Anul 2025 va fi declarat Anul național al copilului. Inițiativa aparține organizației Salvați Copiii Romania și a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
„Romania este acasă pentru aproape 4 milioane de copii, iar 1 din 5 cetățeni romani este copil. Copiii reprezintă viitorul societății noastre și este crucial să le asigurăm un mediu favorabil pentru dezvoltare și afirmare”, a transmis Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Totodată, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a depus un proiect de lege prin care Administrația Publică Centrală și Locală vor fi obligate să ii consulte pe tineri in procesul decizional.
Cel de-al doilea proiect de lege a fost inaintat prin colaborarea cu UNICEF, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil și World Vision.
„Copiii nu sunt doar beneficiarii deciziilor de astăzi, ci și factori decisivi pentru o dezvoltare sustenabilă. Sper că toți colegii parlamentari vor vota aceste inițiative, oferindu-le celor mici ocazia de a contribui la deciziile care privesc viitorul lor”, a mai spus ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Ambele proiecte legislative au fost depuse in Parlamentul Romaniei.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 183
Id: 81019
Data: May 16, 2024
Imagine:
In data de 16 mai celebrăm Ziua internațională a conviețuirii pașnice. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite ..... Data: May 16, 2024 |
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat miercuri pe pagina sa de Facebook că mai multe monumente au fost propuse pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, prin inscrierea in ..... Data: May 17, 2024 |
Episcopia Devei și Hunedoarei iși extinde activitatea educațională prin deschiderea unei clase pregătitoare și a uneia de a-5-a sub egida Seminarului ..... Data: May 17, 2024 |
Biroul de presă al Episcopiei Daciei Felix a transmis joi un comunicat referitor la anunțul, publicat marți pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Sarbe, despre ..... Data: May 17, 2024 |
Mitropolitul libanez Efrem de Tripoli, Al-Koura și imprejurimi (Patriarhia Antiohiei) i-a pomenit joi pe Preoții Dumitru Stăniloae și Andrei Scrima, la ..... Data: May 17, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
03 Pr Teofil Paraian - Duminica 3 dupa Pasti
07 Pr Teofil Paraian - Duminica 7 dupa Pasti
49 Pr Teofil Paraian - Duminica lasatului sec de carne
41 Pr Teofil Paraian - Duminica dinaintea Nasterii Domnului
55 Pr Teofil Paraian - Duminica 5 din Post
31 Pr Teofil Paraian - Duminica 21 dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).