Episcopul Petroniu s-a întâlnit vineri cu credincioșii sălăjeni care merg în pelerinaj pedestru spre Mănăstirea Nicula, aproximativ 150 de kilometri.
Ierarhul a participat la o slujbă de binecuvântare a pelerinilor, oficiată în biserica satului Păușa de preotul paroh Ovidiu Pop.
La final, Episcopul Sălajului a rostit un cuvânt de învățătură și i-a binecuvântat pe cei peste 100 de pelerini, rugând-o pe Maica Domnului să le dăruiască putere și credință, pentru a-și putea duce jertfa la bun sfârșit, întorcându-se, astfel, în pace, la casele și la familiile lor.
Reprezentantul grupului i-a dăruit Preasfințitului Părinte Petroniu o icoană cu reprezentarea Maicii Domnului, notează Episcopia Sălajului.
Citește și Începe unul dintre marile pelerinaje anuale la Mănăstirea Nicula (Program)
Pelerinajul credincioșilor din Episcopia Sălajului la Mănăstirea Nicula
Pelerinajul credincioșilor din Episcopia Sălajului la Mănăstirea Nicula este organizat, anual, în cinstea Maicii Domnului și datează de peste 100 de ani. Acesta începe din satul Valcău de Jos și se desfășoară pe jos, pe o distanță de 150 km pe sens, pe parcursul a 8 zile (11-18 august).
Astfel, în data de 11 august a fiecărui an, credincioși de diferite vârste se strâng în curtea bisericii din Valcău de Jos pentru a forma grupul iar de-a lungul traseului se alătură tot mai mulți pelerin din satele prin care trec.
Pe drum, participanții, purtând ripide, icoane și toacă, rostesc rugăciuni și cântă pricesne închinate Maicii Domnului, iar în satele prin care trec, pelerinii sunt așteptați în lăcașurile de cult, de către preoți și credincioși, pentru a se ruga împreună Maicii Domnului, oferindu-le, totodată, acestora, apă, mâncare și cazare.
Foto credit: Episcopia Sălajului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 251
Id: 77252
Data: Aug 14, 2022
Imagine:
Basilica.ro vă propune o selecție de citate din predicile Patriarhului Daniel referitoare la Maica Domnului.
1. Fiind Maica Domnului Cel răstignit, ea este o mamă a suferințelor, a durerilor. De aceea, ea înțelege și simte orice suferință și orice durere din .....
Data: Aug 14, 2022
Primul sfânt canonizat în spațiul românesc, Sf. Ier. Nifon, a fost sărbătorit la Catedrala din Craiova, unde se păstrează capul și .....
Data: Aug 14, 2022
Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) s-au implicat săptămâna aceasta în reînnoirea .....
Data: Aug 14, 2022
A doua ediție a activității „Biblioteca vie” a avut loc săptămâna trecută la Biserica Precista din Bacău, în colaborare cu Penitenciarul Bacău. 10 tineri deținuți în regim .....
Data: Aug 14, 2022
Mănăstirea Hurezi își va sărbători marți ctitorul, pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache.
Program
Luni, 15 august, la ora 18:30 va fi oficiată privegherea pentru .....
Data: Aug 14, 2022
Deși mai poartă pe ea încă multe schele, aspectul final al Catedralei Naționale începe să se contureze, la exterior, în zonele unde au fost aplicate tencuielile decorative și ancadramentele din piatră de Vratsa.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).