„Schimbarea la Faţă a Domnului este icoana profetică a Bisericii intregi, pentru că aici vedem cum Hristos Domnul adună prin harul Său, prin lumina Evangheliei şi a sfintelor taine, prorocii şi apostolii şi pe toţi cei care cred in El”, a afirmat duminică Patriarhul Daniel la hramul istoric al Mănăstirii Cernica.
”Schimbarea la Faţă a Domnului nu este o schimbare doar la faţă
In cuvantul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a explicat de ce Schimbarea la Faţă a Domnului este o schimbare a intregului Său corp.
„Această schimbare la faţă sau transfigurare nu este doar Schimbarea la Faţă a Domnului, ci a intregului corp şi a veşmintelor sau hainelor cu care era era imbrăcat, doar că numele tradiţional al sărbătorii este in limba romană Schimbarea la Faţă”.
In limba greacă, metamorfosis, iar in limba latină, transfiguratio. Cei doi termeni arată că „nu se schimbă doar faţa, ci intreaga infăţişare a Feţei şi Trupului Domnului. Aceasta arată că slava dumnezeirii Sale se arată dinlăuntrul Său trecand prin trupul şi hainele Sale. Nu este o lumină venită din exterior, de la soare, ci este slava veşnică a dumnezeirii Mantuitorului Iisus Hristos care se arată prin materia trupului şi a hainelor Sale”.
„Prin Schimbare la Faţă vedem, de fapt, mărturisirea dumnezeirii lui Hristos. De ce s-a schimbat la faţă cu puţin timp inainte de pătimirile, moartea şi invierea Sa? Ca să arate ucenicilor că atunci cand Il vor vedea desfigurat pe cruce din cauza durerii, să-şi aducă aminte că El este Domnul slavei, cel transfigurat, şi să se intărească in credința că pătimirea Sa este de bunăvoie. De bunăvoie a mers spre pătimire spre suferința crucii și a trecut prin moarte și a ajuns la Inviere. Schimbarea la Față, in care Hristos Domnul iși arată slava dumnezeirii Sale, este o anticipare, o arătare inainte a slavei Invierii lui Hristos. De aceea, ea are rol pregătitor pentru ucenici, ca să nu se intristeze peste măsură, pentru că Cel Care va suferi moarte pe cruce va invia din morți”.
Moise şi Ilie
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit că evangheliile consemnează apariţia lui Moise şi Ilie la momentul Schimbării la Faţă a Domnului.
�„La Schimbarea la Faţă, spun sfintele evanghelii, Mantuitorul Iisus Hristos la un moment dat apare impreună Moise şi Ilie, pentru că ambii şi-au dorit să vadă faţa lui Dumnezeu, să-L vadă faţă către faţă”.
„Acum vedem că și Moise, și Ilie, pe Muntele Tabor, vorbesc cu Iisus Hristos față către față, pentru că in Vechiul Testament Hristos incă nu luase chip de om. Dar după ce S‑a intrupat și a devenit om din iubire pentru oameni și pentru mantuirea lor, ei au putut vedea fața lui Dumnezeu prin fața umană preaslăvită a lui Iisus Hristos. Iată cum dorința lor de a vedea fața lui Dumnezeu a fost doar amanată. Nu au putut să vadă nici Moise și nici Ilie fața lui Dumnezeu, dar acum, pe Muntele Tabor, vorbesc față către față cu Mantuitorul Iisus Hristos”.
„Despre ce vorbesc? Sfanta Evanghelie după Luca ne spune că vorbeau despre pătimirea Sa și despre cele ce se vor intampla cu El in Ierusalim. Vorbeau despre Pătimirea Sa şi aceasta arată că Mantuitorul Iisus Hristos unește in slava Sa pe toți prorocii și pe toți drepții Vechiului Testament. Iar faptul că era și cu trei apostoli, El ne arată aici chipul Bisericii Sale, care este adunarea in slava și bucuria Preasfintei Treimi a prorocilor, a drepților și a apostolilor, așa după cum ne spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola către Efeseni 2:20”.
Lumina taborică, mişcarea isihastă şi rugăciunea inimii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a evidenţiat legătura dintre sărbătoarea de astăzi şi mişcarea isihastă, implicit, rugăciunea inimii.
„Schimbarea la Faţă a Domnului şi Mantuitorului nostru Iisus Hristos arată că Legea a trecut, prorociile s-au implinit in Iisus Hristos, pentru că Legea era călăuză sau pedagog către Hristos şi prorociile profeţilor din Vechiul Testament erau pregătiri pentru venirea lui Hristos. Deci, a trecut umbra Legii şi umbra prorocilor şi a venit Insăşi Lumina cea veşnică, Iisus Hristos. Lumina aceasta veșnică a slavei Schimbării la Față nu este lumină naturală, creată, ci lumină necreată, lumină neapusă. Este lumina slavei Preasfintei Treimi. Şi aceasta se dăruiește oamenilor care se roagă mult, se curățesc de păcate prin pocăință și se imbogățesc in fapte ale iubirii smerite și milostive”.
