Se implinesc sambătă 127 de ani de la nașterea episcopului Partenie Ciopron, cel de-al treilea ierarh care a păstorit la Bălţi, in Republica Moldova. Primul a fost Visarion Puiu (1923-1935), urmat de Tit Simedrea (1935-1940).
Episcopul Partenie Ciopron s-a născut in data de 30 septembrie 1896, in localitatea Păltiniş, judeţul Botoşani. A participat la Războiul de Reintregire, fiind rănit in 1917 pe frontul de la Oituz, pentru care a primit „Crucea comemorativă”.
In 1921 a intrat in monahism la Mănăstirea Slatina, primind numele de Partenie. In același an a fost hirotonit ierodiacon. A studiat la Iași și Cernăuți.
„Intre 1922-1929, urmează cursurile Seminarului Veniamin din Iaşi, absolvindu-l cu media 9,35, fiind primul dintre cei 28 de seminarişti. Strălucite rezultate a avut şi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care o absolveşte in anul 1935, şi la care obţine, in 1936, titlul de doctor in teologie cu teza: Arhieria Mantuitorului Iisus Hristos. Studiu exegetic şi istoric„, menţionează Grigore Radoslavescu.
Mitropolitul Pimen al Moldovei l-a hirotonit ieromonah, in 1934, pe seama catedralei din Iași.
In data de 17 iunie 1937 a fost Episcop al Armatei.
„Atitudinea adoptată de episcopul Partenie impotriva comunismului in vremea războiului, comportamentul său permanent negativ la adresa regimului comunist şi preluarea modelului sovietic de organizare a armatei populare au constituit motivele pentru desfiinţarea Episcopiei Armatei in august 1948”, arată istoricul Adrian Nicolae Petcu intr-un articol publicat in Ziarul Lumina.
In 1950 a fost numit vicar patriarhal, dar a fost demis de regim.
A stat in recluziune la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou“ de la Suceava pană in 1961, cand a revenit in Sf. Sinod ca episcop la Roman. In 1978 s-a retras din scaunul Romanului, iar in 1980 a trecut la cele veşnice.
Foto credit: Fototeca Ortodoxiei Romaneşti
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 244
Id: 79250
Data: Sep 30, 2023
Imagine:
Implicarea activă in societate este caracteristica Bisericii Ortodoxe Romane a ultimilor 16 ani pe care Basilica.ro v-o aduce in atenție la ceas aniversar pentru Patriarhul ..... Data: Sep 30, 2023 |
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a intrunit vineri la București, sub președinția Părintelui Patriarh Daniel. Ordinea de zi a inclus ..... Data: Sep 30, 2023 |
..... Data: Sep 30, 2023 |
Sambătă, după Sfanta Liturghie, la Catedrala Patriarhală a avut loc o slujbă de Te Deum dedicată aniversării a 16 ani de la intronizarea Patriarhului ..... Data: Oct 1, 2023 |
Episcopia Hușilor organizează o colectă umanitară pentru fiul suferind al unui cantăreț bisericesc. Copilul este diagnosticat cu o boală rară ..... Data: Oct 1, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).