„Perioada Postului Mare debutează cu Vecernia Iertării din Duminica lăsatului sec de branză, atunci cand suntem chemați să ne imbrățișăm, să ne iertăm și să ne impăcăm cu toții. Numai in stare de iertare și iubire poți să rămai puternic”, a subliniat Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului in mesajul transmis la inceputul Postului Mare.
„Postul, pentru adevărații creștini, nu este vreme de intristare și tulburare pentru că presupune osteneală și renunțare, ci este prilej de bucurie și ravnă sporită pentru a inmulți rugăciunea smerită, nevoința asumată și iubirea milostivă prin fapte bune”, a evidențiat ierarhul.
„Creștinii adevărați, in vremea oricărui post de peste an și mai cu seamă in Postul cel Mare la sfarșitul căruia primim lumina invierii și il vedem pe Hristos Stăpanul vieții, inviat din morți, ințeleg că doar prin asumarea nevoințelor, prin suferința și prin umilința purtării Crucii se poate ajunge la biruința și Slava Invierii”.
„In stare de nepocăință, nepăsare și dormitare omul se moleșește, se lenevește devine vegetativ și irațional, instinctual sau animalic. In vreme de căință omul intreg (trup și suflet) intră in stare de veghe permanentă, luptand cu patimile (ganduri, vorbe, fapte rele) și eliminandu-le una cate una devine intreg sănătos, mintea și viața lui se luminează și se umple de o bucurie negrăită simțind că a revenit acasă in brațele Tatălui ceresc intocmai ca fiul cel risipitor primind sărutarea și iertarea Lui”, a explicat Preasfințitul Părinte Iustin.
Canonul Mare
In primele patru zile ale Postului Mare se citește din Canonul Sfantului Andrei Criteanul, in cadrul Pavecerniței.
Episcopul Maramureșului și Sătmarului a transmis că „vom participa cu evlavie și smerenie in stare de căință profundă și asceză la Slujba Canonului cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul care se citește in primele 4 zile ale primei săptămani a postului impărțit in 4 părți, iar in săptămana a 5-a se citește incă o dată, integral”.
„Vom incerca să păzim randuiala Părinților Bisericii, aceea de a rosti rugăciunea Sfantului Efrem Sirul: Doamne și Stăpanul Vieții mele… insoțită de metanii pană la pămant (dacă putem) sau de inchinăciuni smerite”.
„Este de mare importanță să participăm la Liturghia Darurilor mai inainte Sfințite ce se săvarșește in toată perioada Postului Mare, la ceas de seară și pe care preoții de la parohii o slujesc de obicei miercuri și vineri, sau cel puțin odată in săptămană, iar părinții din mănăstiri in fiecare zi pană vineri inclusiv, in stare de ajun desăvarșit (nemancarea pană după incheierea Sfintei Liturghii)”, a explicat Preasfinția Sa.
„Această randuială a fost așezată de Sfinții Părinți spre a ne putea mărturisi păcatele și căi de ele și a ne face vrednici să ne impărtășim mai des cu Trupul și Sangele Domnului, ori de cate ori simțim nevoia, in vremea Postului cel Mare la Liturghia Darurilor inainte sfințite, deoarece Sfanta Liturghie Euharistică, in Postul Mare se săvarșește doar sambăta, cand ii pomenim pe cei adormiți, duminica și in sărbătorile mari care cad in interiorul Postului (Buna Vestire)”.
Preasfințitul Părinte Iustin a indemnat ca la aceste randuieli să adăugăm „lucrarea noastră personală prin multă ravnă sfantă și silință duhovnicească spre a ne curăți mintea de ganduri, ochii de ispitele din afară, gura de vorbe deșarte și trupul de patimi și păcate – pentru a avea o călătorie duhovnicească și urcuș spre Inviere cu folos bine-primit de Mantuitorul Iisus Hristos”.
Episcopul Iustin a incheiat mesajul cu urarea: „Post binecuvantat să aveți toți impreună, păstori și păstoriți și mult ajutor sfant de la Hristos și Maica Domnului in această sfantă lucrare de mantuire”.
Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 131
Id: 80579
Data: Mar 19, 2024
Imagine:
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sătmarului a binecuvantat duminică noua grădiniță cu program prelungit din localitatea ..... Data: Mar 19, 2024 |
Incepand din luna aprilie, la Paraclisul Arhiepiscopal „Sfantul Ierarh Meletie” din Buzău vor avea loc ședințe gratuite de terapie pentru copiii cu ..... Data: Mar 19, 2024 |
Parohia romanească din Wiener Neustadt, Austria, implinește un deceniu de existență in Duminica Ortodoxiei din acest an. Părintele Paroh Răzvan ..... Data: Mar 19, 2024 |
ASCOR Alba Iulia organizează trei conferințe duhovnicești in Postul Mare. Invitații vor vorbi despre darul vieții, rolul suferinței in creșterea ..... Data: Mar 19, 2024 |
Modelul de tabere din Episcopia Caransebeșului va fi replicat in Mitropolia Olteniei. Episcopia Severinului și Strehaiei a organizat in perioada 14 – 16 martie un ..... Data: Mar 19, 2024 |
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri o lege care prevede limitarea risipei alimentare prin reducerea prețurilor la alimentele ce urmează a ieși din ..... Data: Mar 20, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Constantin Necula - Duminica Sfintei Cruci
Pr Constantin Necula - Familia crestina si provocarile ei p1
Pr Constantin Necula - Raspunsuri la intrebari (partea 1)
Pr Constantin Necula - Atat iubesti cat daruiesti p1
Pr Constantin Necula - Firescul si nefirescul tineretii
Pr Constantin Necula - Interviu Oltenia TV
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).