1. Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne - In timpul imparatului Leon cel Mare al Constantinopolului (457-474), doi senatori, Galvie si Candid, au plecat la Ierusalim sa se inchine la Mormantului Domnului nostru Iisus Hristos. Dupa ce au ajuns au umblat prin Galileea, dupa care s-au dus in Nazaret dorind sa vada si casa unde a copilarit si a trait Mantuitorul Hristos pana la varsta de 30 de ani. Peste noapte au ramas in casa unei batrane vaduve. In timpul cinei, cei doi au observat ca intr-o camera alaturata erau adunati mai multi oameni bolnavi care aprindeau lumanarile din jurul unei racle in care nu puteau vedea ce se afla. Considerand ca acolo s-ar afla moastele vreunui sfant, s-au hotarat sa o intrebe pe batrana vaduva despre ce se intampla in acea camera. In urma insistentelor lor, femeia le-a marturisit ca in acea racla se afla vesmantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care a fost pastrat de fiecare predecesoare a ei in curatie si feciorie, pana cand a ajuns la ea. Langa sfantul vesmant se savarsesc multe minuni si vindecari pentru cei ce se roaga Maicii Domnului cu toata puterea credintei lor. Galvie si Candid au stat toata noaptea langa vesmantul Fecioarei Maria, au aprins lumanari si s-au rugat si ei impreuna cu ceilalti, iar dimineata au plecat spre Ierusalim. La intoarcere s-au oprit din nou la batrana din Nazaret, dupa ce in prealabil confectionasera o racla asemanatoare cu cea a batranei si o acoperisera cu un vesmant tesut cu fir de aur. Noaptea, le-au schimbat intre ele, iar dimineata s-au intors la Constantinopol unde au asezat vesmantul chiar in casa lor pe care o transformasera intr-un paraclis inchinat Sfantului Apostol Petru si Sfantului Evanghelist Marcu. Un timp au tinut ascuns faptul ca au adus sfantul vesmant, dar datorita multimii de minuni care se savarseau acolo au fost nevoiti sa marturiseasca mai intai patriarhului, apoi chiar imparatului despre cele intamplate. In urma acestui fapt, imparatul Leon cel Mare a construit o biserica in Vlaherna, o suburbie din Constantinopol, unde a asezat sfantul vesmant al Maicii Domnului.

2. Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele. Fericit barbatul, caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug . (Psalm 31: 1-2)

Unul dintre acesti fericiti, a fost maritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), pe care poporul l-a numit si cinstit , bun, mare si sfant. ,,Bun , pentru faptele sale de milostenie si iertarea celor gresiti; ,,mare , pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, intrucat prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi si tradatori; Sfant pentru luptele sale de aparare a intregii crestinatati, cat si pentru numarul mare de biserici si manastiri pe care le-a zidit si inzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu si mantuirea credinciosilor.

Marele Voievod Ştefan al Moldovei a fost fiul binecredinciosilor crestini Voievodul Bogdan al II-lea si Doamna Maria-Marina Oltea. Inca din copilarie a aratat o dragoste deosebita fata de tara si credinta stramoseasca. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat dupa vremuri tulburi de lupta pentru domnie.

Pe Campia Dreptatii este intampinat de multimea poporului, in frunte cu Mitropolitul Teoctist, in ziua de 12 aprilie, anul mantuirii 1457. Intreband poporul adunat daca este cu voia tuturor sa le fie domn, i s-a raspuns intr-un glas: intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti . Şi a domnit, precum stim, 47 de ani, 2 luni si 3 saptamani, luptand pentru apararea hotarelor tarii si a credintei stramosesti, a intregii crestinatati, zidind cetati militare, dar si cetati ale sufletului, adica multe biserici si manastiri. In toate cate le facea arata dragoste, dreptate si marinimie, neuitand nicio clipa pe vitejii osteni pe cei saraci si suferinzi, rasplatind si ajutand pe toti cu netarmurita dragoste parinteasca.

Desi a fost incercat de numeroase suferinte: rana de la picior capatata in lupta de la Chilia, moartea a patru copii si a doua sotii, tradarea unor sfetnici si multe razboaie, nu si-a pierdut niciodata nadejdea in Dumnezeu, ci si-a purtat crucea vietii sale cu rabdare crestineasca, luptand cu darzenie si neintrecuta iscusinta impotriva dusmanilor tarii si ai credintei.

