Protosinghelul Antim Motorga, starețul mănăstirii valcene Suiești, pune la dispoziția cititorilor Basilica.ro un articol despre Sfantul Cuvios Visarion de la Lainici și formarea sa in Mănăstirea Frăsinei, unde i-a avut dascăli pe starețul Porfirie Bucurescu și pe Episcopul mărturisitor Gherasim Saffirin.

Sfantul Cuvios Visarion de la Lainici și formarea sa in Mănăstirea Frăsinei

După cum niciodată nu se poate vorbi de pom fără roada lui, sau de mlădiță fără de butucul ei, intocmai nu putem lipsi nici pe Sfantul Cuvios Visarion de perioada sa de formare monahală in Sfanta Mănăstire Frăsinei, unde i-a avut dascăli și povățuitori in cele duhovnicești pe starețul Porfirie Bucurescu (ce a condus mănăstirea intre 1898-1927) și pe Episcopul mărturisitor Gherasim Saffirin (retras de la Roman in Frăsinei intre 1911-1922).

De aceea ne vedem siliți să nu tăcem aceste legături dintre cei trei mari Părinți ai monahismului romanesc de la inceputul sec. XX. Atat din tradiții orale, cat și din documente de arhivă, se creionează cat mai deslușit viețuirea sfantă a Părintelui Visarion, premergătoare mărturisirii in care și-a incheiat viața urmand credința inaintașilor săi.

Sfantul Visarion, trimis la Frăsinei de Episcopul Romanului Gherasim Saffirin

Din datele biografice care se cunosc pană acum despre Sfantul Visarion de la Lainici se știe că a urmat școala de cantăreți bisericești intre anii 1900-1904, iar după ce vine la carma eparhiei Romanului Ierarhul Gherasim Saffirin, bun cunoscător al muzicii psaltice, dar și exigent in săvarșirea sfintelor slujbe, fratele de atunci, Vasile Toia, va fi atras și angajat cantăreț la strana Episcopiei.

Sub atenta supraveghere a ierarhului, dar mai ales in prezența sa permanentă la slujbe, cantărețul Vasile Toia avea să observe că păstorul lor impletea dorința de corectitudine a slujbelor nu doar cu rugăciunea isihastă, ci și cu o latură ascetică aparte, ale căror fructe duhovnicești se vedeau in tot ceea ce făcea. In desele povețe asupra intonării cantărilor, ierarhul ii descoperea psaltului Vasile și caștigul nevăzut al acestora, după care metode nu se ajungea decat la o rugăciune continuă, insetată după isihia monahală și predarea in mainile lui Dumnezeu a vieții insăși.

Incurajat să imbrățișeze viața monahală, in inima tanărului Vasile de doar 20 de ani prindea contur Mănăstirea olteană Frăsinei, loc unde el nu ajunsese incă, dar deja il știa prea bine din desele relatări ale ierarhului, care zidise acolo incă din 1888 un corp de chilii, și avea in lucru un Paraclis inchinat Sfinților Trei Ierarhi. De aceea, cand tanărul Vasile iși mărturisește hotărarea de a pleca la mănăstire, Ierarhul Gherasim Saffirin ii dă blagoslovenia cuvenită și povețe pline de ințelepciune pentru a intra cat mai pregătit in viața monahală.

După 4 ani de slujire a strănii episcopale, in august 1907, fratele Vasile Toia, avea să-și lase familia in grija lui Dumnezeu, să părăsească lumea, și să caute sporirea duhovnicească pe calea monahală.

Venirea in Sfanta Mănăstire Frăsinei și formarea sa sub starețul Porfirie Bucurescu

Ajuns in ctitoria Sfantului Calinic, l-a intalnit pentru prima dată pe marele stareț Porfirie Bucurescu, cel care făcuse din Frăsinei un adevărat atelier duhovnicesc in care sculpta chipuri duhovnicești de mare preț.

Pe vremea aceea Frăsineiul avea o mulțime de părinți care erau „impreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu”, unde numai chipurile lor nevoitoare erau de ajuns să te hrănească cu ințelesuri duhovnicești pline de taine. A fost primit cu multă căldură sufletească de obștea mănăstirii și randuit a face ascultare la strană, aceasta și datorită recomandării pe care Episcopul Gherasim i-o pusese la dosarul inchinovierii. La scurt timp după, Starețul Porfirie va face demersuri să fie angajat cantăreț, aprobarea acestui post venind cu data de 29 iunie 1907 și incetand pe 15 ianuarie 1929,[1] cand avea să fie numit stareț la Lainici.

