PS Veniamin a resfințit Biserica „Sf. Nicolae – Vlădica” din Capitală, care a primit un al doilea ocrotitor

Preasfințitul Părinte Veniamin a resfințit, joi, Biserica „Sfantul Nicolae – Vlădica” din București, după lucrările de innoire și renovare desfășurate in ultimii ani. Cu acest prilej, sfantul lăcaș a primit un al doilea ocrotitor, pe Sfantul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail.

Ierarhul a sfințit biserica prin ungere cu Sfantul și Marele Mir și prin stropire cu agheasmă și a tarnosit Sfanta Masă din altar.

După ce părintele Ionuț Bărbulescu, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală, a dat citire actului de sfințire, Episcopul Veniamin a oficiat Sfanta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiaconul Mihail Bucă.

Ce semnifică sfințirea unei biserici

PS Veniamin a resfințit joi, 30 noiembrie 2023, Biserica „Sf. Nicolae – Vlădica” din Capitală, care a primit și un al doilea hram: „Sf. Ier. Dionisie Erhan”. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Orice sfințire de biserică este un moment de binecuvantare și bucurie, pentru că lăcașul se umple de Duh Sfant, iar sufletele noastre sunt sfințite. Randuiala este una specială. Mai intai, s‑a sfințit biserica in exterior, fiind astfel delimitată de spațiul profan și devenind casa lui Dumnezeu”, a explicat Episcopul Basarabiei de Sud in cuvantul de invățătură.

„Cand am ajuns in fața bisericii, am bătut in uși cu Sfanta Cruce, cerand să fie deschise porțile Impărăției Cerurilor pentru cei care vin să se roage aici de fiecare dată. După intrarea in biserică, am văzut lăcașul ca pe o reprezentare a Impărăției fiindcă, privind spre catapeteasmă, ne ducem cu gandul la Dumnezeu și vedem intreaga Evanghelie reprezentată in pictură.”

„După aceea, a fost sfințită Sfanta Masă, care simbolizează și ne amintește, in același timp, de Cina cea de Taină și de mormantul Mantuitorului. De aceea, după ce in piciorul Sfintei Mese sunt așezate sfintele moaște, aceasta este imbrăcată cu o panză albă, care ne amintește de giulgiul cu care a fost infășurat Domnul. După aceea, este imbrăcată cu un veșmant luminos, care ne amintește de Invierea lui Hristos”, a mai explicat ierarhul.

Preasfinția Sa a vorbit și despre Sf. Ap. Andrei, cel intai chemat, Ocrotitorul Romaniei: „Lucrarea Apostolului se vede de‑a lungul secolelor pentru că, mai intai, au apărut in Dobrogea mai multe comunități creștine, iar apoi s‑au extins in tot arealul romanesc de astăzi”.

După Sfanta Liturghie, soborul de clerici a săvarșit și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii lăcașului de inchinare mutați la Domnul.

Ordine și distincții pentru binefăcători

Numeroși credincioși au participat joi, 30 noiembrie 2023, la resfințirea Bisericii „Sf. Nicolae – Vlădica” din Capitală, după lucrările de innoire. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Liturghia a fost urmată de o scurtă ceremonie de acordare de distincții pentru cei implicați in lucrările de innoire a bisericii. Părintele paroh Andrei Mihail Bija a primit rangul onorific de iconom stavrofor, iar părintele coslujitor Costel Ursu, pe cel de iconom. Au fost inmanate următoarele distincții acordate de Părintele Patriarh Daniel:

  • Diploma cu medalie a Anului omagial 2023: părintele pensionar Grigore Ionescu, Daniel Banu, Cosmin Postelnicu, Mihai Nițu, Florentina Daniela Culău, Aurica Scarlat, Vasile Nemeș, monahia Teodosia Ilie, pictor restaurator;
  • Ordinul „Sfinții Martiri Brancoveni” pentru mireni: Ciprian Olinici, secretar de stat pentru Culte, și Daniel Olteanu;
  • Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni: Marian Alecu;
  • Ordinul „Crucea Maria Brancoveanu”: Elena Boboc.

La final, părintele paroh Andrei Mihail Bija i‑a oferit Preasfințitului Părinte Veniamin, din partea intregii comunități, un buchet de flori și obiecte de cult confecționate la Atelierele Patriarhiei Romane.

Innoire in plan fizic și in plan spiritual

Biserica „Sf. Nicolae – Vlădica” din Capitală s-a infrățit anul acesta cu Biserica „Sfantul Ierarh Dionisie” din Cahul, Republica Moldova. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

In ultimii ani, la Parohia „Sfantul Nicolae – Vlădica” a fost reamenajată curtea exterioară, au fost construite un lumanărar și o cancelarie, a fost restaurat soclul de piatră și scările pridvorului bisericii.

La interior a fost instalată incălzire prin pardoseală și o nouă pardoseală de granit. Au mai fost instalate sisteme de iluminare la interior și exterior, sistem de sonorizare și de supraveghere video, iar gardul, porțile și casa parohială au fost reparate și innoite.

Episcopul Basarabiei de Sud a oferit Parohiei „Sf. Nicolae – Vlădica” un fragment din moaștele Sf. Ier. Dionisie Erhan in data de 18 iunie 2023, cand Biserica „Sfantul Nicolae”‑Vlădica s‑a infrățit cu Biserica „Sfantul Ierarh Dionisie” din Cahul, Republica Moldova.

Vezi și:

  • Biserica Parohiei „Sfantul Nicolae” – Vlădica a fost resfințită | Galeria

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 168

Id: 79739

Data: Dec 1, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).