Patriarhul Daniel: Ne rugăm lui Dumnezeu să aducă pace prin rugăciunile Sfintei Parascheva

„In această zi de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva cea mult folositoare, ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească poporul roman şi toate popoarele credincioase, să ne ajute să simţim ajutorul şi binefacerile ei şi mai ales să aducă pace prin rugăciunile ei intr-o lume foarte tulburată”, a afirmat sambătă Patriarhul Daniel.

Patriarhul Romaniei a vorbit in Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală, care o are ocrotitoare şi pe Sfanta Parascheva, despre evlavia poporului roman la sfanta cinstită in 14 octombrie.

Potrivit Preafericirii Sale, Sfanta Cuvioasă Parascheva este una dintre cele mai populare sfinte din viaţa poporului roman şi a altor popoare la care moaştele sale au fost aşezate mai mulţi ani.

„Sfanta Cuvioasă Parascheva este foarte mult indrăgită de pelerini. Mai ales in ţările in care ea a stat. Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva s-a dezvoltat după anul 2000, cand Iaşiul a fost declarat oraş european de pelerinaj şi a devenit şi mai cunoscut ca loc de pelerinaj”.

„Peste 500 de biserici, cu tot cu cele din diaspora, sunt inchinate Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceasta arată evlavia poporului roman pe intreg cuprinsul Romaniei şi in diaspora ortodoxă romană”.

In Arhiepiscopia Bucureştilor sunt 50 de lăcaşuri de cult care o au ca ocrotitoare, dintre 24 in Bucureşti care o au ca prim, al doilea sau al treilea hram.

„Oraşul Bucureşti este unicul oraş ortodox care la ora actuală are 24 de biserici inchinate Sfintei Cuvioase Parascheva”, a spus Părintele Patriarh, care a oferit şi explicaţia.

„In anul 1944, mai bine de 6 luni, intre 10 aprilie – 27 octombrie, ca să nu cadă in calea războiului, sfintele sale moaşte au fost aduse de la Iaşi la Mănăstirea Samurcăşeşti”.

„Din 27 octombrie pană in 13 noiembrie 44, moaştele ei au rămas la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Intenţia a fost să rămană 3 zile, dar atat de mare a fost dorinţa bucureştenilor de a se inchina sfintelor moaşte, incat s-a prelungit şederea sfintelor moaşte la 17 zile”.

„De aceea, unele dintre bisericile construite după acea dată, sau unele deja construite, au luat ca hram sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva”, a menţionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul Romaniei a amintit in cuvantul rostit că Acatistul Sfintei Parascheva are o particularitate faţă de alte acatiste.

„Sfanta Cuvioasă Parascheva are un Acatist deosebit de celelalte acatiste şi anume, in Acatist nu se povesteşte viaţa ei, ci se arată binefacerile pe care ea le dăruieşte celor care se roagă ei şi anume, ea este numită Mult folositoare. In fiecare Icos avem această formulă: Bucură-te Sfantă Cuvioasă Parascheva, mult folositoare. Deci, nu viaţa, ci binefacerile ei sunt pomenite in Acatist”.

In incheiere, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane i-a felicitat pe cei care işi serbează astăzi onomastica.

„Sfanta Cuvioasă Parascheva este mult folositoare şi in acelaşi timp este populară şi prin faptul că sunt unele persoane care poartă numele de Parascheva, Paraschiva sau Paraschiv”.

„Tuturor celor care ii poartă numele, le dorim sănătate şi mantuire, pace şi bucurie, spre slava Preasfintei Treimi şi bucuria Bisericii”.

Citeşte şi: Mesajul Patriarhului Romaniei pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi

Foto credit: Ziarul Lumina

Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 187

Id: 79377

Data: Oct 15, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).