Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat duminică la Sfanta Liturghie la Mănăstirea Ghighiu, unde a rostit predica intitulată „Domnul Iisus Hristos formează Apostoli pentru sfințirea popoarelor”.�
Redăm cuvantul integral:
Domnul Iisus Hristos formează Apostoli pentru sfințirea popoarelor
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinţilor Romani) Matei 4, 18-23
„In vremea aceea, pe cand Iisus umbla pe langă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, indată lăsand mrejele, au mers după El.
Și, de acolo mergand mai departe, a văzut pe alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregandu-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, indată lăsand corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, invățand in sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Impărăției și tămăduind toată boala și toată neputința in popor”.
Evanghelia din Duminica a 2-a după Rusalii ne vorbește despre chemarea la apostolat sau la apostolie, adică la misiune, a ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos.
Chemarea la apostolat a ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos este o etapă a unui plan de mantuire a lumii pe care Dumnezeu il are prestabilit, dar voiește ca acest plan să devină o impreună-lucrare a lui Dumnezeu cu oamenii. Prin chemarea ucenicilor la apostolat, Domnul Iisus Hristos pregătește taina constituirii Bisericii Sale ca adunare a popoarelor in iubirea Sfintei Treimi.
Mai intai El cheamă la apostolat sau la misiune un grup restrans de doisprezece ucenici care simbolizau cele douăsprezece seminții ale poporului evreu, apoi acești ucenici vor deveni Apostoli (trimiși sau misionari) ai lui Hristos și vor forma nucleul conducător al Bisericii Sale.
Iar in ziua Pogorarii Sfantului Duh peste acești 12 ucenici, se constituie in lume comunitatea divino-umană, numită Biserica lui Hristos, care se extinde apoi prin mulţimea oamenilor, din popoare diferite, care cred in Iisus Hristos şi se botează in numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfantului Duh (cf. Fapte 2, 38 și Matei 28, 18-20). Prin urmare, Biserica lui Hristos este adunarea popoarelor (etniilor) in iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.
Biserica este viața lui Hristos Cel răstignit, inviat și inălțat la ceruri, impărtășită oamenilor, prin Duhul Sfant
In această duminică, Sfanta Evanghelie ne arată primii pași făcuți de Domnul Iisus Hristos pentru constituirea Bisericii Sale ca adunare a oamenilor in iubirea veşnică a Preasfintei Treimi. Desigur, taina intemeierii Bisericii, ca unire a Fiului lui Dumnezeu cu oamenii, incepe odată cu zămislirea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara Maria, prin lucrarea Duhului Sfant (cf. Luca 1, 34), și se continuă cu toată lucrarea mantuitoare și sfințitoare a lui Hristos, culminand prin Cruce, Inviere şi Inălţare intru slavă, ca unire deplină a omului cu Dumnezeu[1].
Apoi viaţa divino-umană a Domnului Iisus Hristos se extinde prin lucrarea Sfantului Duh in oamenii care vor crede in Hristos. Această extindere, impărtăşire sau comunicare a vieții lui Hristos in oameni este constituirea Bisericii ca Trup tainic al lui Hristos, El fiind capul Bisericii.
Mai precis, Biserica se intemeiază pe Persoana, invățătura şi lucrarea Domnului Iisus Hristos și pe legătura vie a oamenilor cu El prin harul Duhului Sfant primit la Botez. Prin urmare, Biserica lui Hristos nu este intemeiată numai pe invățătura lui Hristos, ci mai intai pe Persoana Lui divino-umană. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune că „Hristos este piatra cea din capul unghiului” (cf. Efeseni 2, 20), adică temelia Bisericii Sale; dar și Capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), Cel ce conduce Biserica Sa in iubirea şi slava Preasfintei Treimi.
Așadar, Biserica lui Hristos nu este o simplă instituție umană din lumea aceasta pămantească, inființată prin acordul mai multor oameni, cum se infiinţează, de pildă, o societate, o asociație sau un club, ci Biserica este intemeiată din inițiativa și prin lucrarea lui Dumnezeu Insuşi pentru mantuirea oamenilor. De ce? Pentru că in Biserică se impărtășește lumii iubirea Preasfintei Treimi.
In acest sens, Biserica trăiește din harul Domnului nostru Iisus Hristos prin care se arată dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și impărtășirea Sfantului Duh, cum se inţelege din binecuvantarea pe care Sfantul Apostol Pavel o impărtăşeşte sau o transmite creștinilor din Corint (cf. 2 Corinteni 13, 13). Această viață sfantă, in același timp dumnezeiască și omenească, a Mantuitorului nostru Iisus Hristos este izvorul vieții Bisericii.
