La invitația conducerii instituției, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a vizitat marți Școala Primară „Sfantul Stelian” din Bistrița, unul dintre cele mai importante proiecte asumate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Ierarhul a inițiat un dialog pedagogic cu elevii despre prietenie și importanța ei in viața copiilor.
Dialogul interactiv a stimulat curiozitatea copiilor, aceștia explorand conceptul de prietenie și importanța sa in construirea relațiilor și a unui reper moral in societate. Atmosfera a fost una relaxată și ludică, facilitand interacțiuni informale cu invitații.
Pe parcursul intalnirii, elevii de la Școala Primară „Sfantul Stelian” și Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița au oferit momente artistice și muzicale, iar copiii de la Mănăstirea Piatra Fantanele au prezentat o piesă de teatru.
„Bucuria zilei, sub cupola prieteniei, a fost completată de un mesaj al Preasfințitului Părinte Benedict, de promisiunea unei revederi in cadrul evenimentelor derulate de Școala Primară Sfantul Stelian Bistrița, dar și un gand de recunoștință și incurajare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic al școlii”, a declarat Pr. Tudor Mudure, managerul școlii.
Școala primară „Sf. Stelian”�din Bistrița a Arhiepiscopiei a fost autorizată de Ministerul Educației in 2021.
Foto credit: Radio Renașterea
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 101
Id: 81273
Data: Jun 20, 2024
Imagine:
Episcopul Antonie de Bălți a oficiat Sfanta Liturghie marți, la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu ocazia intalnirii promoției 1990 – 1994 a ..... Data: Jun 20, 2024 |
Volumul de referință in limba germană despre marii duhovnici romani ai secolului 20, intitulat „Rumanische Geistliche Vater des 20. Jahrhunderts (Duhovnici romani ..... Data: Jun 20, 2024 |
In data de 20 iunie se implinesc 127 de ani de la nașterea ieroschim. Paisie Olaru, unul dintre duhovnicii care vor fi canonizați in anul 2025, cand Biserica Ortodoxă ..... Data: Jun 21, 2024 |
Sinodul Mitropoliei Ardealului, intrunit joi la Centrul Eparhial din Deva, a aprobat slujbele și alte texte liturgice dedicate celor doi arhimandriți din Mitropolia ..... Data: Jun 21, 2024 |
Peste 200 de tineri sunt așteptați să participe la Intalnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia, desfășurată la Craiova, in perioada 20 – 22 ..... Data: Jun 21, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).