35 de sirieni au efectuat timp de 10 zile un pelerinaj în România. În ultima zi au asistat la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală şi au vizitat Palatul Patriarhiei.
Pelerinii însoţiţi de Episcopul Qais Sadiq de Erzurum – Patriarhia Antiohiei şi de protopopul de Latakya, pr. Spiridon Faiath, au fost primiţi marţi, 24 septembrie, în sala Europa Cristiana de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.
Preasfinţia Sa a urat pelerinilor un „călduros Bun venit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel” şi a vorbit despre bunele legături dintre cele două popoare.
„Relaţiile dintre sfintele noastre Biserici sunt marcate de o puternică dragoste şi cooperare. De aceea, socotim că pelerinajul pe care l-aţi făcut în România este un pelerinaj de prietenie, de confirmare a unităţii Ortodoxiei şi de manifestare a dragostei şi a compasiunii dintre popoarele noastre”.
Ierarhul a evidenţiat greutăţile prin care a trecut Biserica Antiohiei.
„Ţara, poporul, Biserica dumneavoastră sunt martire. Aţi trecut prin suferinţe greu de descris, noi ne-am rugatat necontenit să ieşiţi cu bine din aceste încercări. Vă dorim ca Dumnezeu să aducă pacea deplină peste ţara dumneavoastră ca să o puteţi reconstrui frumoasă cum a fost şi mai mult decât atât”.
Episcopul vicar patriarhal a amintit de ultima întâlnirea dintre Patriarhul Daniel şi Patriarhul Ioan al Antiohiei şi a salutat prezenţa tinerilor din Biserica Antiohiei la ediţiile ITO.
„Aceste legături şi acţiuni consolidează credinţa, ne ajută să învăţăm unii de la alţii lucruri frumoase, să simţim că suntem aceeaşi familie de credinţă care ne străduim să trăim drept după poruncile lui Dumnezeu”.
Protopotul de Latakya a vorbit despre suferinţele prin care trece poporul sirian şi a făcut referire la greutăţile cu care s-a confruntat poporul român în timpul regimului comunist.
„Noi am venit să vedem şi să descoperim că după necazuri şi răstignire este şi înviere ca să o prezentăm şi credincioşilor din Siria”, a spus părintele Ppiridon despre pelerinajul în România.
Pelerinajul intitulat România, Grădina Maicii Domnului a inclus mai multe mănăstiri de pe Valea Prahovei, din Moldova, Bucovina şi câteva obiective religioase din capitală.
Foto credit: Palatul Patriarhiei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 324
Id: 68045
Data: Sep 25, 2019
Imagine:
Și în cadrul Bisericii au fost organizate pe 21 septembrie numeroase acțiuni de ecologizare raliate inițiativei Let’s do it Romania! care a împlinit zece ani în țara noastră.
Peste 118.000 de români au răspuns afirmativ la acțiunea națională de ecologizare, mare .....
Data: Sep 25, 2019
Arhiepiscopia Bucureştilor a fost reprezentată de Adriana Căruntu la Conferinţa Internaţională de îngrijiri Paliative desfăşurată în perioada 23-24 septembrie la Praga.
Directorul Centrului de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie din Bucureşti a fost unul dintre .....
Data: Sep 25, 2019
Mitropolitul Nicolae Corneanu va fi omagiat de Academia Română – filiala Timişoara şi Mitropolia Banatului printr-un simpozion comemorativ.
Manifestarea culturală din 26 septembrie 2019 este organizată cu prilejul împlinirii a cinci ani de la trecerea în veşnicie a .....
Data: Sep 25, 2019
Monumentul „România Biruitoare” va fi inaugurat vineri în parcul Catedralei din Bacău. Ansamblul statuar este unicat în România prin reprezentarea în mărime naturală a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.
Inaugurarea va avea loc la ora 18:00 şi sunt aşteptate .....
Data: Sep 25, 2019
În Făgăraș a avut loc luni o acțiune de donare de sânge la care au participat peste 80 de clerici și credincioși din Făgăraș și împrejurimi, informează Mitropolia Ardealului.
.....Data: Sep 25, 2019
Prezent la slujbă în localitatea suceveană Straja, Arhiepiscopul Pimen a remarcat faptul că majoritatea oamenilor din biserică poartă costume populare și a apreciat acest lucru.
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).