Peste 500 de participanți la Intalnirea Tinerilor din Banatul de Munte: Au fost zile de comuniune și rugăciune

Intalnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte 2024 s-a desfășurat la Reșița, in perioada 30 august – 1 septembrie, și a cuprins o serie de manifestări duhovnicești și culturale, coordonate de ATOR Banatul de Munte. „Au fost zile de comuniune, rugăciune, comunicare și diverse activități efectuate de tinerii noștri dragi”, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Peste 500 de tineri din Reșița, Caraș-Severin, din 17 județe ale țării, precum și din Serbia și Republica Moldova s-au rugat, au participat la conferințe și ateliere tematice, la programe artistice și au descoperit patrimoniul orașului, informează Episcopia Caransebeșului.

Intalnirea s-a deschis vineri cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, in Centrul Civic al Reșiței.

După defilarea delegațiilor, cei 500 de tineri au participat la o vanătoare de comori pe o tematică legată de patrimoniului urban. Seara primei zile a continuat cu „Procesiunea Tinereții” și rugăciunile de seară. După cină, a avut loc un concert susținut de trupa Phaser și bandul Ale & Fly ft. Crisi.

Sambătă, in a doua zi a intalnirii, s-a desfășurat in Sala Polivalentă din Reșița conferința pentru tineri susținută de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, alături de Părintele Arhimandrit Casian Rușeț, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului, in prezența Preasfințitului Părinte Episcop Lucian.

Pornind de la motto-ul intalnirii: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei, 5:14), PS Veniamin le-a vorbit tinerilor despre importanța comuniunii cu Dumnezeu și despre cum pot aduce bucurie semenilor.

„In societatea in care trăim avem modele pe care le putem urma sau avem modele care, din perspectiva Bisericii, sunt modele culturale, modele pentru alte domenii, insă lipsește modelul sfantului”, a atenționat Preasfinția Sa.

De asemenea, PS Veniamin a evidențiat legătura etimologică dintre cuvintele „sfant” și „lumină”, ambele provenind din termenul slav „svet”. „Vedem cum sfantul trebuie să fie modelul unui bun creștin”, a concluzionat Episcopul.

In a doua parte a zilei, tinerii au luat parte la atelierele artistice „Intre tradiție și noutate”, organizate in Parcul Cărășana de meșteri populari și voluntari romani și străini. Seara a continuat cu un foc de tabără, urmat de un program artistic susținut de tineri invitați la Stema UCMR de deasupra Reșiței.

Evenimentul s-a incheiat duminică, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, cu Sfanta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, impreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin și un sobor de preoți și diaconi.

PS Lucian și-a exprimat nădejdea ca „și in viitor să avem și alte intalniri cu tinerii noștri dragi și frumoși, ca ei să crească pe mai departe in Biserica strămoșească, in Biserica noastră cea una, sfantă, sobornicească și apostolească”.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 73

Id: 81778

Data: Sep 3, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).