Programul incărcat de slujbe, utreniile lungi din noapte și grija față de curățenia in biserică, au fost ascultări pe care Sfantul Visarion le săvarșea cu o fidelitate a conștiinței remarcată de stareț. Ravnitor spre osteneala nevoinței celei bune și folositoare, cu luare-aminte la ispitele celui viclean, el stăruia in rugăciune ca să zădărnicească cursele vrăjmașului.

Avandu-l pe stareț călăuză duhovnicească in orice făcea, iși mărturisea necontenit războaiele sale, fie că erau dinspre slava deșartă, dinspre judecată sau manie, și afla de la stareț trepte noi de sporire duhovnicească, pe care era ajutat să urce. Se impotrivea acestor războaie cu lucrarea prihănirii de sine care curand l-au adus la bucuria cugetării celei smerite. Desigur că dragostea sa era jertfită la cantările din strană, care cu cat erau trăite mai intens cu atat ii aduceau revelația anumitor taine ascunse ale Sărbătorilor, aprinzandu-l cu mai multă ravnă.

Doar după cateva luni starețul inaintează cererea de inchinoviere a fratelui Vasile, și primește răspunsul Episcopiei in data de 25 septembrie 1908, in care iși dădea acordul să primească „in acel sf. Schit pentru ispitire pe dl Vasile Toia din com. Secueni, jud. Bacău, iar după o lună de zile, numitul va repeta cererea că dorește a imbrățișa schima monahală.”[2]

Nu știm din ce considerente, centrul eparhial avea să-și schimbe hotărarea, intrucat la solicitarea starețului de a fi călugărit fratele Vasile, Episcopia Ramnicului anunța in data de 25 octombrie 1908, că se aprobă tunderea in monahism numai „după trecerea a trei ani de zile de la data primirii ordinului prin care vi s-a dat voie să primiți in acel sf. schit pe fratele Vasile Toia”.[3]

Se pare că in același an 1908, fratele Vasile Toia indrepta și o cerere către Primarul Comunei Secueni, prin care să i se elibereze un act oficial ce avea să-i servească la dosarul de călugărie. Printre altele textul cererii oferă informația că era „fiul lui Gheorghie Toea și Elena Toea, domiciliați in com. Secueni”, și cerea ca in act „să se prevază: buna purtare, că nam fost căsătorit, nam nicio dare către Stat, Județ și comună, și că nu posed nicio avere mobilă sau imobilă; și că am satisfăcut legea recrutării…”.[4]

Pe 27 iulie 1909, fratele protopsalt Vasile Toia avea să se revadă cu Episcopul Gherasim, cu ocazia sfințirii Paraclisului și a inaugurării corpului de chilii, al căror ctitor era ierarhul. La slujba solemnă săvarșită cu această ocazie, in prezența mai multor ierarhi, clerici și credincioși, fratele Vasile Toia „a făcut impresie” cu stilul său de a executa cantările, dar și prin impozanța sa duhovnicească pe care o avea. Asta l-a determinat pe chiriarhul locului să-i aprobe tunderea in monahism, care s-a săvarșit in anul următor, 1910, slujbă in care a primit de la starețul său numele de Visarion.

Reintalnirea cu Episcopul Gherasim Saffirin

Datorită tulburărilor iscate in Biserica Romană de proiectul de lege anticanonic din 1909, „pentru modificarea legii sinodale din 1872 și pentru inființarea consistorului superior bisericesc”, propus de guvernul lui Spiru Haret, Episcopul Gherasim Saffirin va deveni singurul „apărător al drepturilor Bisericei năpustite de politicianism”[5], luand o poziție vehement mărturisitoare, apărand independența Bisericii și statutul ei canonic.

Evenimentele nefericite l-au determinat pe ierarh să ceară retragerea din scaun și din orice activitate episcopală, avand să se stabilească in Mănăstirea Frăsinei, acolo unde ctitorise și o casă arhierească. In octombrie 1911, intra bucuros pe porțile mănăstirii unde regăsea același duh monahal autentic lăsat de Sf. Calinic.

