Săptămana de rugăciune pentru unitate creștină s-a incheiat joi seară la biserica ortodoxă Parcul Domeniilor-Cașin din Sectorul 1 al Capitalei.
A fost oficiată slujba Vecerniei după care au fost prezentate reflecții pe marginea pildei samarineanului milostiv. Meditația serii a aparținut Bisericii reformate calvine după care au luat cuvantul parohul bisericii gazdă, precum și Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
Printre altele, parohul Bisericii Reformate Calvine din București, Zsold Bela, a spus că cei care și astăzi pun mai presus legea față de iubire sunt asemenea preotului și levitului din pilda samarineanului milostiv.
„Nu este nimic de condamnat, ei respectă cu sfințenie litera legii”, a spus el, dar a atras atenția că pe noi. creștinii Noului Testament, Iisus ne duce mai departe: „Iisus nu a venit să strice Legea, El a venit să o implinească și a dat o nouă poruncă: �Să vă iubiți unii pe alții așa cum și eu v-am iubit!�”.
Preotul Gabriel Cazacu, parohul bisericii gazdă și coordonator al Departamentului Ecumeni AIDRom, i-a felicitat apoi, „pe toți cei care au participat și s-au rugat pentru unitate, pentru adevăr, pentru aproapele nostru”.
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a luat cuvantul la final și a subliniat că „virtutea credinței este o realitate care transcede etniile, religiile și credințele” intrucat „Hristos găsește o credință mai puternică decat in Israel la sutașul roman, la femeia cananeancă și in alte părți”.
Preasfinția Sa a afirmat că noi, ca oameni care ne confruntăm cu natura noastră căzută, suntem mereu tentați de separație și a precizat că termenul „diavol” inseamnă „cel care desparte”.
„Tot timpul suntem supuși greșelii și nu avem noi, ca oameni, soluția și cheia rezolvării unității, dar Dumnezeu ne-a spus �Căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide, cereți și vi se va da�”, a concluzionat PS Varlaam Ploieșteanul.
Săptămana de rugăciune pentru unitate creștină presupune intruniri comune in diferite lăcașuri de cult creștine. Reprezentanții ortodocși participă activ la momentele de rugăciune organizate potrivit tradiției ortodoxe și pasiv la celelalte.
Citește și:
- Să ințelegem Săptămana de rugăciune pentru unitatea creștinilor, cu Pr. Viorel Ioniță
- PS Timotei Prahoveanul la Catedrala „Sfantul Iosif”: Aproapele rămane orice om căruia putem să ii facem bine
- PS Paisie Sinaitul: Biserica Ortodoxă Romană are o tradiție indelungată de conviețuire cu celelalte culte creștine
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 153
Id: 80162
Data: Jan 27, 2024
Imagine:
..... Data: Jan 27, 2024 |
„Sfantul Iosif trăia și implinea cuvantul cu fapta, participand la sfintele slujbe in fiecare zi, rugandu-se foarte mult și mai ales postind și făcand ..... Data: Jan 27, 2024 |
Tenorul Andrei Apreotesei a fost numit joi, prin ordin de ministru, in funcția de director al Palatului Culturii din Iași. Indatoririle poziției ..... Data: Jan 27, 2024 |
Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Romani (ASCOR) – filiala Bacău va organiza săptămana viitoare Ziua Internațională a ..... Data: Jan 27, 2024 |
Iconarul Ioan Popa a conferențiat marți despre percepția picturii bisericești in randul clericilor și a mirenilor, la Muzeul Facultății de Teologie ..... Data: Jan 27, 2024 |
In urmă cu 316 ani trecea la Domnul vrednicul de pomenire Mitropolit Teodosie al Țării Romanești, ierarhul care a binecuvantat şi ctitorit publicarea Bibliei ..... Data: Jan 28, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Orizont Spiritual - Duminica Infricosatei Judecati
Orizont Spiritual - Duminica a 23-a dupa Rusalii
Orizont Spiritual - Duminica a 2-a dupa Pasti
Orizont Spiritual - Duminica Cincizecimii (Pogorarea Duhului Sfant)
Orizont Spiritual - Duminica Vamesului si a fariseului
Orizont spiritual - Duminica vindecarii orbului din nastere
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).