Patriarhul Daniel a explicat luni cuvintele din Evanghelie ale Arhanghelului Gavriil, care ii spune Fecioarei Maria: „Sfantul care�Se�va�naște din tine,�Fiul�lui�Dumnezeu�se�va�chema” (Luca 1, 35).
„Nu spune Sfantul care va deveni, ci �Sfantul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema�. Cu alte cuvinte, se naște din ea un sfant, nu un om care va deveni mai tarziu un sfant”, a subliniat Preafericirea Sa de Sărbătoarea Bunei Vestiri.
„El este sfant ca Om din momentul nașterii ca om. El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care, ca Om, este sfant, ceea ce inseamnă că inomenirea Fiului lui Dumnezeu este și inceputul indumnezeirii omului.”
„El se face Om, iar Omul Iisus este Dumnezeu, este om indumnezeit, este Om Care se indumnezeiește prin unirea firii dumnezeiești cu firea umană luată din Fecioara Maria”, a explicat Patriarhul Romaniei. „Este foarte mare taina aceasta, că inceputul inomenirii Fiului lui Dumnezeu este și inceputul dumnezeirii firii umane in Iisus Hristos.”
Toate Persoanele Sf. Treimi conlucrează la Intruparea lui Hristos
„Aici ce remarcăm? O mare taină: că, deși se intrupează ca Om doar Fiul veșnic al lui Dumnezeu, intreaga Sfantă Treime conlucrează, cooperează la Intrupare: Duhul Sfant coboară, pregătește umanitatea Fecioarei pentru a primi pe Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Tatăl este prezent și activ prin bunăvoință și binecuvantare, iar Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu care devine Om Se zămislește ca Om și se naște din Fecioara Maria”, a continuat Patriarhul Daniel.
„Ceea ce a spus Arhanghelul Maicii Domnului despre nașterea Pruncului Iisus din ea, ca participare a intregii Sfinte Treimi – deși numai Unul din Treime S-a făcut Om – se va confirma la Botezul Domnului in Iordan” a explicat Preafericirea Sa, referindu-se la glasul care s-a auzit atunci din cer spunand: „Acesta este Fiul meu cel iubit, intru care bine am voit”.
„Ca atare, vedem că in Iisus Hristos se manifestă iubirea intregii Sfinte Treimi pentru neamul omenesc. De aceea, noi cantăm la sfarșitul liturghiei: �Să ne inchinăm Sfintei Treimi, că aceasta ne-a mantuit pe noi�.”
„Adică intreaga Sfantă Treime lucrează mantuirea oamenilor prin unirea oamenilor cu Dumnezeu ca urmare a primirii harului Sf. Treimi prin Botez, prin Sf. Taine și prin toată implinirea poruncilor lui Hristos din Evanghelie”, a adăugat Preafericirea Sa.
Cinstirea Maicii Domnului, inițiată de inger, nu de om
„Atitudinea Arhanghelului Gavriil față de Fecioară era una de respect, de bună cuviință, de evlavie in fața ei”, a remarcat Patriarhul Romaniei.
„Deci vedem că cinstirea Maicii Domnului nu este făcută de oameni, ci este incepută de ingeri, pentru că aceasta este voia Dumnezeu, intrucat ea de vine Născătoarea de Dumnezeu, mama Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu cel veșnic, care se naște veșnic din tată fără mamă și se naște in istorie ca Om din mamă fără tată și prin lucrarea Duhului Sfant.”
Părintele Patriarh Daniel a vorbit și despre numele dat Maicii Domnului, de Noua Evă, care a răscumpărat păcatul neascultării vechii Eve.
„Ascultarea noii Eve, a Maicii Domnului, aduce bucurie și binecuvantare. De aceea, numai bisericile sau creștinii care cinstesc pe Maica Domnului au deplină bucurie, pentru că ea este cea prin care răsare bucuria”, a spus Preafericirea Sa.
„Bucuria veșnică este Iisus Hristos, după cum se spune in cantările de Paști ortodoxe. Dar Maica Domnului, cea prin care răsare bucuria, cea din care se naște ca Om Bucuria veșnică Iisus Hristos. Deci Maica Domnului este Eva cea nouă, Eva smerită și ascultătoare.”
„Maica Domnului este icoana Bisericii care ascultă cuvantul Dumnezeu și il transformă in virtuți. Ii dă naștere prin fapte bune. Este icoana Bisericii care poartă in ea pe Hristos și Il arată lumii și zice: �Faceți tot ceea ce vă spune El�, adică Hristos”, a subliniat Patriarhul Romaniei.
Patriarhul Daniel a participat la Sfanta Liturghie oficiată de Buna Vestire in Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale din Capitală.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro /
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 237
Id: 80618
Data: Mar 25, 2024
Imagine:
„Iubiți credincioși și credincioase, praznicul de astăzi aduce lumii multă bucurie și multă speranță. Hristos S-a făcut om, ca ..... Data: Mar 25, 2024 |
„In decursul istoriei, omenirea a primit multe vești insemnate, dar cea mai frumoasă şi mai importantă veste pe care a primit-o vreodată, nu este alta ..... Data: Mar 25, 2024 |
Mănăstirea Turnu organizează vineri, 5 aprilie, un spectacol de teatru creștin la Sala Dalles din Capitală. Intitulat „Urma Pașilor ..... Data: Mar 26, 2024 |
Patriarhul Daniel a vorbit luni, in cadrul predicii despre sărbătoarea Bunei Vestiri, și despre Marșul pentru viață care se desfășoară ..... Data: Mar 26, 2024 |
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit luni la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. Cu această ocazie, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei ..... Data: Mar 26, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).