De aceea, istoria marturiseste ca evlaviosul Ştefan Voda a trait nu pentru sine, ci pentru tara si credinta intregului popor. El aducea multumiri si lauda lui Dumnezeu, nu numai atunci cand biruia, ci si atunci cand era biruit, fiind pentru noi un mare dascal al pocaintei.

Fericitul Voievod a luptat pentru apararea intregii crestinatati chemand la lupta sfanta pe carmuitorii crestini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475, din care, pentru frumusetea si valoarea ei duhovniceasca, redam acest text:

Prealuminatilor, preaputernicilor si alesilor domni a toata crestinatatea, carora aceasta scrisoare a noastra va fi aratata sau de care ea va fi auzita. Noi, Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţarii Moldovei, ma inchin cu prietenie voua tuturor carora va scriu si va doresc tot binele si va spun domniilor voastre ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatati si in fiecare zi se gandeste cum ar putea sa supuie si sa nimiceasca toata crestinatatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre ca pe la Boboteaza trecuta, mai sus numitul turc a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire in numar de 120.000 de oameni, al carei capitan de frunte era Soliman Pasa. Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii si i-am biruit, pentru care laudat sa fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, paganul imparat al turcilor isi puse in gand sa-si razbune si sa vie, in luna mai, cu capul sau si cu toata ostirea sa impotriva noastra si sa supuie tara noastra care e o parte crestineasca si pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Daca aceasta poarta, care e tara noastra, va fi pierduta, atunci crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea ne rugam de domniile voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri impotriva dusmanilor crestinatatii pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate partile are de lucru cu oamenii ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din partea noastra, fagaduim pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei noastre ca vom sta in picioare si ne vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am taiat mana dreapta. Deci fiti gata fara intarziere.

Ştefan cel Mare a pus biruintele in luptele purtate nu pe seama iscusintei sale, ci a voii si puterii lui Dumnezeu. Pentru credinta si smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, intelepciune, har , cum spune cuvantul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6).

Ştefan cel Mare a fost nu numai un aparator al credintei crestine in luptele sale cu turcii si tatari, ci el a fost si un marturisitor al ei prin numarul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grija, prin inzestrarea lor cu cele necesare slujbelor si obstii calugarilor, care impleteau rugaciunile de zi si de noapte cu lucrul mainilor si cultura mintii. Ştefan cel Mare a zidit biserici si manastiri nu numai in Moldova, ci si in Muntenia si Transilvania, marturisind prin aceasta constiinta unitatii de credinta si neam. De asemenea si la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninta tot atat de mult Ortodoxia, a inaltat, innoit si inzestrat mai multe biserici si manastiri, intre care la loc de cinste sta manastirea Zografu. Pe toate aceste sfinte locasuri Ştefan cel Mare le-a inaltat ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru biruintele purtate in lupta cu dusmanii crestinatatii, cat si pentru cinstirea si pomenirea celor cazuti in luptele cu dusmanii credintei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l ,,cel Sfant .

Ştefan cel Mare a fost un om al pocaintei si al rugaciunii: el a simtit permanent nevoia sa se roage, sa se incredinteze, el si familia sa, impreuna cu cei vii si cu cei morti, rugaciunilor parintilor sfintiti din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea rugatorii nostri: Sa ne cante noua si Doamnei Maria, cerea calugarilor si egumenului din Manastirea Neamt, in fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie pana in veac, cat va sta aceasta manastire".

Viata de rugaciune personala a lui Ştefan cel Mare ne este aratata si de cele trei icoane unite, numite triptic: Mantuitorul, Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul, pastrate pana astazi in Manastirea Putna, impreuna cu o cruce, pe care slavitul Voievod le purta la el permanent in calatorii si mai ales in batalii. Ştefan cel Mare si Sfant insotea rugaciunea cu postul, inainte de a incepe lupta cu dusmanii credintei si ai neamului si dupa biruinta, asa cum aminteste cronicarul ca a facut-o la Vaslui: Cu totii s-au legat a posti patru zile cu paine si apa.

