Tradiții, peisaje unice și mănăstiri monument istoric, toate acestea reprezintă doar câteva din motivele pentru care ar trebui ca sărbătorile de iarnă să fie petrecute în vatra satului.
Pentru a omagia toate aceste elemente definitorii ale așezărilor rurale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 ca anul satului românesc.
Dacă doriți să sărbătoriți Nașterea Domnului în cadrul unei atmosfere de neuitat, puteți opta pentru unul din satele de mai jos.
Breb, satul preferat al prințului Charles
Satele din Maramureș sunt locuri tot mai apreciate de turiștii români și străini. Breb este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase sate din zona Maramureșului, un loc pitoresc unde Crăciunul este sărbătorit așa cum se cuvine.
Tradițiile, portul popular, arhitectura caselor de lemn, peisajele unice şi biserica veche de peste 400 de ani transformă acest loc într-unul de poveste.
De aceste aspecte a fost impresionat și prințul Charles care a cumpărat două case în Breb motivat fiind atât de frumusețea peisajelor, cât și de ospitalitatea locuitorilor. A ajutat chiar și la refacerea acoperișului bisericii construită în anul 1622.
În timpul Crăciunului, zona este mai înfloritoare ca niciodată, sătenii îmbracă portul tradițional și vestesc tuturor Nașterea Domnului Iisus Hristos prin colinde.
Fundata, satul de pe acoperișul României
Transilvania îşi primește vizitatorii cu peisaje incredibile, oameni ospitalieri, dar şi cu tradiţii păstrate cu sfinţenie din generaţie în generaţie.
În locul unde se întâlnesc Transilvania cu Muntenia, se află unul dintre cele mai pitoreşti şi idilice sate din România.
Fundata este satul situat la cea mai mare altitudine din România pentru o astfel de așezare, 1360 metri.
Nu trebuie omisă în perioada Crăciunului cea mai veche biserică din sat ce are hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
La câțiva kilometri de Fundata se află Şirnea, primul sat turistic din România, declarat încă din 1968.
Sucevița
Sucevița figurează în topul celor mai frumoase sate din Bucovina, cunoscut mai ales pentru mănăstirea cu același nume inclusă pe lista monumentelor UNESCO.
Mănăstirea Sucevița este una dintre cele mai bine conservate mănăstiri ale artei medievale moldovenești. Impresionează prin arhitectura bizantină combinată cu elemente gotice și moldovenești.
Aici puteți vizita și casa memorială a preotului Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu și un muzeu etnografic.
Localnicii din această zonă prezintă turiștilor diverse ateliere de meșteșuguri, precum țesutul la război, sculptura în lemn și pictura pe sticlă.
Polovragi
Satul Polovragi din Gorj este unul dintre cele mai frumoase sate din Oltenia. Este înconjurat de o priveliște de vis, aflându-se pe Cheile Oltețului, arie naturală protejată.
Zona este cunoscută mai ales pentru mănăstirea în stil bizantin, veche de mai bine de 500 de ani, descrisă de Regina Maria ca fiind „O adevărată armonie în alb”.
Experienţa duhovnicească trăită de regina Maria la Mănăstirea Polovragi a fost relatată în cartea sa intitulată „Ţara mea” apărută în 1916.
Alteța Sa descria drumul străbătut între Mănăstirea Horezu, pe care o vizita frecvent, şi Mănăstirea Pologragi. A fost impresionată mai ales de crucile de pe marginea drumului, un obicei specific Olteniei, pe care le asemăna cu nişte icoane.
De asemenea, în Polovragi se găsesc și ruinele unei cetăți dacice.
Cărpinet
Lista noastră de recomandări continuă cu satul Cărpinet din Bihor, unul dintre cele mai frumoase din Banat și Crișana.
În această localitate se află Mănăstirea Izbuc, cea mai veche din judeţ. Tot aici se află și Izbucul de la Călugări, un izvor carstic, monument natural.
Povestea satului Carpinet este cunoscută pentru longevitatea locuitorilor din trecut despre care se spune că trăiau peste 100 de ani fiecare.
Așezarea comunei în apropierea Munților Apuseni oferă turiștilor ocazia de a descoperi peisaje spectaculoase.
O traditie de Crăciun specifică locului este reprezentată de „Vicleim” sau „Irozii”, o scenetă din ajunul Crăciunului prin care tinerii prezintă povestea biblică a lui Irod care a poruncit uciderea pruncilor.
Un alt obicei este Colindul Dubașilor. Un grup de tineri merge la colindat mai ales la casele unde sunt fete nemăritate, alegând cântecele în funcție de meseria pe care o are capul familiei.
Luncăviţa
Cei care vizitează Luncăvița în perioada sărbătorilor de iarnă pot opta pentru un pelerinaj la Mănăstirile Saon, Celic-Dere, Cocoș şi Niculiţel.
În apropierea comunei se află și cetatea Noviodunum (Isaccea) și cetatea Dinogeţia.
Tradiția zonei cere ca grupurile de colindători sa fie formate exclusiv din tineri necăsătoriți. Pe alocuri, Adamclisi sau Aliman, există trei cete de colindători: ceata de copii, ceata mică (din care fac parte tinerii necăsătoriți) și ceata mare.
Foto credit: wallpapersgood.com.de
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 327
Id: 68549
Data: Dec 14, 2019
Imagine:
La catedrala episcopală din Huși sunt așteptați, miercuri, 1500 de copii care provin din familii cu posibilități materiale reduse. Asociația „Filantropia Ortodoxă” a centrului eparhial va organiza un eveniment de amploare dedicat lor.
„Căldură pentru inimi curate” .....
Data: Dec 14, 2019
Mitropolitul Ioan al Banatului a uimit vineri trecătorii de pe o stradă din Timișoara prin gestul său de a coborî din mașina în care se afla și de a dirija pe șoferul unui autocar care rămăsese blocat într-o intersecție.
Înaltpreasfinția Sa mergea împreună cu o .....
Data: Dec 14, 2019
Sf. Mc. Filimon, ocrotitorul actorilor, a fost sărbătorit sâmbătă la Mănăstirea Radu-Vodă din București. Este pentru al 10-lea an la rând când actorii se întâlnesc la așezământul monahal, în ziua de 14 decembrie, pentru a se ruga împreună.
30 de nume importante ale .....
Data: Dec 14, 2019
„Suntem înclinați să repetăm greșelile căpeteniilor poporului lui Israel și să inventăm uneori scuze că nu mai găsim timp de rugăciune, pentru spovedanie și împărtășanie deoarece suntem robiți de prea multe griji. Atât de mult suntem legați de cele materiale și de programe de .....
Data: Dec 15, 2019
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a vorbit sâmbătă la finalul concertului „Bucuria Nașterii Domnului” despre legătura dintre minunea de la Betleem și colind.
„Ceea ce s-a întâmplat atunci la Betleem în mod real, se împlinește și cu viața fiecărui creștin .....
Data: Dec 15, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).