Publicăm integral cuvantul de invățătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica după Botezul Domnului (Inceputul propovăduirii Domnului), preluat din săptămanalul Lumina de Duminică al Patriarhiei Romane.

„In vremea aceea, auzind că Ioan a fost intemnițat, Iisus a plecat in Galileea. Și, părăsind Nazaretul,�a venit să locuiască in Capernaum, langă mare, in hotarele lui Zabulon�și Neftali, ca să se implinească ce s-a zis prin Isaia prorocul,�care zice: �Pămantul�lui Zabulon și pămantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea�in intuneric a văzut lumină mare și celor�ce ședeau in latura�și in umbra morții lumină le-a răsărit�. De atunci�a inceput Iisus să propovăduiască și�să spună: Pocăiți-vă,�că s-a apropiat�Impărăția cerurilor.”

Matei 4, 12-17

Iisus Hristos este Lumina vieții veșnice

Duminica aceasta este numită�Duminica după Botezul Domnului�și are ca temă principală�inceputul propovăduirii Domnului Iisus Hristos. Ea ne arată că Mantuitorul Iisus Hristos este Lumina vieții veșnice.

In calendarul ortodox există duminici care se numesc�duminica dinaintea�unei sărbători mari și�duminica după�sărbătoarea respectivă. Așa avem�Duminica dinaintea Inălțării Sfintei Cruci�și�Duminica după �Inălțarea Sfintei Cruci,�Duminica dinaintea Nașterii Domnului�și�Duminica după Nașterea Domnului,�Duminica dinaintea Botezului Domnului�și�Duminica după Botezul Domnului.

Evanghelia�Duminicii după Botezul Domnului�are bogate semnificații duhovnicești pentru viața Bisericii și pentru ințelegerea credinței creștine ca pregustare a vieții din Impărăția cerurilor.

In Duminica după Botezul Domnului, vedem in primul rand�legătura dintre lumina Botezului Domnului Iisus Hristos in Iordan, prin arătarea Preasfintei Treimi, și lumina Evangheliei Sale, prin chemarea la pocăință și vestirea Impărăției cerurilor.

In al doilea rand, vedem�legătura care există in general intre Botez și Pocăință�ca porți de intrare a oamenilor in Impărăția cerurilor.

Arătarea Preasfintei Treimi, după Botezul Domnului Iisus Hristos in Iordan, ne descoperă că�omul este centrul atenției și al iubirii Preasfintei Treimi. Cuvintele troparului�„In Iordan botezandu-Te, Tu, Doamne, inchinarea Treimii S-a arătat”�inseamnă că intreaga Sfantă Treime S-a arătat la Botezul lui Iisus in Iordan, iar in centrul iubirii Preasfintei Treimi era�firea omenească pe care a luat-o Dumnezeu Fiul ca să o vindece de păcat și de moarte, să o lumineze, să o sfințească și să o indumnezeiască, aducand-o la asemănarea cu Dumnezeu Cel Unul Sfant și dăruindu-i viață veșnică.

Descoperirea sau arătarea Preasfintei Treimi in timpul Botezului Domnului Iisus in Iordan,�la inceputul activității Sale publice, ne arată și scopul lucrării mantuitoare a Domnului Iisus, deoarece�la sfarșitul activității Sale pămantești, după Invierea Sa din morți și inainte de Inălțarea Sa la cer, Domnul Iisus trimite pe ucenicii Săi�„să boteze toate neamurile in numele Tatălui și al Fiului și al Sfantului Duh”�(cf.�Matei�28, 19).�Așadar, la Botezul lui Hristos in Iordan S-a arătat Preasfanta Treime avand in centrul iubirii Sale firea omenească a lui Iisus, pentru ca apoi fiecare om să poată primi Botezul in harul, lumina și iubirea Preasfintei Treimi, spre a trăi veșnic in Impărăția cerurilor.�

Lumina cea mare care�se arată poporului�evreu este plinătatea revelației lui Dumnezeu�in Iisus Hristos

Evanghelia acestei duminici ne arată că, după ce Sfantul Ioan Botezătorul a fost intemnițat de regele Irod Antipa, Iisus a plecat in Galileea și, părăsind orașul Nazaret, a venit să locuiască in Capernaum, langă mare. In acest oraș locuiau, alături de evrei, și mulți străini, oameni de neamuri și credințe diferite, indeosebi greci și romani. Evanghelia ne spune că Iisus S-a mutat de la Nazaret la Capernaum, in pămantul lui Zabulon și Neftali, langă Marea Galileii, pentru a implini un plan al lui Dumnezeu, pe care profetul Isaia il binevestește astfel:�„Pămantul Zabulonului și ținutul lui Neftali; in vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt țărm al Iordanului, Galileea nea�murilor. Poporul care locuia intru intuneric va vedea lumină mare și voi, cei ce locuiți in �latura umbrei morții, lumină va străluci peste voi”�(Isaia�8, 23; 9, 1). Care este lumina cea mare? Desigur, nu este vorba de o simplă lumină fizică produsă de soare, ci, după cum talcuiesc Sfinții Părinți ai Bisericii, aceasta este�o lumină spirituală, duhovnicească. Mai precis,�lumina cea mare este plinătatea descoperirii lui Dumnezeu prin Fiul Său intrupat, Iisus Hristos.�Toată descoperirea lui Dumnezeu prin proroci este o lumină treptată, etapizată, crescandă, culminand in lumina mare sau deplină care este Persoana Domnului Hristos, adică Insuși Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mantuirea lor.�„Lumina mare”,�adică deplină sau totală, este�Dumnezeu-Cuvantul�sau�Fiul lui Dumnezeu, prin Care Dumnezeu-Tatăl a creat lumina fizică din univers, ca simbol creat al luminii sau al slavei dumnezeiești necreate, deoarece prin Fiul a zis Dumnezeu-Tatăl la facerea lumii:�„Să fie lumină! Și a fost lumină”�(Facere�1, 3). Deci,�Dumnezeu-Cuvantul sau Fiul Cel veșnic al Tatălui este Lumina veșnică și Viața veșnică, pentru intreaga umanitate, după cum ne spune și Sfantul Evanghelist Ioan:�„Intru El era viață și viața era lumina oamenilor�[…]�Cuvantul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul ce vine in lume”�(Ioan�1, 4; 9).�Mai precis, Iisus Insuși va spune: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan�8, 12) sau „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan�14, 6), adică El este Calea dreaptă, Adevărul deplin și Viața desăvarșită și veșnică.

Poporul care stătea in intuneric, adică in nedeplinătatea cunoașterii adevărului dumnezeiesc mantuitor, vede acum lumină mare, adică pe�Dumnezeu-Omul prezent in mijlocul oamenilor. Această „lumină mare”, prezisă de Isaia (cf.�Isaia�9, 1), este Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu. De ce? Pentru că�„toate�prin�El�s-au făcut”�(Ioan�1, 3), „intru�El�au fost făcute toate�[…]�Toate s-au făcut�prin�El�și�pentru�El” (Coloseni�1, 16). Prin urmare,�toate creaturile văzute și nevăzute au fost făcute�in�Hristos,�prin�Hristos și�pentru�Hristos. De aceea, Hristos luminează sau dăruiește sens ultim ori deplin intregii existențe create, atat universului material văzut, cat și lumii nemateriale și nevăzute a puterilor cerești netrupești (ingerești).

„Latura și umbra morții” semnifică starea�de păcat ca instrăinare�a oamenilor�de Dumnezeu Creatorul

„Poporul care stătea in intuneric” era poporul evreu care, deși se inchina unicului Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului și al pămantului, și primise unele lumini ale adevărului mantuitor prin Legea lui Moise și prin proroci,�totuși se afla intr-o incertitudine privind identitatea lui Mesia�pe care-L aștepta, intr-o vreme cand Țara Sfantă se afla sub stăpanire romană politeistă, știut fiind faptul că romanii se inchinau multor zei sau idoli.

Evanghelia din această zi mai precizează că și celor care ședeau „in latura și in umbra morții”�le-a răsărit lumină. �Aceștia sunt etniile sau neamurile�politeiste ori idolatre care trăiau intr-o totală necunoaștere a singurului Dumnezeu adevărat, Dumnezeu-Creatorul sau Făcătorul cerului și al pămantului. De aceea, spre deosebire de evrei, păganii nu se inchinau Creatorului unic al lumii, ci multor zei sau idoli.

Deci,�„latura și umbra morții”�(Isaia�9, 1) insemna atunci�starea de confuzie religioasă și morală a lumii păgane politeiste. Păganii inchinători la idoli și robiți de păcate multe, din cauza necunoașterii adevăratului Dumnezeu,�petreceau�in latura și in umbra morții, mai ales pentru că nu credeau in invierea morților, iar teama de moarte ii stăpanea toată viața�(cf.�Evrei�2, 15).

In acest context al existenței umane intunecate de necunoaștere, incertitudine și degradare spirituală, vine intre oameni�o lumină mare, adică Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Iar faptul că El incepe să predice in Galileea, unde evreii conviețuiau cu etnii diferite de poporul evreu, ne arată că�venirea Domnului Iisus Hristos in lume are ca scop mantuirea intregii lumi, nu doar a poporului evreu. Desigur, Mesia-Hristos vine in lume in primul rand pentru mantuirea poporului evreu, in care S-a născut, dar nu vine in mod exclusiv pentru acesta, ci vine in lume pentru umanitatea intreagă, pentru a mantui toate popoarele lumii care vor crede in el.

Chemarea la pocăință�are ca scop dobandirea vieții veșnice

Domnul Iisus Hristos incepe propovăduirea Evangheliei Sale cu aceste cuvinte:�„Pocăiți-vă, că s-a apropiat Impărăția cerurilor”�(Matei�4, 17). Aceleași cuvinte le intalnim și in predica Sfantului Ioan Botezătorul, care cuprindea insă și multe amenințări. De pildă, Sfantul Ioan vorbește ascultătorilor despre securea care stă la rădăcina copacului să-l taie dacă nu aduce roadă, referindu-se astfel�la judecata sau la pedeapsa divină�pentru cei care nu-și schimbă viața lor păcătoasă. Deci,�Sfantul Ioan Botezătorul cheamă la pocăință folosind un limbaj sever, amenințător, de responsabilizare maximă a oamenilor.

Domnul Iisus Hristos cheamă și El pe oameni la pocăință, insă le vorbește mai mult despre dobandirea vieții veșnice din Impărăția cerurilor, a cărei prezență sau lucrare tainică in lume o descrie folosind parabole sau simboluri precum: comoară, aluat, grăunte de muștar ș.a. Totuși, Impărăția cerurilor despre care vorbește Mantuitorul Iisus Hristos nu se află doar in ceruri, ci acum ea vine pe pămant, printre oameni, fiind cuprinsă tainic și concentrat in Iisus Hristos Insuși, adică in Dumnezeu-Omul.�Mai precis,�Hristos Insuși este taina Impărăției cerurilor coborată printre oameni, deoarece El este Impăratul cerurilor, viețuind acum ca om printre oameni. Insă, unde este prezent Iisus Hristos, acolo este prezent și Dumnezeu Tatăl impreună cu Dumnezeu Duhul Sfant. Deci, in și prin Iisus Hristos, Impărăția Preasfintei Treimi se descoperă treptat oamenilor, după cum s-a văzut mai ales in timpul Botezului Domnului la Iordan.�Duminica după Botezul Domnului ne invață de fapt că�atat Nașterea Domnului Iisus Hristos, cat și Botezul Său ne descoperă apropierea Impărăției lui Dumnezeu de oameni. Această apropiere de oameni incepe, de fapt, cu nașterea ca Om a Fiului lui Dumnezeu in Betleem și continuă cu lucrarea Lui mesianică in popor, indată după Botezul Său in Iordan.�Astfel,�in mod mai clar, se vede acum că�scopul venirii lui Hristos in lume este intrarea oamenilor in Impărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfant, in iubirea și lumina Preasfintei Treimi Care Se arată după Botezul lui Iisus in apele Iordanului.

