Serbare dedicată copiilor cu sindrom Down la Suceava: O lecție de generozitate, a transmis Ministrul Educației

Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop” a organizat luni serata culturală „Betleemul copiilor speciali”, dedicată copiilor și tinerilor cu sindrom Down. „Copiii noștri au nevoie de exemple de bine. Au nevoie de impreună, de lecția generozității și a implicării – aceasta pe care, de altfel, le-o predați chiar acum”, le-a transmis Ministrul Educației, Ligia Deca, organizatoarelor.

Evenimentul, desfășurat la Centrul Eparhial din Suceava, a fost moderat de prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina�Religie. Au participat copii și tineri cu sindrom Down din județele Suceava și Botoșani.

După rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, mai multe grupuri de copii din eparhie au oferit recitaluri de colinde, cantece religioase și folclorice, dar și din repertoriul internațional.

Copiii au impodobit�un brad cu acadele și cu obiecte decorative de Crăciun create in cadrul Atelierului de scris povești și felicitări de Crăciun și al�Atelierului „Acadele cu răvaș: Citește și tu!”

„Evenimente precum acesta sunt căi de a construi comunități. Să construiești comunități inseamnă să ajuți oamenii să aibă sentimentul apartenenței – să știe că nu sunt singuri, să invețe unii de la alții și să crească impreună”, a transmis Ministrul Educației, Ligia Deca, intr-un mesaj adresat organizatorilor și citit in timpul evenimentului.

„Vă mulțumesc, dați sens unui�impreună�de care avem nevoie cu toții! Dragi copii, din tot ce se intamplă in jurul vostru, alegeți să luați cu voi binele. Luați bucuria și increderea, nu obosiți să fiți buni și nu incetați să credeți in voi și in ceilalți! Dragi părinți, stimați invitați, fiecare copil poartă in el ceva unic.”

„Dacă reușim să-i vedem potențialul și dacă il ajutăm să-l valorifice, va deveni adultul care nu doar că-și va găsi calea, dar va ști cum să dea inapoi comunității din ceea ce a primit. Continuați să construiți și să rămaneți parte din ceea ce ați construit!” a mai transmis ministrul.

Colinde cantate de copii pentru copii

Serata culturală s-a deschis cu momentul pregătit de�Școala de Duminică�de la Bogdănești, coordonată de prof. dr. Nicoleta Ursuțu, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bogdănești și de pr. dr. Marcel Ursuțu, și a continuat cu un moment oferit de Asociația „Down Activ” Moldova.

In continuare, Yuri-Iustinian Boico și Antonia-Elena Hisem, de la Academia de Arte „Modus Vivendi”, au dorit oferit și ei un dar muzical pentru�copiii cu sindrom Down.

Au urmat Grupul vocal�„Petale de flori” al clasei a II-a E de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, coordonați de prof. Elena Teodorescu, Grupul „Moldava” al Clubului Copiilor Fălticeni, coordonat de prof. Lenuța Rusu, Corala „Encanto” din Iași și doi frați, Teodor Holban, elev la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava și sora lui, Elisabeta Holban, profesoară la Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești.

Intalnirea a fost mai fost animată de două formații ale Palatului Copiilor din Suceava: Formația „Piruet” și Formația „Dinamic”, ambele coordonate de prof. Mirela Duminică.

De la Școala Gimnazială Nr. 2 Mălini a fost prezent Grupul vocal-instrumental Suha, coordonat de Paula și Ioan Ilica, cu susținerea doamnei director Angelica Ștefănoaia și a dnei prof. Liliana-Lucica Popescu, iar de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus au fost invitați membrii Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, coordonat de prof. Vasile Schipor.

La final, copiii și tinerii speciali au primit daruri, jucării, dulciuri și cărți, iar toți cei prezenți s-au bucurat de expoziția de fotografie intitulată �„Copiii speciali și inima Bisericii”, o selecție de instantanee de la activitățile dedicate copiilor speciali, din arhiva fotografică a Sectorului�Media și Comunicare�al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Serata culturală „Betleemul copiilor speciali” a fost organizată in parteneriat cu Sectorul�Media și Comunicare�al Centrului Eparhial Suceava și cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Despre copiii cu sindrom Down

Sindromul Down, provocat de un cromozom in plus in codul genetic, este diagnosticabil cu mai multă sau mai puțină precizie inainte de naștere, ceea ce face ca peste 90% dintre copiii astfel diagnosticați să fie avortați in stadii avansate ale sarcinii – chiar și in cele mai civilizate țări.

Totuși, un sondaj realizat in randul acestor persoane arată că 99% se declară fericite și mulțumite de viața lor, chiar dacă nu se bucură de deplinătatea capacităților fizice. „Chiar dacă avem abilități mai puține, noi vă putem dărui toată dragostea noastră”, a spus Anca Miron, persoană cu sindrom Down, la Marșul pentru viață 2023 de la București.

Televiziunea Romană a prezentat mai multe emisiuni dedicate copiilor cu sindrom Down: un reality show, Down the road. Aventura, prezentat de Mircea Radu, și emisiunea Fără prejudecăți, prezentată de reporteri cu sindrom Down la TVR Cluj și premiată de ONU.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților / Irina Ursachi

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 146

Id: 79875

Data: Dec 20, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).