Universitatea din București a aniversat 160 de ani de la inființare

Universitatea din București a aniversat marți 160 de ani de la inființare printr-un eveniment festiv, organizat la Opera Națională din București.

Cu ocazia evenimentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj aniversar in care a evidențiat istoria Universității, continuatoare a Academiei Domnești, inființată de Sfantul Constantin Brancoveanu.

Delegatul Preafericirii Sale la eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

In deschiderea evenimentului, rectorul Universității din București (UB / UniBuc), prof. Marian Preda, a evidențiat numeroase aspecte referitoare la istoria și prestigiul instituției de invățămant superior

„Astăzi Universitatea din București aniversează 160 de ani de istorie instituțională ca universitate modernă care continuă istoria veche de 330 de ani a instituțiilor precursoare. Ruinele clădirii Academiei Domnești sunt vizibile in curtea interioară a Palatului Universității și istoricii ne spun că a existat și o continuitate semnificativă in cei 330 de ani de invățămant superior in centrul Bucureștiului”.

„Suntem mandri de istoria noastră pe care am consemnat-o intr-o ediție revizuită a volumului aniversar de acum 10 ani. Insă nu doar istoria noastră care traversează 3 secole ne face mandri ci in primul rand unicitatea Universității din București”, a spus prof. Marian Preda.

Totodată, acesta a vorbit despre facilitățile Universității din București și despre alumni de prestigiu ai acesteia, printre care se află: Eugen Ionescu, Mircea Iliade, Emil Cioran, George Călinescu, Camil Petrescu, Nikita Stănescu, Nicolae Iorga, Vasile Parvan, Simeon Mehedinți, Horia Hulubei, Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Grigore Moisil, Constantin Noica, George Emil Palade, Ana Aslan, Constantin Stoicescu și alții.

„In plan internațional, UB a fost și este un jucător semnificativ, integrator de rețele universitare și lider in reformele europene din domeniul educației. Cultura noastră organizațională este deschisă, UB fiind un spațiu de libertate și autonomie atat in interiorul organizației cat și in mediul extern”, a mai spus acesta.

O Universitate cu identitate distinctă

„Astăzi, UniBuc, cum ii spun studenții și elevi, �Universitatea din inima Bucureștiului� este nu doar o universitate cu rădăcini puternice in trecut, cu o identitate distinctă, dar și cu un viitor construit diferit”.

„In vremuri cu dezvoltare cantitativă a unor instituții, noi punem accent pe o creștere calitativă prin intărirea programelor de elită, prin programe noi, adaptate la noile contexte, prin interdisciplinaritate”.

„Vă invit să consolidăm impreună, in anii și deceniile următoare, avantajele competiționale, identitatea distinctă, unicitatea Universității din București”, a adăugat la final rectorul Universității din București.

Mesajul acad. Ioan Aurel Pop

De asemenea, acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Romane, a transmis la randul lui un mesaj de felicitare la implinirea a 160 de ani de la inființarea Universității din București.

„Colegial vorbind, aduc un salut și din partea Academiei Romane, pentru că legăturile dintre Universitatea din București și Academia Romană sunt importante și vechi, incă de la nașterea celor două instituții, care s-a petrecut la diferență de doi ani. Aduc salutul meu Universității din București, colegilor, profesorilor și studenților și vin cu urarea clasică din vechime: �Vivat, crescat, floreat!�”, a transmis președintele Academiei Romane.

In carul evenimentului au mai luat cuvantul diferiți oameni de cultură și reprezentanți ai cultelor și instituțiilor centrale, printre care: Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, Arhiepiscopul Aurel Percă, Mitropolit Romano-Catolic de București, prof. Sorin Cimpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor și alții.

Galeria foto:

Aniversarea a 160 de ani de la inființarea Universității din București | Galeria Foto

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Floreascu


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 103

Id: 81463

Data: Jul 16, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).