Cel mai cunoscut și apropiat ucenic al ierarhului retras era Sfantul Visarion, care s-a bucurat mult de reintalnirea cu un așa de mare mărturisitor. A cerut starețului să ii fie ucenic de chilie bunului arhiereu, acolo unde ii slujea la cele trebuincioase, dar il și ajuta in caligrafierea notelor psaltice la partiturile pe care le compunea Saffirin.

Locul cel mai de seamă unde se vedea stransa legătură dintre cei doi era strana mănăstirii, acolo unde se intreceau in interpretarea celor mai frumoase cantări, impodobind slujbele mănăstirii cu un fast nemaiintalnit.

Ierarhul Gherasim și cu Sfantul Visarion au format cea mai frumoasă tradiție de podobii care se cantă pană in ziua de azi in Frăsinei. Ucenicia Sfantului Visarion a fost purtată cu răbdare și cu dragoste pană la fericitul sfarșit al ierarhului, cand „in ziua de marți, 1 Februarie, stil vechi, anul 1922, ora 9.45 dimineața, dandu-și obștescul sfarșit tocmai in vremea, cand, in biserică, se citea sf. Evanghelie; și s-a inmormantat joi, 3 Februarie, ora 4 după amiază…”.[6]

Chemarea la mai multe slujiri in Mănăstirea Frăsinei

La puțin timp după săvarșirea slujbelor de pomenire a episcopului Gherasim, in 4 Aprilie 1922, starețul Porfirie avea să trimită la centrul eparhial pe ucenicul său impreună cu cererea de hirotonie intru diacon, in care scria că „pentru serviciul sfintei Biserici din acest sf. Schit simțindu-se necesitate de un Diacon, recomandăm pentru această demnitate pe monahul Visarion Toea cantăreț, care intrunește toate calitățile cerute pentru indeplinirea acestui serviciu…”.[7]

Inștiințarea Episcopului Vartolomeu Stănescu, trimisă in data de 24 Aprilie 1922, ne oferă data sigură a hirotoniei sale, căci de acolo se făcea cunoscut că „in ziua de 13 Aprilie a.c. am hirotonisit Ierodiacon pe monahul Visarion Toia, pentru trebuințele acelui schit.”[8]

Ca ierodiacon, Sfantul Visarion primea și ascultarea de a intra in comitetul de conducere al Mănăstirii, poziție din care semnează mai multe procese verbale cu diferite decizii, fiind astfel un sprijin real și valoros starețului său. Intrucat Mănăstirea Frăsinei avea să fie numită „mănăstire de corecțiune” a eparhiei, ajungeau aici „pentru indreptare” un număr mare de preoți, seminariști și cantăreți bisericești, ingreunand obștea mănăstirii și mai ales sarcina starețului de a le purta de grijă.

De aceea a fost randuit pentru aceasta Sfantul Visarion, care pe de o parte era bland și cu „căutătură veselă”, pe de alta, la slujbe, era aspru și cerea seriozitate din partea lor. Osteneala sa față de toate acestea, purtată ani de zile, l-au determinat pe starețul Porfirie să il propună pe Sfantul Visarion pentru hirotonia intru preot, mai ales că starețul indeplinea funcții de exarh, deși nu era numit, intrucat era trimis să instaleze stareți, să facă tunderi in monahism, sau să stărețească provizoriu alte mănăstiri cu posturi vacante. Episcopul Vartolomeu Stănescu,� scria in adresa oficială, transmisă pe 15 ianuarie 1927, „că am hirotonisit pe Ieromonahul Visarion Toia din acel sf. Schit in Preot, pe data de 9 Ianuarie a.c.”.[9]

Slujirea Sfantului Visarion devenea astfel una desăvarșită, liturghisind cu frică de Dumnezeu, cu credință, și cu dragoste. Insă odată cu acestea, nu avea să fie scutit și de alte sarcini, mai ales că era nevoie de cineva de incredere să preia cat mai multe din grijile starețului. Astfel că, in 2 Februarie 1927, „in urma convocării ce s-au făcut” de starețul Porfirie, și luand „in desbatere propunerea ce s-au făcut de-a face alegere unui al doilea Econom” toți membrii soborului au hotărat „in unanimitate pentru alegerea Economului al doilea in persoana părintelui Ieromonah Visarion ”.

