Cu prilejul sărbătorii Sfântului Nectarie, parohia ieşeană ce îl are ca ocrotitor pe marele ierarh din Eghina s-a bucurat de un program liturgic cu totul deosebit. Astfel, pe lângă programul amplu dedicat Zilelor Sfântului Nectarie, în ajunul sărbătorii s-a desfăşurat slujba Vecerniei unită cu Litia, la care au participat un număr mare de preoţi şi credincioşi. Pelerinii ieşeni, dar şi cei veniţi din afara Iaşului s-au putut închina moaştelui Sfântului Nectarie, ce au fost aşezate într-un baldachin special amenajat în faţa impunătoarei biserici.
La finalul slujbei oficiate în sobor, părintele Bogdan Ţifrea, redactor-şef al Studioului Radio Trinitas din Iaşi şi preot slujitor al parohiei ieşene „Sf. Mare Mucenic Mina”, a rostit un cuvânt de învăţătură despre viaţa şi lucrarea Sfântului Nectarie de Eghina. Părintele şi-a început discursul susţinând că este mai greu să vorbeşti despre Sfântul Nectarie, dar este mai uşor să vorbeşti cu Sfântul Nectarie, adică să te rogi lui. „Acest mare ierarh a trăit aproape de noi, atât ca timp, cât şi ca spaţiu, arătându-ne că învăţătura Bisericii noastre despre sfinţi şi sfinţenie nu este o poveste. S-a născut ca al treilea copil într-o familie săracă, de creştini simpli din Asia Mică şi a primit o aleasă educaţie creştinească pe care a purtat-o în suflet o viaţă întreagă. De aici învăţăm şi noi că lucrurile sădite în sufletele copiilor noştri atunci când sunt mici vor da roade mai târziu. După ce a plecat din oraşul său natal Silivria, Sfântul Nectarie a mers la Constantinopol şi apoi a ajuns în Grecia, a fost hirotonit episcop în Egipt, dar niciodată nu a uitat învăţătura primită în familie”, a menţionat părintele. În continuare, cuvântul s-a axat pe calitatea oamenilor de a fi pelerini, menţionând că „noi ne-am obişnuit ca la sărbătorile mari să fim pelerini, să mergem să ne închinăm şi să ne rugăm înpreună sfinţilor pe care îi iubim şi care ne iubesc”.
„Sfântul Ierarh Nectarie ne arată că mai ales în vremuri grele, Biserica are parte de sfinţi mari şi puternici”
Continuând să vorbească despre viaţa şi virtuţile Sfântului Nectarie, părintele Bogdan Ţifrea a spus că „aşa cum îl numeşte troparul sărbătorii, Sfântul Ierarh Nectarie este un prieten al virtuţilor, pentru că el a crezut şi a lucrat ceea ce a crezut, ajungând astfel la sfinţenie. Dintre toate virtuţile sale, poate că cea mai proeminentă este smerenia, care s-a vădit încă din primele clipe când a fost făcut cunoscut credincioşilor. Predicile şi încurajările sale, ceasurile pe care le petrecea cu credincioşii care îi cereau sfatul sau ajutorul, l-au făcut repede cunoscut, dar uneltirile vrăjmaşului care nu rabdă binele şi unitatea, au dus la îndepărtarea lui din Alexandria. Astfel, Sfântul Nectarie a ajuns în Grecia, unde a îndeplinit, printre altele, ascultările de profesor şi părinte duhovnicesc al mănăstirii Sfânta Treime din insula Eghina, unde se află şi sfintele sale moaşte. Sfântul Ierarh Nectarie este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii ortodoxe şi se aseamănă întrucâtva cu Sfântul Ierarh Nicolae. Pentru poporul grec ortodox, el este un simbol al tăriei de credinţă, aşa cum noi îi avem ca simboluri pe sfinţii mărturisitori români, care au păstrat credinţa în vremuri de restrişte. În anii din urmă, Sfântul Nectarie a devenit mai cunoscut şi la noi, iar din 2006 ne bucurăm de o părticică din moaştele sale. Doar Dumnezeu ştie câte minuni s-au săvârşit la racla cu sfintele sale moaşte. Pe cât a fost de smerit şi de discret în viaţa sa pământească, pe atât este de slăvit acum de către Dumnezeu, Părintele Ceresc. Acum noi trebuie să ne gândim la modul în care Dumnezeu lucrează prin sfinţii Săi. Sfântul Nectarie este cunoscut ca vindecător de boli grele, îndeosebi de cancer, una dintre cele mai cumplite cauze ale morţii. Dar chiar dacă nu suferim de astfel de boli, nu trebuie să uităm să ne rugăm sfinţilor pentru că orice afecţiune sufletească se poate transforma, mai devreme sau mai târziu, într-o boală cruntă. Iar împlinirea noastră sufletească, bogăţia duhovnicească şi comuniunea cu sfinţii lui Dumnezeu nu o putem găsi desăvârşit în această lume. Sfântul Ierarh Nectarie ne arată că mai ales în vremuri grele, Biserica are parte de sfinţi mari şi puternici, iar pentru a ajunge la sfinţenie nu contează cât de mult ai, ci cât de mult dăruieşti. Să ne ajute Sfântul Nectarie ca în aceste vremuri grele să păstrăm comoara de preţ a credinţei ortodoxe şi să învăţăm de la el să ne dăruim pe noi înşine prin slujirea aproapelui”, a afirmat părintele Bogdan Ţifrea.
Ultima minune a Sfântului Nectarie
Mai departe, părintele paroh Petru Lehaci, a rostit un scurt cuvânt despre „ultima minune săvârşită de Sfântul Nectarie, care s-a întâmplat chiar astăzi, când fără să vrem, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ a poposit pentru câteva ore în găzduirea Sfântului Nectarie, în drumul ei spre Constanţa. Este o minune care ne arată că Maica Domnului îi iubeşte pe sfinţi, ne iubeşte pe noi, şi de aceea a fost prezentă aici, lângă Sfântul Nectarie”, a afirmat cu emoţie părintele Petru Lehaci. Cuvântul de încheiere i-a aparţinut părintelui Toma Gradinaciuc, protoiereu al Protopopiatului Iaşi I, care a menţionat că seara aceaste este o „seară de praznic înainte de praznic” şi a vorbit despre importanţa cinstirii sfinţilor în Biserica Ortodoxă şi despre folosul pe care îl dobândesc credincioşii care se roagă lor cu credinţă. În ultima parte a serii, începând cu orele 19.00, Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat din Iaşi, condus de către dirijorul Doru Morariu, a susţinut un concert de muzică religioasă pentru toţi cei prezenţi la biserica „Sfântul Nectarie”.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 727
Id: 35411
Data: Nov 10, 2013
Imagine:
Duminica 10 Noiembrie, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului a liturghisit si a predicat în Parohia Rus, Protopopiatul Baia .....
Data: Nov 10, 2013
Cu binecuvânarea Preasfintitului Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ziua de joi, 7 noiembrie 2013, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea s-a .....
Data: Nov 10, 2013
În Duminica a XXV-a dupa Rusalii, Preasfințitul Parinte Petroniu, alaturi de Preasfințitul Parinte Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, au savârșit Sfânta .....
Data: Nov 10, 2013
Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din satul Rosia, Protopopiatul Sebis, s-a aflat vineri 8 noiembrie 2013, în zi de sarbatoare, cinstindu-si ocrotitorii. .....
Data: Nov 10, 2013
Catedrala Arhiepiscopala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a fost binecuvântata în ziua de 9 noiembrie 2013 cu alese bucurii .....
Data: Nov 10, 2013
Preasfintitul Episcop Macarie al Europei de Nord împreuna cu un sobor de preoti și diaconi a savârsit duminica, 10 noiembrie 2013, Sfintei Liturghii în orasul .....
Data: Nov 10, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).