In data de 29 iunie se implinesc 20 de ani de la instituirea Zilei Internaționale a Dunării. La nivel european, ziua este marcată prin evenimente specifice in cele 14 state dunărene și are ca scop adoptarea de măsuri și strategii comune pentru protejarea fluviului.
Tema de anul acesta a zilei este „Keep the Danube Blue / Să păstrăm Dunărea albastră”.
Marcarea zilei a fost instituită in anul 1994, prin Convenția de cooperare pentru protejarea și utilizarea durabilă a fluviului de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea.
Semnat la 29 iunie 1994, la Sofia, documentul oferă cadrul legislativ de cooperare a guvernelor, organizațiilor neguvernamentale, instituţiilor de cercetare şi industriei in vederea prezervării, protecției și ingrijirii fluviului.
Ziua Internațională a Dunării a fost sărbătorită pentru prima dată in 2004, cu ocazia implinirii a 10 de ani de la semnarea convenției de la Sofia.
In 2022, Apele Romane, instituția care administrează apele din domeniul public al statului și infrastructura Sistemului Național de Gospodărie a Apelor, a publicat un film documentar intitulat „Spune-mi despre Dunăre!”, in care sunt prezentate informații referitoare la mijloacele de conservare a biodiversității.
Ziua Internațională a Dunării a fost celebrată pentru prima dată in anul 2004, pentru a marca un deceniu de la semnarea Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a Dunării.
Format in urmă cu milioane de ani, Dunărea este cel mai mare fluviu european care curge de la vest către est, situat pe locul 28 ca debit in clasamentul mondial a raurilor.
La vărsarea in Marea Neagră, Dunărea creează una dintre cele mai mari şi mai bine conservate zone umede din Europa: Delta Dunării, cu peste 5.000 de plante şi animale, conform datelor Administrației Naționale „Apele Romane”.
Foto credit: freepik.com
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 149
Id: 81338
Data: Jun 30, 2024
Imagine:
In Duminica intai după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfanta Liturghie la Biserica ilfoveană „Sfanta ..... Data: Jun 30, 2024 |
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și delegații Bisericilor Ortodoxe surori au participat duminică dimineața la Sfanta Liturghie oficiată la Catedrala ..... Data: Jun 30, 2024 |
„Sfinții Apostoli Petru şi Pavel trebuie să rămană pentru noi dascăli ai credinței, modele de pocăință, de ridicare din ..... Data: Jun 30, 2024 |
In Duminica intai după Rusalii (a Tuturor Sfinților), membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program, transmis de eparhii, ..... Data: Jun 30, 2024 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit sambătă la Sfanta Liturghie, oficiată in Paraclisul istoric „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” din ..... Data: Jun 30, 2024 |
128 de clerici vor participa in perioada 1-5 iulie la cursurile de definitivat și de gradul 2 in preoție organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor. La finalul perioadei ..... Data: Jul 1, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).