Botezul creștin este inceputul intrării omului in Impărăția cerurilor

Ce este Impărăția ceru�rilor?

Impărăția cerurilor este viața sau comuniunea de �iubire veșnică a Preasfintei Treimi impărtășită sfinților ingeri și oamenilor care cred in Hristos. In acest sens, Botezul creștin săvarșit in numele Preasfintei Treimi și primit spre iertarea păcatelor și spre viață sfantă nouă in Hristos, prin harul Duhului Sfant, este inceputul intrării omului credincios in Impărăția cerurilor, după cum ii spune Domnul Iisus Hristos lui Nicodim:�„De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre in Impărăția cerurilor”�(Ioan�3, 5). Așadar,�prin Botezul săvarșit in numele Prea�sfintei Treimi incepem să intrăm in Impărăția iubirii veșnice a �Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfant. Toate celelalte Sfinte Taine ale Bisericii au ca temelie Taina Botezului,�urmată de Mirungere și de Impărtășirea euharistică�(Tainele de inițiere in viața creștină).

Pocăința este starea duhovnicească de pregătire pentru�a ne apropia�de Impărăția cerurilor

Evanghelia de astăzi ne arată legătura dintre chemarea lui Iisus:�„Pocăiți-vă”�și motivația:�„că s-a apropiat Impărăția cerurilor”.�Domnul Iisus Hristos nu vorbește numai despre Impărăție, ci și de pocăință ca pregătire pentru a primi Sfantul Botez.

Evanghelia de astăzi ne arată că intoarcerea omului de pe drumul păcatului și al morții pe drumul mantuirii și al vieții veșnice se face prin pocăință. Totuși,�pocăința nu este un simplu regret emoțional – imi pare rău de ce am făcut -, ci inseamnă și o schimbare a modului de a gandi, de a vorbi și de a viețui.�Pocăința inseamnă�o schimbare a vieții, și anume�viața trăită in neascultare față de Dumnezeu�se schimbă in�viață trăită in ascultare față de Dumnezeu. Viața trăită in fapte rele se schimbă in viață trăită să�var�șind fapte bune. In acest sens, Sfantul Ioan Damaschin spune că�pocăința inseamnă trecerea de la o stare nefirească la una firească¹, de la o viață păcătoasă la o viață virtuoasă; trecerea de la o viață de ascultare de satana și de toate slugile lui și de toate lucrările lui la ascultarea de Hristos și de sfinții Lui. De aceea, cel care se botează mărturisește (direct sau prin nașul său) inainte de a primi Botezul: „Mă lepăd de satana și mă unesc cu Hristos”.

Prin urmare, ințelegem că�lumina Botezului creștin este lumină mare pentru fiecare dintre noi, pentru viața Bisericii și a familiei umane in general. Dacă această lumină sfantă primită la Botez nu este cultivată permanent, nu se face roditoare in viața creștină, ea diminuează sau se pierde, iar viața oamenilor devine un mediu al intunericului, al patimilor egoiste, al violenței și al exploatării posesive sau degradante a persoanelor umane (criza socială morală) și a naturii inconjurătoare (criza ecologică).

Așadar, renașterea spirituală a omului păcătos incepe prin credința in Hristos, prin pocăință și prin primirea Sfantului Botez in numele Preasfintei Treimi. Botezul se săvarșește�o singură dată, deoarece „este un Domn, o credință, un Botez”�(Efeseni�4, 5). Deci,�Botezul nu se repetă, dar se reinnoiește prin pocăință sau spovedanie, numită și „Botezul lacrimilor”. Numai o singură dată ne botezăm in Duhul Sfant și in apă, dar de multe ori ne curățim de păcatele săvarșite după Botez prin pocăință, adică prin „Botezul lacrimilor”.

