Renumitul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă, Părintele Iustin Pârvu s-a născut în data de 10 februarie 1919. Pentru convingerile sale religioase, părintele Iustin a efectuat 17 ani de detenţie în timpul regimului comunist.
Părintele Justin Pârvu a îndurat, cu multă credință în Dumnezeu și speranță de viață mai liniștită, încercările temnițelor comuniste de la Văcărești, Jilava, Aiud și Suceava (între anii 1948 – 1964), mărturisind cu mult curaj dreapta credință, în vremuri de încercare pentru Biserică și Țară.
A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în anul 1936, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism primind numele de Iustin.
În anul 1941 a fost hirotonit preot.
A participat ca preot militar în Al Doilea Război Mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964.
După perioada de detenție a viețuit la Mănăstirea Secu, până în 1975, când a plecat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.
În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul, în seara zilei de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani.
Este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă.
Foto Credit: precumincer.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 309
Id: 72676
Data: Feb 10, 2021
Imagine:
Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu a lansat prima aplicaţie mobilă cu ghid audio, ASTRA Museum App.
Aplicaţia poate fi descărcată gratuit din Google Play şi Apple Store, anunţă instituţia printr-un comunicat de presă.
Prin intermediul ghidului audio, .....
Data: Feb 10, 2021
Se împlinesc 91 de ani de la naşterea părintelui Ioanichie Bălan, unul dintre cei mai apreciaţi duhovnici ai României. A fost un monah de vocaţie, un adevărat mărturisitor al credinţei într-o perioadă marcată de abuzurile regimului comunist.
Fundamentat pe scrierile .....
Data: Feb 10, 2021
Părintele Dan Damaschin din Iași, cunoscut pentru inițiativele sale filantropice, a oferit recent un interviu pentru Radio Europa Liberă România. El a adus în atenție faptul că pandemia i-a afectat mult pe cei care aveau deja .....
Data: Feb 10, 2021
Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) aduce clarificări privind afirmațiile dintr-un articol de presă care preciza că „preoții care .....
Data: Feb 10, 2021
La inițiativa Mitropolitului Ioan, Arhiepiscopia Timișoarei a început o campanie destinată strângerii de fonduri pentru Asociația „Salvați copiii”, filiala Timișoara.
Prima acțiune concretă din cadrul acestei campanii umanitare, sprijinită de Arhiepiscopia .....
Data: Feb 10, 2021
Scuarul din Strada Universității, nr. 7 – Cernăuţi ar putea fi denumit în cinstea poetului Mihai Eminescu, a anunţat miercuri .....
Data: Feb 10, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).