Se implinesc 124 de ani de la trecerea la Domnul a protopsaltului roman Nectarie Prodromitul, cunoscut mai ales drept Nectarie Protopsaltul.�

Nectarie Protopsaltul a plecat a cele veșnice in noaptea de 17 spre 18 noiembrie 1899.

Monahul Nectarie Munteanu din Sfantul Munte Athos il evidențiază pe Nectarie Prodromitul ca protopsalt isihast, intr-un articol biografic publicat inițial in Ziarul Lumina, in urmă cu doi ani.

„Acesta, deși la vremea sa era considerat indeobște și pe bună dreptate intaiul intre psalții din Sfantul Munte Athos, fiind impodobit deopotrivă cu felurite daruri, nu a lăsat ca vistieria inimii să-i fie jefuită de potrivnicul binelui care, prin mandrie și alte pricini, caută să risipească zestrea primită de la Bunul Părinte ceresc”, arată monahul.

Urmaș al școlii „privighetorii” din Schitul Romanesc Prodromu a fost și Cuviosul Dionisie de la Colciu (†2004), care a invățat psaltichia „intocmai, la precizie” de la părintele Iacov Deciu, ucenic al schimonahului Nectarie. Despre această muzică de-suflet-ajutătoare spunea:

„Muzica asta bisericească, bizantină cum ii zice, e cea mai apropiată de Dumnezeu. Cantările bizantine, oricat de lungi or fi ele, nu te mai saturi să le asculți. Și ai, așa, o mulțumire sufletească și ai o emoție, ți-aduci aminte de păcatele tale, ți-aduci aminte că stai inaintea lui Dumnezeu”. Iar atunci „cand canți și ai in sufletul și inima ta smerita cugetare, te impodobește Dumnezeu, cantările tale le face să fie atat de frumoase, incat să-i ajungi pe ingerii din ceruri. Dar numai atunci ai darul lui Dumnezeu, cand canți cu smerita cugetare”.

Cea mai concretă biografie a schimonahului Nectarie ne-a rămas de la ieroschimonahul Paisie Lambru, care a trăit „cu el de la anul 1859” și a cărui viață i-a fost istorisită de fratele acestuia, schimonahul Athanasie. Manuscrisul psaltic la finalul căruia se găsește acest mărgăritar din istoria monahismului athonit a ajuns in biblioteca părintelui Nikodimos Bilalis (†2014) de la Chilia „Intampinarea Domnului” din Kapsala. Afland de originea manuscrisului și traducandu-i-se insemnările pe care le conținea, in luna aprilie a anului 1997, l-a inapoiat Schitului Prodromu.

Călugăr la Mănăstirea Neamţ

In anul 1804, in orașul Huși, s-a născut Nicolae, fiul lui Vasile Crețu și al Joiței. A avut șase surori, dintre care trei au imbrățișat calea monahală la Mănăstirea Văratec, precum și un frate mai mare, Athanasie, călugăr in lavra Neamțului, care indeplinea slujirile de croitor și veșmantar. După trecerea la cele veșnice a părinților săi, monahul Athanasie și-a dat fratele mai mic la școala arhiereului Grigorie (†1846) de la Golia.

Tot in această perioadă, tanărul Nicolae a deprins și cantarea psaltică, in așa fel incat, incă de atunci, se intrezărea un viitor cantăreț de renume. După invățătura temeinică primită, fratele său l-a adus la Mănăstirea Neamț. La scurtă vreme a fost călugărit, primind numele Nectarie, incre�din�țandu-i-se ascultările de canonarh și cantăreț. Inclinarea, incă din tinerețe, spre viață pustni�cească și nearătare l-a făcut să fugă in pădure la hotărarea egumenului de a-l hirotoni diacon, socotindu-se nevrednic. Intorcandu-se iarăși la metania sa, a intampinat aceleași rugăminți.

Nu după mult timp, cei doi frați au părăsit lavra nemțeană și s-au nevoit, pentru perioade scurte, in alte vetre de sihăstrie din acea vreme, printre care mănăstirile Ciolanu, Căldărușani și Schitul Cocioc.

Primul manuscris caligrafiat de părintele Nectarie este păstrat in biblioteca Schitului Prodromu „ca cel mai prețios odor” (după o insemnare) și datează din anul 1836, cand tanărul monah se afla in Sfanta Cetate Ierusalim.

„Privighetoarea Sfantului Munte”

Icoana de minuni făcătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Neamț, inaintea căreia a pus metanie incă de la inceputurile vieții sale monahicești, l-a indrumat pe părintele Nectarie, alături de fratele său, in grădina ei. Astfel că, in anul 1842, s-au așezat in Schitul Sfintei Ana, unul dintre cele mai frumoase așezăminte athonite, hărăzit in mod special vieții de liniștire. In acele timpuri, in acest schit pustnicesc trăiau mai mulți călugări romani, printre care schimonahul Isaia, care avea nume de bun teolog printre confrații elini, dar și ieroschimonahul Nifon Ionescu (†1899), principalul ctitor al Schitului Prodromu.

