Ziua de 10 mai are trei mari semnificații istorice pentru țara noastră. In anul 2015 a fost promulgată Legea nr. 103/14 care instituie această zi ca sărbătoare națională.
Prima semnificația a zilei de 10 mai o reprezintă momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern in Romania in anul 1866. Cu acordul puterilor occidentale de la acea vreme, Principele Carol părăsește Castelul Sigmaringen de langă Dusseldorf la finalul lunii aprilie și ajunge la București in data de 10 mai.
Cu această zi incepe o domnie de 48 de ani in timpul căreia țara noastră trece prin mai multe momente istorice care o definesc, precum independența de stat.
Unsprezece ani mai tarziu, in data de 10 mai, Carol I promulga documentul votat de Camera Deputaților și Senat prin care se declara Independența de Stat a Romaniei.
In 9 mai 1877 a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, care a proclamat Independenţa de Stat a Romaniei. In faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, a declarat: „In stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică indoială şi frică de a declara in faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit volumului „Istoria Romaniei in date”, publicat in 2003.
Tot in 10 mai, dar in 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat in regat, iar Principele Carol a fost incoronat rege al Romaniei.
Celebrarea zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată in 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a Regelui Mihai I din 1947 care a fost ultimul rege al Romaniei.
Majestatea Sa�a trecut la cele veşnice in data de 5 decembrie 2017, la reşedinţa din Elveţia, la varsta de 96 de ani. Regele a fost inhumat�in Necropola Regală a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 109
Id: 80980
Data: May 11, 2024
Imagine:
Mii de persoane din toată țara au mers in pelerinaj de Izvorul Tămăduirii la Biserica Greacă „Buna Vestire” din Brăila. Izvorul aflat sub ..... Data: May 12, 2024 |
Ieroschimonahul Dionisie Ignat, starețul Chiliei „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” – Colciu din Athos a trecut la viața veșnică in urmă cu 20 ..... Data: May 12, 2024 |
Părintele Ilarion Argatu, unul dintre marii duhovnici romani și mărturisitor in temnițele comuniste a trecut la viața veșnică in urmă cu 25 de ..... Data: May 12, 2024 |
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) organizează in data de 16 mai concertul caritabil „Pași in lumina Invierii” la Biserica ..... Data: May 12, 2024 |
„Iubirea este virtutea de căpetenie care l-a caracterizat pe vrednicul de pomenire Arhimandritul Ghelasie, ctitor, duhovnic și mare stareț al acestei ..... Data: May 12, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Efrem, Mitropolit de Tripoli, Al-Koura și Imprejurimi (Patriarhia Antiohiei) a participat vineri la hramul Mănăstirii Sangeap ..... Data: May 12, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).