Ştefan cel Mare unea rugaciunea nu numai cu postul, ci si cu fapta buna a milosteniei si a dragostei crestine. Astfel, inzestra familiile tinere de curand casatorite, cu cele necesare unei gospodarii, pamant si vite; nu uita niciodata pe vitejii luptatori in atatea razboaie, aratand o deosebita purtare de grija fata de cei ramasi cu infirmitati, cum aminteste traditia de Burcel, cel ramas fara o mana, caruia ii daruieste o pereche de boi, car si plug, pentru a se putea gospodari singur, pentru a nu mai fi silit sa-si are pamantul in zi de sarbatoare cu boi si plug imprumutate de la boieri.

Marele Voievod a fost deopotriva om al dreptatii si al iubirii crestinesti, al iertarii dusmanilor sai care au dat dovada de cainta pentru greselile savarsite: Te-am iertat, scrie maritul Voievod lui Mihu, si toata mania si ura am alungat-o cu totul din inima noastra. Şi nu vom pomeni niciodata in veci, cat vom trai, de lucrurile si intamplarile petrecute, ci te vom milui si te vom tine la mare cinste si dragoste, deopotriva cu boierii cei credinciosi si de cinste.

Intreaga sa viata Ştefan cel Mare a trait sub povata permanenta a parintelui sau duhovnicesc, Sfantul Daniil Sihastrul, caruia i-a aratat toata ascultarea si cinstea cuvenita.

Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul mortii, asa cum este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trait viata cu adevarat crestineste: Iar cand au fost aproape de sfarsenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vladicii si toti sfetnicii sai, boierii cei mari si altii, toti cati s-au prilejuit, aratandu-le cum nu vor putea tine tara cum a tinut-o el. Cum vedem, grija pentru binele tarii si al credintei strabune o poarta in inima sa pana in ceasul mortii. Cronicile vechi mai pun in gura maritului Voievod si aceste cuvinte inainte de moarte: Doamne, numai Tu singur stii ce a fost in inima mea. Nici eresurile cele inselatoare, nici focul varstei tineresti n-au putut a ma sminti, ci am intarit pe piatra care este Insusi Hristos, pe a Carui Cruce de-a pururi imbratisata la piept tinand, viata mea am inchinat-o nesmintita printr-insa la Parintele veacurilor, prin care pe toti vrajmasii am gonit si infrant.

Ştefan cel Mare s-a stramutat la lacasurile de veci la 2 iulie 1504 si a fost ingropat in biserica Manastirii Putna, fiind plans de intreg poporul, cum consemneaza cronicarul: iar pe Ştefan Voda l-a ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire in Putna care era de dansul zidita. Atata jale era de plangeau toti ca dupa un parinte al sau, caci cunosteau toti ca s-au scapat (pagubit) de mult bine si multa aparatura. A fost plans de intreg poporul si de tot pamantul Moldovei, cum se spune si azi in cantarea populara: ,,Plange dealul/ Plange valea/ Plang padurile batrane./ Şi norodu-n hohot plange/ Cui ne lasi pe noi, Stapane?

Ştefan a ramas nemuritor in inimile noastre; il simtim cu totii, mai ales atunci cand ne aflam in fata mormantului sau de la Putna si in fata icoanei sale, insuflandu-ne aceeasi dragoste de tara si credinta stramoseasca; il simtim alaturi de noi la bucurii si mai ales la durere, in vreme de navalire a necazurilor asupra noastra.

Binecredinciosul Voievod a avut intotdeauna credinta ca Mantuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi si va rasplati pe toti cei care si-au jertfit viata pentru credinta si apararea hotarelor tarii.

La mormantul sau strajuieste, de la moartea sa pana astazi, o candela permanent aprinsa, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea intregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfant, aparator al crestinatatii, dupa cum se vede si in pictura bisericii Manastirii Dobrovat (Jud. Iasi), ultima sa ctitorie, pictata nu la mult timp dupa moartea sa.

De aceea trecerea lui in randul sfintilor prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 20 iunie, anul mantuirii 1992, este implinirea unei fapte bineplacute lui Dumnezeu si potrivita cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoana de lumina pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locasuri sfinte si al celor care lupta pentru biruinta Crucii si a iubirii lui Hristos pentru oameni.

Pentru ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

[gallery-j]2015/stiri/07_iulie/02/g/sinaxar[/gallery-j]

The post 2 S Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1592

Id: 60464

Data: Jul 2, 2016

Imagine: