6 iulie, Doliu Național in Rep. Moldova: Al doilea val de deportări staliniste a definitivat colectivizarea forțată

Republica Moldova marchează cu Doliu Național ziua de 6 iulie, in amintirea celui de al doilea val de deportări staliniste in masă prin care a trecut populația romanească din Basarabia și Bucovina de Nord, ocupate de Armata Sovietică in al Doilea Război Mondial.

Joi, in Republica Moldova, au loc mai multe manifestări cultural-comemorative. Autoritățile de stat au depus flori la Monumentul Deportaților din fața Gării Feroviare din Chișinău, in Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția „Basarabenii in Gulag”, la Teatrul Naționalul „Mihai Eminescu” se joacă spectacolul „Dosarele Siberiei”, iar televiziunea și cinematografele prezintă documentare și filme artistice tematice.

In noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, peste 11.000 de familii (aproape 36.000 de persoane, inclusiv femei, copii și bătrani) au fost trimise la muncă forțată in Siberia sau Kazahstan, imbarcate fără condiții minime de igienă și fără bagaje, in vaogoane pentru vite.

Mulţi dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit in patrie, au fost impuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor. Inte timp, in Basarabia ocupată, teama de noi deportări a avut drept efect atingerea unui procent de 97% in ceea ce privește colectivizarea averii țăranilor.

Primul val de deportări a avut loc in 12 iunie 1941, iar al treilea in noaptea de 31 martie – 1 aprilie 1951.

„Romanii au fost pe locul trei, ca număr, in aceste lagăre, după nemți și japonezi” (care erau prizonieri de război),�declara�la o conferință Vasile Soare, fost ambasador al Romaniei in Federația Rusă.

Ei au fost considerați de comuniștii sovietici și de aparatul lor represiv drept „membri ai organizațiilor contrarevoluționare” și „elemente antisovietice”.

Cărți-mărturie despre deportarea romanilor din Basarabia și Bucovina de Nord:

  • Ion Moraru,�„Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, Editura Nicodim Caligraful, 2018, Mănăstirea Putna;
  • „20 de ani in Siberia” de Anița Nandriș-Cudla se poate cumpăra�de aici;
  • Colecția „Destin bucovinean” coordonată de Acad. Alexandrina Cernov la Editura Nicodim Caligraful a Mănăstirii Putna:�„Fantana Albă – Golgota Neamului”�și�„Drama romanilor din Regiunea Cernăuți: masacre, deportări, foamete in 1940–1941, 1944–1947” (descărcabile – integral online).

Vezi și:

  • 82 de ani de la inceputul deportării basarabenilor de către sovietici: O rană a neamului, spune Maia Sandu
  • 80 de ani de la deportarea romanilor din Basarabia și Bucovina de Nord
  • Deportările staliniste din Basarabia: O mărturie dintr-o familie sud-basarabeană
  • „Nu se va intoarce nimeni niciodată”: Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului in Basarabia

Foto credit: Facebook / Biblioteca Publică Vișcăuți

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 207

Id: 78660

Data: Jul 7, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).