La proclamarea anului 2024 drept An omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți Patriarhul Daniel a rostit un cuvant in care a subliniat că ingrijirea bolnavilor este poruncă dumnezeiască și datorie socială.

„Pe langă ingrijirea medicală corespunzătoare, optimă, bolnavul are nevoie și de o alinare sufletească pe măsură, care nu poate fi inlocuită de niciun tratament medical”, a spus Patriarhul Daniel in prima zi din 2024 la Catedrala Patriarhală.

Textul integral:

Ingrijirea bolnavilor este poruncă dumnezeiască și datorie socială

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, avandu-se in vedere necesitatea unei intensificări a ingrijirii celor aflați in suferință sufletească și trupească. In fiecare an adancim duhovnicește, teologic și faptic, una dintre temele pe care Biserica le consideră prioritare in pastorație.

Dacă anul trecut, 2023, in centrul preocupărilor noastre misionare și cultural-sociale a fost pastorația persoanelor varstnice, este firesc ca anul acesta să extindem lucrarea noastră pastorală, intensificand tot mai mult, in cuvant și faptă, pastorația și ingrijirea bolnavilor.

Intr-o lume in care omul se inchide tot mai mult in propria lui individualitate, văzandu-se doar pe el și nevoile lui, Biserica se roagă pentru intreaga umanitate și in mod deosebit pentru cei ce suferă.

Slujirea sacerdotală a cuprins dintotdeauna și datoria clericilor de a se ingriji de cei bolnavi, ca o implinire a poruncii Domnului Iisus Hristos, dată ucenicilor Săi trimiși la propovăduire: „Tămăduiți pe cei neputincioși, inviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; in dar ați luat, in dar să dați” (Matei 10, 8). Slujitorii Bisericii au misiunea de a prelungi in spațiu și timp lucrarea Domnului Iisus Hristos: „Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, invățand in sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Impărăției și vindecand toată boala și toată neputința in popor” (Matei 9, 35).

De fapt, vedem că Dumnezeu dorește să vindece omul in integralitatea ființei sale, primirea invățăturii fiind ea insăși condiție pentru vindecare, iar din Sfanta Scriptură ințelegem limpede că vindecarea trupului este semnul unei vindecări mult mai profunde care este iertarea păcatelor (cf. Marcu 2, 10-12). Biserica, primind porunca tămăduirii și a ingrijirii bolnavilor de la Domnul Iisus Hristos, se străduiește să o indeplinească avand grijă de cei aflați in suferință și insoțindu-i cu rugăciunea ei, cerand ajutorul lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor.

Pastorația și ingrijirea bolnavilor in societatea contemporană se confruntă cu o serie de dificultăți, la care trebuie să găsim soluții adecvate. Bătranețea, care, desigur, nu este echivalentă bolii, este insă o perioadă a vieții in care fragilitatea trupului il expune pe varstnic suferințelor fizice, iar acestea il fac pe bolnav de foarte multe ori, mai ales in lipsa indrumării duhovnicești potrivite, să se insingureze și să-și acutizeze starea, neințelegand că suferința trupească indeamnă și la căutarea sănătății spirituale. Din păcate, medicalizarea majoră a ingrijirii bolnavilor, care in sine este pozitivă, a devenit un factor ce duce la insingurarea acestora.

Viața cotidiană a devenit foarte complexă, ritmurile de lucru s-au accelerat și nu mai găsim timp pentru a vizita bolnavii in spital sau pe cei singuri, aflați in suferință acasă. Pe langă ingrijirea medicală corespunzătoare, optimă, bolnavul are nevoie și de o alinare sufletească pe măsură, care nu poate fi inlocuită de niciun tratament medical.

Sprijinul emoțional, compasiunea, ințelegerea și comunicarea eficientă intre bolnav, familia acestuia și personalul medical sunt condițiile principale pentru a spori vindecarea celor suferinzi. Ceea ce astăzi oferă tot mai puțin familia și instituțiile statului trebuie oferit de slujitorii Bisericii, deoarece vindecarea sufletului facilitează vindecarea trupului.

Domnul Iisus Hristos, așa cum ne invață Sfanta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, este Doctorul sufletelor și al trupurilor, El fiind, in același timp, doctor și medicament (medicus et medicamentus)[1], așa cum anunțau mai �inainte profeții Vechiului Testament, zicand: „El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a impovărat” (Isaia 53, 4).

Insă Domnul Iisus Hristos nu a venit in lume doar pentru o simplă insănătoșire a omului, ci spre a-i dărui viața cea veșnică (cf. Ioan 11, 25). De aceea, „scopul Bisericii nu este să dea lumii un mod de a supraviețui sau de a dobandi o viață cat mai lungă, ci viața care biruiește moartea”[2]. Hristos Insuși este medicament, Sfanta Euharistie fiind leac nu doar pentru tămăduirea sufletului și a trupului, ci și spre iertarea păcatelor și viața de veci (cf. Ioan 6, 54).

