Organizația Educațională, Științifică și Culturală a Națiunilor Unite (UNESCO) a stabilit marcarea, in prima zi de joi din luna noiembrie a fiecărui an, a Zilei Internaționale impotriva Violenței și Bullyingului in Școli.
Decizia a fost luată in 2019, pentru a atrage atenția că bullyingul in școli și cyberbullyingul (realizat prin mijloace de comunicare online) reprezintă o incălcare a drepturilor copiilor și adolescenților la educație, la sănătate și la bunăstare.
Termenul de bullying, care s-a impămantenit și la noi, are ințelesul de hărțuire, intimidare, abuz psihologic, persecuție asupra celor mai slabi.
Ziua a fost marcată pentru prima dată in 2020, cand a avut tema „Impreună impotriva bullyingului in școli”. �Anul acesta, tema Zilei Internaționale impotriva Bullyingului in Școli este „Nu este loc pentru teamă: Punem capăt violenței in școli, pentru sănătate mentală și performanțe școlare”.
Cu acest prilej, la sediul UNESCO din Paris, are loc un simpozion, iar biroul regional UNESCO din Harare, Zimbabwe, organizează o dezbatere online la care participă elevi din estul și sudul Africii.
„Școlile ar trebui să fie locuri de invățare și dezvoltare pentru fiecare, medii sigure, incluzive și primitoare”, transmite Directorul General UNESCO, Audrey Azoulay, cu ocazia ediției din acest an a Zilei Internaționale impotriva Violenței și bullyingului in Școli.
„Este timpul să percepem cum se cuvine lupta impotriva bullyingului și cyberbullyingului: ca pe o prioritate a politicilor noastre educaționale, fiindcă fiecare elev trebuie să se simtă respectat, acceptat și in siguranță, pentru a putea invăța și și a se putea dezvolta in mediul școlar.”
Potrivit unui raport UNESCO din 2019, „Behind the numbers: ending school violence and bullying”, peste 30% dintre elevi sunt sau au fost victime ale bullyingului. Unul din zece elevi a fost hărțuit online, iar această formă de hărțuire, denumită cyberbullying, este in creștere. In urma pandemiei COVID-19, cazurile de hărțuire online experimentate atat de elevi, cat și de profesori sunt in creștere.
Elevii hărțuiți frecvent sunt de aproape trei ori mai predispuși să se simtă ca outsideri la școală și de două ori mai predispuși să lipsească de la școală decat cei care nu sunt hărțuiți frecvent.
Primii au rezultate mai slabe la invățătură și, de asemenea, este mai probabil să părăsească invățămantul formal după terminarea gimnaziului. Au risc dublu de� probleme mentale cum ar fi sentimentul de singurătate, insomniile și gandurile de sinucidere.
Aspectul fizic este principalul motiv de hărțuire, urmat de etnie, naționalitate și culoarea pielii. Elevii care văzuți ca fiind „diferiți” sunt mai expuși riscului de hărțuire.
Foto credit: Freepik
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 183
Id: 79513
Data: Nov 2, 2023
Imagine:
Un preot din Episcopia Canadei a fost distins de Preasfințitul Părinte Ioan Casian cu cel mai inalt ordin al Patriarhiei Romane, „Crucea Patriarhală”, la ..... Data: Nov 2, 2023 |
Lansarea cărții „Evoluția statutului minorității rome in Romania: o analiză a participării romilor la viața politică romanească ..... Data: Nov 2, 2023 |
Care sunt cele trei perechi de Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian și cand sunt pomeniți in calendarul Bisericii Ortodoxe? .....Data: Nov 2, 2023 |
Mitropolitul Ioan a participat marți la evenimentul aniversar care a marcat trei decenii de existență pentru Facultatea de Teologie din Timișoara. .....Data: Nov 3, 2023 |
S-au implinit joi 169 de ani de la plecarea la cele veșnice a compozitorului și psaltului Anton Pann (Antonie Pantoleon-Petroveanu), inmormantat in curtea Bisericii ..... Data: Nov 3, 2023 |
Mănăstirea Radu Vodă iși serbează hramul de toamnă in perioada 7-9 noiembrie 2023. Obștea a anunțat programul hramului. .....Data: Nov 3, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
048 Simbolul Credintei - Crezul - Pr Mircea Stoleriu
053 Invatatura despre Sf Treime - Pr Mircea Stoleriu
094 Cinstirea Maicii Domnului - Pr Mircea Stoleriu
054 Revelatia Sf Treimi in Noul Testament - Pr Mircea Stoleriu
050 Pronia lui Dumnezeu - Pr Mircea Stoleriu
074 Intreita slujire a Mantuitorului p1 - Pr Mircea Stoleriu
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).