„Acea categorie de sfinți din Biserică, mult rugătoare, se numește ceata sfinților cuvioși isihaști, ceata rugătorilor care caută pacea lui Dumnezeu și liniștea sufletului in rugăciune. De aceea, incepand cu secolul al 14‑lea, la Bizanț și in Muntele Athos, și apoi in Balcani, se dezvoltă puternic mișcarea aceasta a rugăciunii neincetate sau rugăciunii inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
„Zicand des această rugăciune, sfinții isihaști s‑au invrednicit prin mila lui Dumnezeu să preguste incă din viața aceasta pămantească bucuria și frumusețea slavei Taborului pe care au văzut‑o și Apostolii Petru, Iacob și Ioan. Această lumină sfantă este implinirea unei făgăduinţe pe care Mantuitorul Iisus Hristos o face in Fericirile din Predica de pe munte şi anume, Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. De aceea, părinţii din pustia Egiptului spun că scopul vieţii creştine este curăţirea inimii şi vederea harului dumnezeiesc a luminii celei nevăzute cu ochiul obişnuit”.
Mănăstirea Cernica, parte din mănăstirile isihaste
In secolul al 14‑lea, mișcarea isihastă s‑a extins in Bulgaria, Serbia și in Țările Romane, a menţionat Părintele Patriarh.
„Această mișcare a reapărut și s‑a intărit in secolul al 18‑lea prin mișcarea isihastă de la Neamț, din Moldova, unde in jurul Sfantului Paisie de la Neamț au apărut o mulțime de rugători isihaști călugări din mai multe țări”.
„Mănăstirea Cernica a făcut parte dintre mănăstirile isihaste, pururea rugătoare prin rugăciunea neincetată a inimii sau a coborarii minții in inimă. Aceasta explică de ce sărbătoarea Schimbării la Față a fost dată ca hram acestei biserici de Sfantul Calinic de la Cernica, pentru că el insuși a fost un isihast, un rugător neincetat și făcător de minuni”.
Simbolismul celor trei colibe
Referitor la cele trei colibe�– una pentru Iisus, alta pentru Moise și a treia pentru Ilie – despre care se vorbeşte in textul Evangheliei de la Schimbarea la Faţă, Patriarhul Daniel a afirmat că „unii părinţi ai Bisericii au văzut cele trei părţi importante ale unei biserici ortodoxe: pronaosul, care simboliza coliba lui Moise, a Vechiului Testament; naosul, biserica in pelerinaj sau procesiune; altarul, care Il simbolizează pe Hristos, Impărăţia Cerurilor”.
„Noi, avand aceste trei trepte de inaintare spre Impărăţia Cerurilor, pronaosul care este pregătire, naosul care este inaintare spre Impărăţia Cerurilor, şi altarul, care este pregustare a Impărăţiei Cerurilor, ne simţim asemenea Sfantului Petru pe Muntele Tabor, cand a zis: bine este să fim noi aici!. Şi atunci mai mult sentimental el a zis să facem trei colibe”.
In incheierea cuvantului său, Patriarhul Romaniei a mai precizat că „in Schimbarea la Faţă avem icoana luminoasă a fiecărei biserici, fie biserică de mănăstire, fie de mir sau de parohie”.
„Să ne rugăm Mantuitorului Iisus Hristos să ne dăruiască şi nouă să strălucească şi nouă păcătoşilor lumina sa pururea fiitoare”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel a fost tuns in monahism la varsta de 36 de ani. Astăzi, se află la 36 de ani distanţă de acel eveniment major din viaţa Preafericirii Sale. Detalii, aici.
Mai multe imagini in Galeria Foto.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 182
Id: 78805
Data: Aug 7, 2023
Imagine:
Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti şi-a serbat Centenarul, duminică, 6 august. Inițiativa construirii Mausoleului Eroilor de la ..... Data: Aug 7, 2023 |
..... Data: Aug 7, 2023 |
Singurul preot din Sfatul Țării la vremea cand s-a votat unirea Basarabiei cu Romania, protoiereul Alexandru Baltaga, a trecut la cele veșnice in data de 7 august 1941, ..... Data: Aug 8, 2023 |
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvarșit duminică slujba Sfintei Liturghii cu ocazia ..... Data: Aug 8, 2023 |
Asociația Revivart organizează in perioada 3 iulie – 31 august 20 de ateliere gratuite de inițiere in muzica bizantină, in parteneriat cu Universitatea ..... Data: Aug 8, 2023 |
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvarșit duminică slujba Sfintei Liturghii cu ocazia sărbătorii Schimbării la ..... Data: Aug 8, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).