In liniștea colibei lor, pe langă hrana sufletească, părintele Nectarie sculpta cruciulițe, „ca să-și scoată hrana vieții” trupești. Darul său nu putea fi pus „sub obroc”, astfel incat era chemat să cante la principalele hramuri ale mănăstirilor athonite. Bătranii de la Schitul Sfintei Ana au auzit la randul lor de la stareții lor de părintele Nectarie care odinioară s-a nevoit in schitul lor.

Printre aceştia, Cuviosul Antim Aghiannanitul (†1996) istorisea cum, la hramul Mănăstirii Vatoped (Buna Vestire), părintele Nectarie a reușit să il uimească pe cunoscutul protopsalt Nicolae Gheorghiu al Smirnei, cantand heruvicul pe care acesta l-a compus. Incet-incet, printre părinții aghioriți, a căpătat numele de „noul Cucuzel” sau „privighetoarea Sfantului Munte”.

„Al doilea Cucuzel”

Monahul roman Varnava de la Esfigmenu a tipărit la București, in anul 1856, un proschinitar al Sfantului Munte, unde il menționează și pe Cuviosul Nectarie la descrierea Schitului Sfintei Ana: „Intru care schit astăzi se luptă cu vitejia duhului vrednicul de pomenit cantărețul Nectarie monahul, venit din Moldavia de la Sf. Mănăstire Neamțu, care cu talentul și sfantul daru de cantări ce providența l-a inzestrat, aduce in timpurile noastre mangaierea cea mai nepovestită, [iar] pre [acest] cantăreț atat de necrezut astăzi in Sf. Munte toți il socotesc al doilea Cucuzel; fața lui oacheșe, smerenia cea mai plăcută și conversația lui cea atat de dulce trag asupra sa dragostea tuturor, pentru că �dovada tuturor darurilor lui este imbrăcămintea cea mai sărăcească și de toți folositoare”.

Tot despre felul de a fi al cuviosului, cronicarul Irinarh Șișman scria: „Avea un glas organic dulce și lung și puternic, care umplea toată biserica, și nici nu se cunoștea cand canta: stătea drept, fără șovăire sau gesticulare, uitătura peste mare, nu incoace și incolo”.

Ispita de la hramul Mănăstirii Iviron

Cu toate acestea, pentru folosul duhovnicesc pe care il aveau atat monahii, cat și mirenii care se inghesuiau să ii asculte psalmodia ingerească, prin ingăduința Domnului, părintele Nectarie nu a fost lipsit de ispite. Cea mai cunoscută intamplare de acest fel, dar cu sfarșit minunat, consemnată atat in scris, cat și păstrată in tradiția athonită, este cea de la hramul Mănăstirii Iviron (Adormirea Maicii Domnului). La acest hram se adună, de obicei, mulțime mare de monahi din intreg Sfantul Munte, dar și mireni evlavioși.

Astfel că și părintele Nectarie „a fost poftit la Monastirea Ivirilor ca să cante de hramul Maicii Domnului”, praznic la care a luat parte și un cantăreț „țarigrădean”, venit „ca să-l audă pe Nectarie, renumitul cantăreț”. Incheindu-se privegherea hramului și fiind pizmuit pentru priceperea și darul care strălucea intru dansul, in băutura de la masa de obște i s-a pus otravă. Imediat a inceput să se simtă rău și l-a inștiințat pe fratele său că a băut „un pahar de vin tulbure”. Auzind aceasta, părintele Athanasie „indată a luat candela de la Sfanta icoană a Maicii Domnului cu untdelemn și i-a dat-o lui Nectarie de a băut-o, după aceea s-a liniștit”.

Din acel moment, s-a hotărat și mai mult să se dedice viețuirii in liniștire, singurătate și rugăciune, limitandu-se să meargă la hramul mănăstirii de care aparținea, și anume Marea Lavră a Sfantului Athanasie.

„Cu cat era lăudat, cu atat el se smerea, jos privind”

In jurul anului 1853, părinții Nectarie și Atha�nasie au lăsat coliba lor și s-au inchinoviat in Schitul Prodromu, care in acea perioadă incepea să fie construit in forma pe care o cunoaștem astăzi. Părintele Nectarie participa la toate ascultările, „supunandu-se ca unul din cei mai de jos”, cărand „piatră la zid cu toți frații, făcandu-se ascultător, pildă tuturor la toate”.

Despre sfanta viețuire a schimonahului Nectarie ne-au rămas multe mărturii. Părintele Irinarh consemna cu dor: „Doamne, ce zile bune am apucat, ce cuvioși părinți, ce dragoste, ce smerenie! Zic pentru părintele psaltul Nectarie, schimonahul, că nu ii auzeai gura; tăcea și credea și pe bun, și pe rău. Niciodată in viața lui nu l-am văzut tulburat sau să mahnească vreun suflet, nu! O vorbă spunea, alta nu mai sporea. Iar dacă cumva se intindea la vorbe deșarte, se făcea că tușește sau că a uitat ceva, se făcea că caută pană ieșea afară și se ducea la chilia sa. Pentru aceasta a atras dragostea tuturor părinților și fraților”.