Cel dintai econom era Părintele Simion Combei și avea să rămană doar cu „afacerile de afară”, iar Cuviosul Visarion „va conduce lucrările din sf. Monastire, va priveghea asupra ascultărilor din năuntru, asupra mersului lucrărilor de agricultură, de ingrijirea vitelor, despre mersul lucrărilor de gospodărie, privitoare pe toate afacerile de interes ale sfintei Monastiri, fiind cu priveghere asupra tuturor oamenilor și a pune pe fiecare la ascultarea cel privește…”.[10]

Prin aceste indatoriri Sfantul Visarion primea de fapt drepturi egale cu ale starețului, preluand astfel pe umerii săi marea responsabilitate de a fi sprijin povățuitorului său și părinte al intregii obști. Această ascultare nu era doar o randuire exterioară a treburilor, ci și o lucrare duhovnicească lăuntrică, unde cu trezvie și discernămant trebuia să pună randuială in lucrări incat să-i odihnească pe monahi și să-i ferească de nemulțumiri și răzvrătiri.

Pus in acest sfeșnic, obștea i-a văzut in chip practic profunzimea conștiinciozității in ceea ce privea buna chivernisire a lucrurilor, fie ele insemnate sau neinsemnate, și faptul că era inzestrat cu o bună metodă tactică in organizarea ascultărilor, astfel incat toți erau impăcați. Sfantul Visarion dobandise de acum lucrarea starețului Porfirie, aceea de a-l odihni sufletește pe fiecare in parte, necăutand slavă de la ceilalți, ci căuta „să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.”(Rom. 15,2) Ascultarea de econom și purtarea intregii poveri a gospodăriei i-a adus cu adevărat jertfirea de sine, fără de care nimeni nu poate rezista in fața acestui val de griji.

Era observat că implinea cu luare-aminte toate indatoririle sale, dar și cu bună-dispoziție, fapt ce ii aducea in suflet o permanentă bucurie pe care o răsfrangea in dorul și indrăznirea către Dumnezeu. Toate aceste griji le-a purtat cu jertfire de sine pană ce starețul său, in noaptea de 7 spre 8 iulie 1927, avea să-și dea obștescul sfarșit, Sfantul Visarion anunțand chiriarhul că „prea iubitul și mult regretatul păstorul nostru a trecut la cele veșnice.” Indurerat de pierderea unui așa ștareț, ierarhul dădea dispoziție să i se facă o specială slujbă de prohodire celui ce a fost „adevărat model de părinte al mănăstirilor.”[11]

Astfel, Sfantul Visarion, ucenicind cu supunere sfantă la Episcopul Gherasim Saffirin, unul dintre cei mai de seamă ierarhi mărturisitori ai Bisericii romanești, dar și la starețul Porfirie Bucurescu, unul dintre remarcabilii stareți isihaști și deopotrivă gospodari, negreșit s-a inzestrat cu duhul acestor părinți, de la unul rodind o stăreție exemplară, cea de la Lainici, iar de la celălalt rodind o mărturisire a credinței ce i-a adus și cununa muceniciei. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să avem parte de rugăciunile sale!

Protos. Antim Motorga

Note:

[1] aceste date sunt aflate dintr-un certificat eliberat de Mănăstire Frăsinei, in data de 16 ianuarie 1950, la cererea Protosinghelului Visarion Toia de la Lainici, care să dovedească cum că a servit strana mănăstirii in acest interval de timp. (Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 2/1950, f. 4)

[2] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1908, f. 7

[3] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1908, f. 25

[4] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1908, f. 36

[5] Documente privitoare la turburarea bisericească pricinuită de legea sinodală din 1909 și Apărarea Prea Sfințitului Episcop al Romanului D. D. Gerasimu Saffirinu in procesul sinodal din vara anului 1911, București, Tipografia profesională Dimitrie C. Ionescu, 1911, p. 391.

[6] insemnare a lui Visarion Puiu, episcop al Argeșului, din ziua inmormantării, pe Liturghierul lui Saffirin, aflat la muzeul Mănăstirii Frăsinei

[7] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1922, f. 23

[8] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1922, f. 26

[9] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1927, f. 16

[10] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1927, f. 27

[11] Arhiva Mănăstirii Frăsinei, Dosar 1/1927, partea II, f. 41

Sursă foto: Protos. Antim Motorga (fotografie in care Sfantul Visarion de la Lainici apare ca ierodiacon, alături de starețul Porfirie Bucurescu)

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 56

Id: 81701

Data: Aug 21, 2024

Imagine: