Romanii din Paris și un ierarh al Europei Occidentale au inceput anul cu rugăciune pentru sănătate

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale, a oficiat, luni, Taina Sfantului Maslu, la biserica Parohiei Ortodoxe Romane La Courneuve – Paris.

Slujba a fost oficiată in limbile franceză și romană. La final, ierarhul a vorbit despre importanța rugăciunii pentru aproapele.

„Oridecate ori vă veți ruga, să luați cu voi in rugăciune și alți frați, pomenindu-le numele”, i-a indemnat pe credincioși Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania.

Cu prilejul slujbei, romanii s-au putut inchina la fragmente din moaștele Sfinţilor Antonie cel Mare, Nectarie de la Eghina şi Efrem cel Nou.

„Aceasta este frumusețea Ortodoxiei: rugăciunea comună. Și, cand cineva se incredințează ție, să te rogi pentru el, sau ți-i incredințează pe ceilalți ai lui, atunci te dai pe tine la o parte și zici: Nu mă mai rog pentru mine.”

„De multe ori, noi ne rugăm pentru noi, pentru cei dragi, pentru familie, pentru nevoile pe care, de multe ori, le prezentăm lui Dumnezeu. Insă, din momentul in care te rogi și pentru ceilalți, care au mai mulă nevoie, cu atat mai mult Dumnezeu vine și implinește rugămintea ta, cererea celor care au cerut de la tine să-i pomenești”, a adăugat ierarhul.

Hramul principal al Parohiei La Courneuve – Paris este sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi.

Foto credit: Damian Filip


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 128

Id: 80029

Data: Jan 11, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).