Iar ieroschimonahul Paisie mărturisea: „Atat s-a nevoit acest fericit Nectarie, incat ziua și noaptea era ca un soare intre părinții din schit, deci nu vom ascunde faptele acestui cuvios bărbat”. La slujbele bisericești, venea primul și se ingrijea ca acestea să urmeze tipicul după buna randuială. Canta ca un inger, cu multă umilință, și „cu cat era lăudat, cu atat el se smerea, jos privind, iar mintea sus inălțandu-se ca un vultur cu aripile către cer”. Deși avea vechime in schit, experiență și era cinstit de toți, nu a acceptat nici o funcție in conducere, ci mai degrabă venea la ascultări inaintea fraților tineri, care se foloseau de dragostea lui pentru osteneală.

La bătranețe, se liniștea dimpreună cu fratele său intr-o chilie din pustia Viglei. Schimonahul Athanasie a trăit 98 de ani și era un călugăr sporit. In Postul Păresimilor, manca doar „bob muiat și apă la 3 zile”, iar sambăta mergea și se impărtășea, după care se retrăgea iar in „cui�bul” său de nevoință, făcandu-se pildă intru toate fratelui său. După moartea bătranului Athanasie (†1872), schimonahul Nectarie se indeletnicea și mai mult cu lucrarea lăuntrică, priveghind și rugandu-se, știind că „ziua Domnului vine ca un fur noaptea”.

De 124 de ani in Impărăţia lui Dumnezeu

Incărcat de ani, pentru lucrarea sa duhovnicească, „vrăjmașul de obște al omenirii a vrut să-l omoare”, dar Dumnezeu nu a ingăduit. Coborand la mare, s-a impiedicat și a căzut printre pietre, unde a zăcut o noapte intreagă, rănit, in curent și ploaie. A fost dus la schit abia a doua zi, cu mularul, unde „a zăcut vreo 3 luni”.

Luptandu-se „lupta cea bună”, călătoria să�var�șind-o și credința păzind-o, Cuviosului Necta�rie i s-au gătit cununile dreptății, dandu-și sufletul lui Dumnezeu „in luna noiembrie 18, la mie�zul nopții, la orele 4 turcești, anul 1899, fiind in varstă de 95 de ani”.

Schimonahul Nectarie ne-a lăsat o bogată moștenire, atat cărturărească – prin traducerile și compozițiile sale muzicale (deoarece majoritatea cantărilor psaltice care impodobesc astăzi privegherile și slujbele in romană sunt traduse de sfinția sa), cat și una isihastă, ca dreptar de viețuire monahală și de comportare liturgică. Fiind artist, nu s-a lăsat furat de incantarea de sine, ci a conștientizat că rugăciunea e de fapt „arta artelor” și „știința științelor”.

„A fost in vremea sa cel mai vestit psalt din Sfantul Munte”

Despre acest cuvios părinte au scris mai multe nume importante din spațiul ortodox. In lucrarea sa despre isihasmul romanesc, părintele Dumitru Stăniloae nu il trece cu vederea pe vestitul cantăreț: „Un alt mare sihastru roman in secolul al XIX-lea a fost Nectarie protopsaltul”, care „a dus o viaţă de post, de priveghere și de lucrare tainică a rugăciunii lui Iisus; a fost in vremea sa cel mai vestit psalt din Sfantul Munte”. In 1889, Constantin Erbiceanu (†1913) a făcut un pelerinaj la Sfantul Munte, despre care nota: „Impresiunea religioasă cea mai plăcută ce mi-a rămas in sufletul meu a fost o noapte de 14 spre 15 august, cand am ascultat cu toată umilința cantarea protopsaltului Nectarie și a celorlalți cantăreți”.

Alexandros Moraitidis (†1929), renumit scriitor grec, a fost ucenic al Sfantului Daniil Katunakiotul și a primit numele Andronic la tunderea in schima mare, cu puțin inainte de moarte. Intr-unul dintre pelerinajele făcute la Sfantul Munte, in curtea Chiliei Cuviosului Daniil s-a intalnit cu monahul roman Lampadie, care il invita stăruitor să meargă la schitul romanesc pentru a-l asculta pe „vlah”.

De la el păstrăm poate una dintre cele mai frumoase descrieri ale Cuviosului Nectarie. Acesta scria că la hramul Schitului Prodromu veneau o mulțime de oameni să asculte glasul de privighetoare al „renumitului vlah, Nectarie, primul dascăl de musichie al Sfantului Munte” și care, „pentru aproape 50 de ani, a răspandit muzica bizantină in mănăstiri, in special in [Marea] Lavră, unde aproape toți monahii, de la proigumenul Kosma bătranul și pană la cei mai tineri ascultători, cunosc muzica bisericească fiind invățați de vlah”. Să avem parte de rugăciunile sale!

Sursă foto: public domain

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 131

Id: 79632

Data: Nov 17, 2023

Imagine: