mic, Eugen, trecut la cele veșnice acum trei ani.
După frecventarea școlii primare, gimnaziale și a Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău, părintele Constantin Țanu a urmat Facultatea de Teologie (Institutul Teologic de grad Universitar) din București, intre anii 1981-1985, precum și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, intre anii 1998-2002. In anul 2010 a obținut diploma de doctorat la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din București.
A fost căsătorit cu doamna Lydia-Ioana Țanu.
In luna decembrie a anului 1986 a fost hirotonit preot, de către Preasfințitul Părinte Antim Nica, Episcopul Dunării de Jos. După 10 ani de activitate ca preot paroh la Parohia Braniștea, Protoieria Galați, din Episcopia Dunării de Jos, in anul 1996, a intrat in randul clerului militar, slujind mai intai ca preot militar la Brigada „22 Tancuri” București (1996-1998), apoi in cadrul Statului Major al Forțelor Terestre București (1998-2005) și din anul 2005 ca Inspector general și Șef al Secției Asistență Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Ostenitor jertfelnic al clerului militar, a dat dovadă de ravnă pastorală in lucrarea de propovăduire a cuvantului lui Dumnezeu in mediul militar și a ctitorit biserica militară „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe și Sfantul Voievod Ștefan cel Mare” din incinta Statului Major al Forțelor Terestre, sfințită in anul 2001.
Părintele Constantin Țanu a slujit cu credință și devotament, coordonand cu tact și ințelepciune activitatea preoților militari din subordine. A acordat o atenție deosebită pregătirii profesionale continue a preoților militari, fiind un exemplu in acest sens, prin absolvirea a nu mai puțin de cinci cursuri post-universitare in domeniul pastorației in mediul militar, al relațiilor publice și comunicării, al dreptului umanitar internațional, al securității și apărării naționale, iar in anul 2008 a finalizat cu succes cursul NATO pentru capelani militari, in Germania.
Părintele Constantin Țanu a avut o bogată activitate sacerdotală și misionară, impletită armonios cu cea administrativă și gospodărească, un model vrednic de urmat pentru ceilalți preoți militari și pentru personalul militar și civil cu care a colaborat de-a lungul anilor, in toate activitățile desfășurate in cadrul Bisericii și in structurile Armatei Romaniei.
In aceste momente de intristare, adresăm familiei indoliate, colaboratorilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat, un gand părintesc de mangaiere și ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului adormitului robului Său preotul Constantin, in lumina, pacea şi bucuria Preasfintei Treimi!
Veșnica lui pomenire din neam in neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvantări pentru toți cei indoliați,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Foto credit: Pexels
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 228
Id: 80892
Data: Apr 29, 2024
Imagine:
Studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din Capitală au interpretat ..... Data: Apr 29, 2024 |
Ca in fiecare an, icoana Intrării Domnului in Ierusalim a fost purtată sambătă seară in procesiune la Ierusalim. Fiecare din Bisericile Ortodoxe surori a avut ..... Data: Apr 30, 2024 |
Preotul Gheorghe Holbea, prodecanul responsabil cu activitatea studențească și internaționalizarea de la Facultatea de Teologie din București, a vorbit la ..... Data: Apr 30, 2024 |
Pelerinajul de Florii este unul dintre marile pelerinaje ale sărbătorilor de peste an. Mii de preoți și credincioși au mers in procesiune in ajunul Floriilor ..... Data: Apr 30, 2024 |
Banca Națională a Romaniei a lansat in decursul săptămanii anterioare o emisiune numismatică cu ocazia implinirii a 90 de ani de la inființarea ..... Data: Apr 30, 2024 |
Academia Romană va planta perdele forestiere pe 148,3857 ha de teren arid din județul Călărași și pe alte 10,4532 ha din Constanța. Proiectul ..... Data: Apr 30, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).