]]>În legătură cu discuțiile din spațiul public referitoare la o slujbă de pomenire la Clubul Colectiv din Bucureşti pentru victimele trecute la Domnul în urma incendiului din seara zilei de 30 octombrie 2015, precizăm: Nicio familie a persoanelor decedate nu a solicitat o slujbă de pomenire în fața Clubului Colectiv în cele trei zile de la tragedie. În schimb, familiile acestora au solicitat oficierea de slujbe de pomenire ale decedaţilor la biserica Sfântul Nicolae - Broşteni (situată la 100 metri de club; strada Cuza Vodă nr. 77-79, Sector 4, Bucureşti), precum şi la alte biserici din București unde sunt depuși decedaţi (bisericile Vatra Luminoasă, Iancu Nou Bălăneanu, Delea Veche, etc.). Astfel, o slujbă de pomenire a celor trecuţi la Domnul în urma incendiului de la Clubul Colectiv are loc la biserica Sfântul Nicolae – Broşteni şi în această seară de luni, 02 noiembrie 2015, de la ora 18:00. Precizăm că în spitalele din Bucureşti, preoţii de caritate din Capitală se roagă pentru toţi pacienţii în capele, iar, la solicitarea rudelor pacienţilor, asigură acestora asistenţă religioasă şi consiliere spirituală personală (în unele cazuri a fost refuzată prezenţa preotului lângă pacient). Prin urmare, Biserica respectă convingerea religioasă a fiecărei familii îndoliate sau îndurerate BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 439
Id: 57595
Data: Nov 2, 2015
Imagine:
]]>Credicioșii Parohiei Ortodoxe Sfântul Mare Mucenic Mina din Tomelloso (Spania), au primit ieri, 01 noiembrie 2015, vizita Preasfințitului Timotei, Episcopul Ortodox Român al .....
Data: Nov 2, 2015
]]>În Duminica a XXII-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit biserica parohială cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din Reșița, în prezența a .....
Data: Nov 2, 2015
]]>În incinta Castelului Banloc (jud. Timiş) a avut loc sâmbăta, 31 octombrie 2015, de la ora 13:00, un concert susținut de maestrul Nicolae Voiculeţ (nai) și Ansamblul Flauto Dolce .....
Data: Nov 2, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian şi întregul cler din Eparhia Dunării de Jos îşi exprimă creştineştile condoleanţe şi compasiunea faţă de familiile îndoliate ale .....
Data: Nov 3, 2015
]]>Patriarhia Ecumenică 01.11.2015 Preafericirii Sale, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Auzind de accidentul tragic care s-a petrecut în Bucureşti, soldat cu .....
Data: Nov 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).