Starețul de la Darvari explică de ce Prodromița s-a pictat prin minune: Ca omul să-și recunoască neputința

Neputința iconarului� de a picta chipul Prodromiței „reprezintă in miniatură viața omului de fiecare zi, care, prin puterile proprii, prin forța lui, prin cunoștințele lui, prin entuziasmul lui, sau din disperarea deznădejdii, din fundul iadului, incearcă să trăiască”, a spus miercuri Protos. Arsenie Irimiea la hramul de vară al Schitului Darvari din Capitală.

„Noi suntem exact pictorul Iordache Nicolau, care picta Icoana Maicii Domnului Prodromița”, a explicat starețul sfantului așezămant.

„De ce era nevoie de o astfel de minune? Și, Maica Domnului, privind la tine, ce să ințelegem?”

„Atunci cand voi ajunge la disperarea pe care a simțit-o și pictorul Iordache Nicolau, eu trebuie să fac intocmai ceea ce a făcut el: să fac un pas in spate, să-mi recunosc neputința, adică să mă smeresc și să zic: �Doamne, de acum, asta e ascultarea Ta, nu pot mai mult�. Și acela este momentul invierii sufletești”, a continuat părintele stareț.

„Icoana Prodromița de astăzi e semnul că eu trebuie să sparg idolul diplomației dintre mine și Tine și să devin fiu”, a adăugat Sfinția Sa.

„In cele mai crunte incercări ale tale, in negura prin care nu se vede lumina de la capătul tunelului, fii atent, că atunci este Dumnezeu, Care dictează in Tine chipul Lui și te face fiu. Și, cand este prea insuportabil, abia aceea este durere de naștere.”

„Și durerea se numește smerenie și smerenia este haina dumnezeirii, cum zice Sf. Ap. Isaac Sirul, dar și Efrem Sirul, și Ioan Damaschinul și, in general, toți sfinții sirieni”, a mai spus Protos. Arsenie Irimiea.

Schitul Darvari și-a serbat miercuri, 12 iulie 2023, hramul de vară: Icoana Maicii Domnului Prodromița. Sfantul lăcaș are una din cele mai vechi copii ale icoanei athonite. Foto: Schitul Darvari

Darul Prodromiței „este de fapt o amintire: că nu ești singur. Darul ei este o amintire ca de tunet a cuvintelor Părintelui Arsenie Papacioc, care spunea că este foarte supărată pe cei care nu cer nimic. Așteaptă de la noi ascultări din prea marea ei dragoste”.

„Dacă ți se luminează ochii sufletești și privești spre cer, n-ai s-o vezi acolo, pentru că ea este pe pămant, este intre noi, este in casa fiecăruia sau fiecăreia care varsă o lacrimă, este in chilia fiecărui monah care o simte mama sa”, a adăugat starețul Schitului Darvari.

„Este căpătaiul celor din spital, din azile sau din orfelinate și iubește pe cei neiubiți și pe noi, care suntem aici. Ne mai invață ceva: să-i acceptăm dragostea, ințelegand că este gratuită.”

„Nimic nu cere de la noi Preasfanta Născătoare de Dumnezeu, decat un lucru – și cuvantul ei a devenit a cincea Evanghelie a Bisericii – pe care l-a rostit la nunta din Cana Galinei, la slăvita minune a transformării apei in vin, cand le-a spus servitorilor de la masă: �Faceți orice vă va spune�”, a adăugat Sfinția Sa.

„Și, dacă acesta e mesajul ei, vă dăm și noi acum, obștea noastră, un mesaj și vă punem la inimă și vă rugăm să lucrați pană duminica viitoare, cand o să vă dăm altă temă. Cuvantul este următorul: �Dacă te ingrijești zi și noapte și te tulburi n-o se rezolve nimic�.”

Dar „pune-le pe toate in fața lui Dumnezeu, invață-te să capitulezi”, a incheiat părintele protosinghel.


Anul acesta se implinesc 101 ani de cand Schitul Darvari a primit din Sf. Munte Athos copia Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” care se găsește in biserica așezămantului monahal. A fost realizată și trimisă la rugămintea monahilor din obștea Prodromului veniți pentru o perioadă mai indelungată la București, cu scopul de a strange ajutoare.

Schitul Darvari este paraclis patriarhal. Celelalte hramuri ale sale sunt „Sf. Imp. Constantin și Elena” și „Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Foto credit: Facebook / Schitul Darvari

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 187

Id: 78707

Data: Jul 13, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).