Pocăința inseamnă�o stare de smerenie continuă. In acest sens, Sfantul Antonie cel Mare, inainte de moarte a fost intrebat: Dacă ai trăi mai mult, ce-ai mai face? Iar el n-a menționat vreun program de reformă socială sau culturală, ci a zis: „Dacă aș trăi mai mult, aș invăța să mă pocăiesc mai bine”. Iar aceasta a spus-o după zeci de ani de nevoință, de post și de rugăciune. Așadar, trebuie să avem foarte mare grijă, deoarece po�căința adevărată trebuie păstrată in smerenie. Deci,�pocăința trebuie să fie o constantă a vieții creștine, o permanentă curățire de păcatele săvarșite cu gandul, cu vorba și cu fapta, pentru a dobandi mantuirea și sfințenia ca daruri ale Impărăției lui Dumnezeu.

Niciodată pocăința nu trebuie să fie un prilej de laudă de sine pentru cel care se pocăiește. Dacă ne lăudăm cu pocăința, ea iși pierde din valoare, devine o pocăință exterioară, de imagine publică, fără roade duhovnicești.�Pocăința adevărată este o lucrare tainică, intimă, de renaștere in dureri a omului, de frămantare a lutului pentru a deveni vas al Duhului, de răstignire a egoismului din om și de inviere duhovnicească a iubirii sale față de Dumnezeu și față de oameni.�Pocăința �este continuarea Botezului. Este refacerea permanentă a legăturii noastre de iubire cu Dumnezeu.�Prin păcat ne despărțim de Dumnezeu, iar prin pocăință refacem unirea noastră cu Dumnezeu.

Așa cum plantele cresc și florile infloresc, fiind luminate de soare, fără să facă zgomot, tot așa și creșterea duhovnicească in virtuți, ca rod al pocăinței,�este o lucrare tainică, pașnică, smerită și luminată de Duhul Sfant, izvorul iubirii curate.

Sfinții Bisericii iși acoperă virtuțile iubirii milostive cu haina pocăinței, a smereniei, nu le arată ostentativ, nu se laudă cu ele, pentru ca să nu le piardă.

Intrucat Botezul este un program de creștere spirituală, de innoire, de luminare pentru intreaga viață creștină,�cei care au dezvoltat programul acesta de luminare treptată pană la sfarșitul vieții lor se numesc sfinți.

Cand un sfant este pictat in icoană, el este prezentat ca avand lumină (aureolă) in jurul capului și pe chip. Aceasta inseamnă că�lumina harului, care s-a dat omului ca o sămanță cand el a primit Botezul creștin și a fost cultivată de el prin osteneli duhovnicești,�l-a adus pe acesta la asemănare cu Dumnezeu. Sfantul este deci omul care a implinit programul duhovnicesc de la Botez,�in măsura in care el s-a unit cu Hristos și s-a luminat cu harul Duhului Sfant spre bucuria Tatălui ceresc. De aceea, Botezul a fost numit și „Sfanta Luminare”,�iar la slujba Botezului se cantă:�„Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te imbraci cu lumina ca și cu o haină”,�in timp ce nașii poartă in mană lumanarea aprinsă, ea fiind simbol al luminării duhovnicești a omului de curand botezat.

In concluzie, ințelegem că�Sfanta Taină a Botezului și Sfanta Taină a Pocăinței sunt izvoare de innoire, de lumină și bucurie pentru viața creștină.�Iar intrucat am fost botezați in numele, lumina și iubirea Preasfintei Treimi, trebuie ca in tot timpul vieții noastre să preaslăvim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfantul Duh, prin gand și cuvant, prin rugăciune și fapte bune. Să ne rugăm Mantuitorului Iisus Hristos ca să ne ajute să primim Evanghelia Sa ca fiind�Evanghelie a iubirii și a vieții veșnice din Impărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfant, să ne pregătim cat mai des, prin pocăință și fapte bune, pentru impărtășirea cu Sfintele Taine ale Bisericii prin care pregustăm bucuria vieții veșnice din Impărăția cerurilor,�spre slava lui Dumnezeu și a noastră mantuire. Amin!

† Daniel
Patriarhul Bisericii�Ortodoxe Romane

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 123

Id: 80004

Data: Jan 8, 2024

Imagine: