Protoieria a oferit sprijin pentru elevii cu deficiențe de vedere din Sectorul 2 al Capitalei, la inceput de an școlar

Protopopiatul Sector 2 Capitală a organizat marți o acțiune social-filantropică, ai cărei beneficiari sunt 120 de elevi de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București, care au primit ghiozdane cu rechizite in valoare de 30.000 de lei, in cadrul proiectului anual „Bucurie la inceput de an școlar”.

La nivelul protopopiatului s-a desfășurat o amplă campanie filantropică: „In această perioadă, in parohiile din protopopiat se desfășoară acțiuni similare de sprijinire a copiilor care nu au posibilități cu rechizite, articole de imbrăcăminte și incălțăminte”, a precizat Preotul Mihai-Cristian Popescu, protopopul Sectorului 2.

Anul acesta s-au bucurat de această acțiune importantă a Bisericii 1.100 de copii, a precizat protopopul. „Intalnirea cu acești copii a fost una deosebit de emoționantă. Ne-au incantat prin sinceritatea lor, prin simplitatea lor și am invățat de la ei să ințelegem lucrarea lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi, nu doar cu ochii trupești, ci și cu ochii și lumina sufletului”, a mai spus Părintele Mihai-Cristian Popescu.

Sprijinirea copiilor vulnerabili la inceput de an școlar reprezintă o activitate de lungă durată, desfășurată la nivel parohial, dar și eparhial, ca parte integrată a protocoalelor de colaborare dintre Biserică și Școală. In acest sens, directorul Școlii Gimnaziale Speciale pentru Deficienți de Vedere, profesoara Cosmina Irina Cazan a declarat:

„Pentru noi, faptul că acești copii și persoanele cu deficiență de vedere sunt vizibile in societate inseamnă că noi ne-am făcut treaba și dacă acum avem colegi nevăzători care au fost elevii noștri inseamnă că suntem pe drumul cel bun”.

„Deși noi suntem invățați cu suferința și cu cei care sunt cu nevoi, de data aceasta am fost sensibilizați de bucuria cu care ne-au primit, de bucuria cu care se desfășoară activitatea, de bucuria cu care ii imbrășisează pe invățătorii lor și pe toți cei din jur”, a mărturisit preotul Teodor Floria, parohul Bisericii „Sfinții Voievozi”-Gherghiceanu.

Foto credit: Ziarul Lumina


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 67

Id: 81849

Data: Sep 12, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).