Pe 10 decembrie se aniversează 75 de ani de la procalamrea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Documentul consacră drepturile inalienabile la care fiecare persoană este indreptăţită ca fiinţă umană – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut.
Declaraţia a fost proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la Paris la 10 decembrie 1948 şi stabileşte, pentru prima dată, drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal. Redactată in peste 500 de limbi, declaraţia este cel mai tradus document din lume, conform Agerpres.
Adunarea Generală a ONU a stabilit, prin Rezoluţia 423 din anul 1950, ziua de 10 decembrie drept „Ziua internaţională a drepturilor omului”, invitand prin acest demers statele membre, precum şi organizaţiile din domeniu să iniţieze manifestări dedicate popularizării, recunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor omului.
„Declaraţia Universală arată calea către valori şi abordări comune care pot ajuta la rezolvarea tensiunilor şi la crearea securităţii şi stabilităţii la care lumea noastră ravneşte”, a punctat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu ocazia lansării Iniţiativei „Drepturile Omului 75”, in decembrie 2022.
Iniţiativa „Drepturile Omului 75” urmăreşte să schimbe busola inţelegerii şi acţiunii către o mai bună cunoaştere a universalităţii declaraţiei şi a activismului asociat cu aceasta.
Vezi și: Ziua Drepturilor Omului: Primul drept este dreptul la viață, iar fiecărui drept ii corespunde o indatorire
Sursă foto: un.org
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 193
Id: 79810
Data: Dec 11, 2023
Imagine:
Consulatul General al Romaniei la Seghedin a oferit vineri o recepție de Ziua Națională a Romaniei. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Institutului Cultural ..... Data: Dec 11, 2023 |
„Dragostea tinerilor vindecă varstnicii, ameliorează durerea, suferința, poate depăși orice bariere”, a spus Adriana Căruntu, Managerul ..... Data: Dec 11, 2023 |
Studenții secției de Asistență Socială de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași au organizat joi un eveniment dedicat copiilor cu Sindromul ..... Data: Dec 11, 2023 |
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a oficiat duminică slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din ..... Data: Dec 11, 2023 |
Ambasadoarea Romaniei la Londra, Laura Popescu, a participat la Șezătoarea Romanească de Crăciun organizată sambătă la Parohia „Sf. ..... Data: Dec 11, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).