Dincolo de programe pastorale, de organizarea activității misionare și social-filantropice a Bisericii, dincolo de tot ceea ce este instituție, esențială și primordială in viața Bisericii este legătura vie și sfințitoare a oamenilor cu Dumnezeu-Tatăl, descoperită lor de Fiul Său, Mantuitorul Iisus Hristos, și comunicată lor prin harul Duhului Sfant. Cu alte cuvinte, viaţa Bisericii este iubirea Preasfintei Treimi impărtăşită oamenilor. De aceea, scriitorul bisericesc Origen (†254) spunea că Biserica „este plină de Preasfanta Treime”[2].
Cine este Cel ce cheamă la Sine pe oameni și le schimbă viața?
Cand Domnul Iisus Hristos Se botează in apele Iordanului de către Ioan Botezătorul, odată cu botezul Său se descoperă taina Sfintei Treimi, deoarece Iisus este Fiul veşnic al Tatălui ceresc și nedespărţit de Duhul Sfant Cel veşnic. Iar după Botezul Său in Iordan şi după o pregătire spirituală prin post și rugăciune in pustie (cf. Matei 4, 1-11; Luca 4, 1-13; Marcu 1, 12-13), Domnul Iisus Hristos incepe să cheme și să formeze ucenici pentru apostolat sau misiune. Evanghelia de astăzi ne arată cum ii alege Iisus pe primii Săi ucenici.
El nu le promite nici averi, nici bani, nici ranguri mari, nici viață ușoară și comodă, ci doar le spune: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19). Nu știm cat de mult au ințeles chemarea Lui pescarii Petru și Andrei, Iacov și Ioan, pe care ii menționează Evanghelia de astăzi ca fiind printre primii chemați de Iisus ca să-I fie ucenici.
Vedem insă că, fără să-și mai facă vreun calcul, fără să mai pună vreo intrebare, fără să negocieze, fără să pună vreo condiție, cei pe care El i-a chemat au lăsat toate ale lor și au urmat Lui. In mod surprinzător, vedem că Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreună cu tatăl lor, l-au lăsat singur pe acesta in corabie, ceea ce era un fapt neobișnuit, și au mers după Iisus.
Cine este acest Iisus din Nazaret care cheamă sau alege ucenici și schimbă viața oamenilor? Cine este Acesta care, cu programul sau planul Lui, schimbă orice program al zilei și al vieții obișnuite a oamenilor? Desigur, aceşti pescari simpli care fuseseră chemați de El să devină „pescari de oameni” nu puteau ințelege toate acestea la inceput.
Atunci se pune intrebarea: de ce au răspuns ei atat de prompt la chemarea Lui? Ei au răspuns imediat, pentru că ii chema Insuşi Dumnezeu Cuvantul Vieții, Cel ce a chemat din neființă la ființă intreg universul, Cel ce a creat pe om la inceputul lumii (cf. Facerea 1, 26-27) și Cel ce cheamă acum pe toți oamenii la viață veșnică in Impărăţia lui Dumnezeu (cf. Ioan 11, 25).
Acest adevăr al chemării la viață veșnică in Impărăţia lui Dumnezeu s-a confirmat mai tarziu, cand Iisus a vorbit despre Sfanta Euharistie și a spus că dacă cineva nu mănancă Trupul Său și nu bea sangele Său nu poate primi viața veșnică (cf. Ioan 6, 53). Insă unii dintre cei care urmau pe Iisus numai din curiozitate au spus: „Greu este cuvantul acesta! Cine poate să-l asculte?” (Ioan 6, 60) și au plecat, adică L-au părăsit şi nu L-au mai urmat pe Iisus.
Dar Iisus a intrebat pe cei doisprezece ucenici aleși sau chemați de El la inceput: „Nu vreți și voi să vă duceți?” Atunci Sfantul Apostol Petru a răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice” (Ioan 6, 68). In acel moment s-a văzut, de fapt, ce simțeau cei doisprezece ucenici cand i-a chemat Iisus la apostolat. Ei au simțit adevărul că Iisus are in Sine cuvintele vieţii veşnice, deoarece El este Cuvantul veşnic al lui Dumnezeu şi Izvorul vieţii veşnice.