Astfel, Domnul Iisus Hristos este principalul nostru model pentru ingrijirea bolnavilor: El dăruiește prelungirea vieții pămantești prin lucrările Sale minunate, ca semne ale Impărăției cerurilor, ca: Samarinean milostiv, El a venit la omul aproape mort „și, văzandu-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnand pe ele untdelemn și vin” (Luca 10, 34), iar prin ascultare smerită pană la moarte Se jertfește pe Sine pe Cruce, pentru a vindeca păcatul neascultării lui Adam şi pentru a birui moartea prin inviere (cf. Filipeni 2, 7).

Domnul Iisus Hristos, Maica Sa și Sfinții tămăduitori fără de arginți sunt adevărații vindecători ai bolnavilor, de multe ori, inspirand lucrarea medicului, care tratează. Diversele vindecări realizate de sfinți in lume sunt recunoscute ca fiind manifestările unui har deosebit pe care il primesc in dar de la Dumnezeu și il oferă mai departe, tot ca dar.

Dintre sfinții taumaturgi, unii au studiat știința medicală a epocii lor și au vindecat bolnavii atat cu medicamente, cat și cu harul Sfantului Duh, prin rugăciune. Alții din această categorie nu au studiat medicina, insă li s-a dăruit harul de a tămădui.

Pe aceștia credincioșii au ajuns să-i venereze ca vindecători minunați, iar alții au fost incluși in categoria sfinților tămăduitori datorită vindecărilor minunate săvarșite după moartea lor, prin puterea harului dăruit de Dumnezeu sfintelor moaște. Toți aceștia au o trăsătură comună: harul dăruit fiecăruia pentru a vindeca omul aflat in boală. Ei sunt numiți „doctori sau tămăduitori fără de arginți” (ἀνάργυροι), intrucat nu au cerut niciodată plată pentru vindecările lor.

Primul medic al Bisericii apostolice amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistolele sale este „Luca, doctorul cel iubit” (Coloseni 4, 14), adică Sfantul Apostol și Evanghelist Luca, autorul Evangheliei a treia și al cărții Faptele �Apostolilor.

Tot ca tămăduitoare, din aceeași perioadă de inceput a creștinismului, trebuie amintită Sfanta Mare Muceniță Tecla, cea intocmai cu apostolii, ucenică a Sfantului Apostol Pavel.

Din primele patru secole sunt și cei doisprezece Sfinți tămăduitori fără de arginți pomeniți liturgic la Proscomidie: Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon, alături de alți sfinți tămăduitori din primele secole: Sfantul Grigorie Taumaturgul, Sfantul Ierarh Spiridon, Sfantul Ierarh Partenie de Lampsakos, Sfantul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, sau de alți mari sfinți taumaturgi mai noi, dar foarte iubiți de credincioși ca: Sfantul Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfantul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Sfantul Gherasim din Kefalonia sau Sfantul Cuvios Nichifor Leprosul.

Toți acești sfinți tămăduitori şi mulţi alţii oferă speranță celor fără de speranță, dăruiesc vindecare acolo unde medicii nu pot vindeca boli grele. Sfinții taumaturgi, ca membre ale Trupului tainic al lui Hristos, Il fac cunoscut lumii pe Domnul Iisus Hristos ca fiind Doctorul cel Mare, care le-a dăruit și lor darul vindecărilor, așa cum imnografia Bisericii noastre ne invață, zicand: „Ce vă vom numi pe voi: Doctori ce vindecați sufletele și trupurile, tămăduitori de patimi nevindecate, care in dar tămăduiți pe toți, luand darurile de la Mantuitorul Hristos, Cel Ce dăruiește nouă mare milă”[3].

In concluzie, să nu uităm că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, nu un drept, iar acest dar trebuie păzit, ingrijit și sfințit. Dacă l-am pierdut, trebuie să-l căutăm cu multă credință și speranță, rugandu-ne lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților tămăduitori fără de arginți, să ne vindece sufletul de păcate și trupul de boli, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mantuire.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Note:

[1] Aurelius Augustinus, Sermo 329, 1-2, in: PL 38, 1454-1455.

[2] Georgios Mantzaridis, Morala creștină, vol. II, trad. de Diac. Cornel Constantin Coman, București, Ed. Bizantină, 2006, p. 474.

[3] Slava Stihoavnei, Vecernia la prăznuirea Sfinților și făcătorilor de minuni, doctori fără de arginți, Cosma și Damian, din Asia, luna noiembrie, ziua intai, in: Mineiul pe noiembrie, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2017, p. 9.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 162

Id: 79954

Data: Jan 2, 2024

Imagine: