Patriarhul Daniel: Oriunde vede Sf. Cruce, creștinul iși amintește de iubirea lui Dumnezeu pentru lume

„Sf. Cruce a lui Hristos se vede in biserică și pe biserică, la margine de drum, pe morminte sau langă fantană. Oriunde vede Sfanta Cruce, creștinul iși amintește de iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Sfanta Cruce ne arată această iubire și așteaptă răspunsul oamenilor la iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de ei”, a spus Patriarhul Daniel in Duminica dinaintea Inălțării Sfintei Cruci.

„In țara noastră, adesea semnul Sf. Cruci se află pe porțile de la intrare intr-o curte sau pe casele credincioșilor sau la intrarea in casă, pentru a ne arăta că acolo locuiesc creștini care răspund prin credință vie și fapte bune iubirii Mantuitorului Iisus Hristos.”

„Această sărbătoare care urmează, a inălțării Sfintei Cruci, este cinstire a Crucii, dar și preamărirea iubirii jertfelnice și smerite, singura iubire pe care Dumnezeu o prețuiește. Dumnezeu nu prețuiește iubirea posesivă și mandră, ci iubirea smerită și darnică, sau milostivă, care deschide sufletul omului spre a iubi pe Dumnezeu și pe semeni”, a spus Preafericirea Sa.

„Crucea Mantuitorului Iisus Hristos reprezintă iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor intr-o lume plină de ură și de violență.”

„Această iubire smerită, răbdătoare, jertfelnică a lui Hristos arată că ascultarea lui Hristos față de Dumnezeu Tatăl este o vindecare a neascultării lui Adam cel vechi, care voia să ajungă ca Dumnezeu fără ajutorul lui Dumnezeu”, a explicat Patriarhul Romaniei.

„De aceea, Crucea inseamnă iubire smerită și milostivă, inseamnă iubire răbdătoare și iubire care nu răspunde la violență cu violență. Smerenia, unită cu răbdarea indelungată a Domnului Iisus Hristos arătată pe Cruce face din Sfanta Cruce armă nebiruită și semn de infricoșare pentru demoni, deoarece demonii nu se pot smeri și crucea este semnul iubirii și smerite și milostive a lui Hristos.”

„In cruce este ascunsă puterea invierii lui Hristos. Domnul a inviat din morți pentru că El a fost fără vină, fără păcat și pentru că El s-a răstignit pentru a arăta ascultare față de Dumnezeu pană la capăt și a corecta greșeala sau a vindeca păcatul lui Adam cel dintai”, a mai explicat Preafericirea Sa.

„Hristos cel ce a murit pe Cruce a fost fără de păcat, iar moartea ca plată sa urmare a păcatului neascultării nu a putut să-L stăpanească pe Cel Ce S-a făcut ascultător pană la moarte pe cruce.”

„Aceasta arată că in Cruce este ascunsă puterea Invierii lui Hristos. De aceea, in noaptea de Paști nu se ascunde Crucea, se ridică in văzul tuturor, se adaugă la ea lumanarea invierii și se proclamă: �Hristos a inviat!� de către preot și se răspunde: �Adevărat a inviat!�”

„Această biruință a lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului, asupra demonilor, asupra morții este la inceput ascunsă in cruce, iar slava crucii se vede in slava Invierii lui Hristos”, a adăugat Patriarhul Romaniei.

„Cunoscand că din crucea iubirii milostive a lui Hristos vine bucuria invierii, bucurie sfantă, ne vom ruga și mai mult in fața Sf. Cruci și vom spune: �Crucii Tale ne inchinăm, Hristoase, și Sfantă Invierea Ta o inviem și o mărim�”, a incheiat Părintele Patriarh Daniel.

Patriarhul Romaniei a participat duminică la Sfanta Liturghie oficiată la Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 164

Id: 79091

Data: Sep 11, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).