Acest adevăr se confirmă și cand Domnul Iisus Hristos spune Martei, sora prietenului Său Lazăr: „Eu sunt invierea și viața; cel ce crede in Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Adică acela va trăi veșnic cu sufletul, chiar dacă va muri cu trupul. Aşadar, numai pentru că Iisus Hristos este Cuvantul vieții Care impărtășește oamenilor cuvintele vieții veșnice și harul vieţii veşnice, cei chemați de El la misiune sau lucrare sfantă Il urmează imediat, fără nicio condiţie sau negociere.
Altfel spus, chemarea ucenicilor la misiune de către Hristos a fost făcută prin cuvintele Lui pline de har, iar ucenicii au simţit mai intai puterea sau atracţia harului Său, chiar dacă n-au inţeles deplin cuvintele Sale.
Predicarea Evangheliei Impărăției cerurilor era insoțită
de faptele iubirii milostive
Evanghelia de azi ne mai spune că Iisus, după ce a ales şi chemat pe primii Săi ucenici, i-a luat cu El și a inceput a binevesti Evanghelia Impărăției cerurilor, nu Evanghelia (Vestea cea bună) unei impărății lumești, pămantești, trecătoare, ci Evanghelia Impărăției iubirii și slavei cereşti veșnice a lui Dumnezeu.
Iar indată după predicarea Evangheliei vieții veșnice, El vindeca orice boală și orice neputință in popor. Predica Sa incepe astfel: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Impărăția cerurilor” (Matei 4, 17), adică schimbați-vă felul de a gandi, de a trăi și de a făptui, deoarece Dumnezeu este aproape de oameni, S-a făcut Om printre oameni, pentru ca pe oameni să-i apropie de Dumnezeu.
Deci predica lui Iisus, ca predică a pocăinţei, a schimbării și sfințirii vieții oamenilor, este insoțită de fapte minunate ale iubirii milostive, de vindecări de boli şi de eliberări de duhuri rele: „El vindeca toată boala și toată neputința in popor”(Matei 4, 23). Prin aceasta, Domnul Iisus Hristos confirmă prin fapte ceea ce spune prin cuvinte, și anume că Impărăția pe care o binevestește El prin Evanghelia Sa este Impărăția vindecării oamenilor de păcat și de moarte, este Impărăția vieții, a iubirii și fericirii veșnice.
Prin vindecările săvarșite de Iisus se vede că iubirea Sa milostivă și smerită este dătătoare de lumină, de viață, de sănătate, de libertate și de bucurie. Iubirea Lui ridică pe oameni din păcat prin indemnul la pocăință, apoi ii ridică și din suferință prin vindecare de boli și prin eliberare de demoni.
Astfel, Mantuitorul Iisus Hristos pregătește pe ucenicii Săi să ințeleagă lucrarea Bisericii Sale, invățandu-i că la cuvantul bun trebuie să adauge și fapta cea bună, de ajutorare a oamenilor bolnavi și intristați. Această Evanghelie a Impărăției lui Dumnezeu a fost ascultată cu evlavie, trăită cu sfințenie și transmisă cu zel de-a lungul veacurilor, mai ales de către sfinții lui Dumnezeu din popoare diferite. Intre aceștia se află și sfinții din neamul romanesc sau din poporul roman dreptcredincios.
Creștinismul romanesc are rădăcini adanci in sufletul poporului și rugători in ceruri�
Dacă in Duminica Tuturor Sfinţilor pomenim impreună pe toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi, din toate popoarele şi din toate timpurile, astăzi, in Duminica Sfinților Romani (cf. hot. Sf. Sinod din 19-20 iunie 1992), ne aducem aminte de toți cei ce au predicat Evanghelia lui Hristos şi au trăit in sfinţenie pe pămantul țării noastre, incepand cu Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat la apostolie, despre care ne vorbește chiar Evanghelia din această zi.
Pe temelia predicii Sfantului Apostol Andrei și a ucenicilor săi in sud-estul țării noastre, in Dobrogea de astăzi, s-a răspandit creștinismul la străromani și romani. Poporul roman nu a fost creștinat intr-un anumit an, la porunca cneazului, regelui sau impăratului, cum a fost cazul cu unele popoare vecine (bulgari și ruși), ci creștinarea romanilor s-a făcut lent de jos in sus, incepand cu oamenii simpli și cu soldații creștini din legiunile romane venite in Dacia (Gemina şi Macedonica), prin cucerirea ei de către impăratul Traian in anul 106, iar apoi prin lucrarea unor misionari creștini, in special răsăriteni vorbitori de limbă greacă și latină.
Creștinismul primit și cultivat de poporul roman, pe cand acesta se forma ca popor nou in istorie (din geto-daci și romani), este un creștinism ortodox răsăritean latin cu rădăcini adanci in sufletul poporului roman. De aceea, el a rezistat in timpul invaziilor popoarelor migratoare ca: goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, tătarii și turcii, precum şi in timpul multor presiuni prozelitiste ulterioare, religioase şi ideologice.
Faptul că toţi romanii vorbesc o limbă de origine latină, iar cei mai mulţi mărturisesc credința creştină ortodoxă răsăriteană, ii ajută să nu despartă Crucea de Inviere şi nici suferinţa de speranţă, dar şi să iubească tradiţia creştină bimilenară a poporului roman mai mult decat orice ideologie politică sau filosofică efemeră.
�Astăzi pomenim comuniunea sfinţilor romani, și anume: a sfinților ierarhi, preoţi şi diaconi, a sfinţilor mucenici şi mărturisitori, a sfinților cuvioși și cuvioase din mănăstiri, schituri și sihăstrii, a voievozilor şi soldaţilor romani apărători ai patriei și ai credinței, precum și mulțimea sfinților credincioși mireni, bărbați și femei, cunoscuți și necunoscuți pe nume, care au postit mult și s-au rugat mult, au mărturisit credința in vremuri grele, au construit biserici și mănăstiri, au născut, crescut și educat copii in iubirea lui Hristos și in iubirea de Biserică și Neam.
Prin sfinții romani, poporul nostru are in cer mai mulți mijlocitori sau rugători pentru el in fața Preasfintei Treimi, pentru ca el să–și păstreze credința ortodoxă, să o transmită generațiilor tinere, să cultive sfinţenia vieţii şi faptele iubirii milostive.
In calendarul Bisericii Ortodoxe Romane nu există nicio lună in care să nu fie pomenit cel puțin un sfant roman, insă astăzi, in Duminica Sfinților Romani, sunt pomeniți toți sfinții romani impreună, cei cunoscuți sau canonizați de Biserică și cei necunoscuți pe nume de către oameni, dar pe care Dumnezeu ii cunoaște că sunt sfinți.
De aceea, trebuie să mulțumim astăzi lui Dumnezeu mai ales pentru darurile Duhului Sfant revărsate in sfinții din poporul roman, daruri pe care insă ei le-au cultivat prin credință și osteneală, prin rugăciune și fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria Bisericii lui Hristos. Amin!
[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, București, EIBMBOR, 2003, p. 219: „Sfinţii Părinţi nu-L văd pe Hristos cap al Bisericii in mod separat prin Intrupare, sau prin Răstignire, sau prin Inviere, ci prin toate acestea legate intre ele. Prin Intrupare Hristos a pus numai prima temelie a Bisericii, luand �parga firii noastre�. Trupul asumat de El devine temelia deplină a Bisericii, intrucat el este trecut prin moarte şi inviere. Numai astfel trupul Lui e izvorul de unde curge in noi puterea morţii pentru păcate şi a invierii; numai aşa, trupul Lui devenit deplin pnevmatizat şi transparent pentru infinita viaţă dumnezeiască se face mediul prin care primim această viaţă dumnezeiască şi noi”.
[2] Origen, Selecta in Psalmos, XXIII, 1, in Patrologia Graeca, vol. 12, col. 1265: „Păcătosul locuiește in pustie, dar cel care se află in Biserică, care este plină de Preasfanta Treime, locuiește aici pe pămant, care este Biserica intemeiată de Domnul pe mările ispitelor depășite in Sine, pentru ca apoi el să fie pregătit să bea din rau”.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 87
Id: 81398
Data: Jul 8, 2024
Imagine:
..... Data: Jul 8, 2024 |
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei și Episcopul Macarie al Europei de Nord au resfințit duminică biserica Mănăstirii Tazlău, după un ..... Data: Jul 8, 2024 |
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Episcopia Evanghelică Luterană din Wurttemberg, Germania, au celebrat sambătă trei decenii de ..... Data: Jul 8, 2024 |
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat duminică Sfanta Liturghie la Catedrala Patriarhală din ..... Data: Jul 8, 2024 |
..... Data: Jul 8, 2024 |
Părintele Patriarh Daniel a primit duminică, la Mănăstirea Ghighiu, cheia Municipiului Ploiești. Viceprimarul orașului, Daniel Nicodim, a ..... Data: Jul 8, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).