650 de ani de existenta a Mitropoliei Ţarii Romanesti au fost aniversati, astazi, 26 octombrie, cu prilejul sarbatorii Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou. In cadrul Sfintei Liturghii de astazi Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a precizat ca in luna mai a acestui an s-au implinit 650 de la recunoasterea Mitropoliei Ţarii Romanesti sau Ungrovlahiei de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol. Inaltpreasfințitul Mihail a amintit ca primul mitropolit al Ţarii Romanesti, Sfantul Iachint de Vicina, a primit in urma cu 650 de ani de la Patriarhul Calist I al Constantinopolului, o carja arhiereasca, daruind Preafericitului Parinte Patriarh Daniel o carja patriarhala din partea actualului Patriarh Ecumenic al Constantinopolului, Sanctitatea Sa Bartolomeu I. Patriarhul Romaniei i-a oferit in dar Mitropolitului ortodox al Austriei un engolpion si icoanele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou si Sfantului Iachint de Vicina.Dupa cum arata Parintele Mircea Pacuraru, academician si profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa Andrei Şaguna din Sibiu, in lucrarea Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, vol. 1, doua scrisori datate mai 1359 atesta acest moment istoric: S-au pastrat doua acte privitoare la aceasta recunoastere, ambele din mai 1359, scrise in limba greaca. Primul era «inscrisul» sau hotararea sinodului Patriarhiei din Constantinopol, prin care mitropolitul lachint — fost de Vicina — era recunoscut ca mitropolit al Ungrovlahiei. Al doilea act este scrisoarea patriarhului ecumenic Calist I (1350-1354 si 1355-1363), catre domnitorul Nicolae Alexandru, prin care-i aducea la cunostinta hotararea sinodului. In hotararea sinodala se arata ca domnitorul Nicolae Alexandru «a cerut nu o data, ci de mai multe ori, prin scrisorile sale», ca Biserica din tara lui sa fie sub obladuirea canonica a scaunului Patriarhiei din Constantinopol, de unde sa primeasca un arhiereu hirotonit de patriarh si care sa faca parte din sinodul patriarhal. In acest scop, domnul «a si chemat cu catva timp inainte pe Prea Sfintitul Mitropolii al Vicinei, din apropierea sa, pe chir lachint, si a primit cu foarte mare bucurie binecuvantarea sa». El a cerut Patriarhiei ca deocamdata sa recunoasca transferarea acestui ierarh de la Vicina «la Biserica a toata Ungrovlahia», urmand ca dupa moartea lui, «sa se aleaga altul si hirotonindu-se de catre Prea Sfanta mare Biserica a lui Dumnezeu cea pastorita de noi, sa fie trimis acolo ca pastor si arhiereu legiuit a toata Ungrovlahia...». Astfel, lachint devenea «Prea Sfintit mitropolit a toata Ungrovlahia, preacinstit si iubit frate in Domnul». Pe temeiul acestei hotarari si in virtutea harului hirotoniei intru arhiereu, noul mitropolit urma «sa intareasca pe citeti, in toata eparhia si enoria lui, sa ridice in treapta ipodiaconi si diaconi, sa hirotoneasca preoti si sa ia pe mana sa toate drepturile din orice parte ar fi». Se randuia, in aceiasi timp, «ca toti clericii din acea tara si ceilalti sfintiti calugari sau laici, sa-l asculte si sa i se supuna ca unui adevarat pastor, parinte si dascal al lor, sa primeasca bucuros si sa implineasca toate cate va spune si cu ce-i va sfatui si invata pe ei, cu privire la folosul lor sufletesc».Prin scrisoarea adresata domnitorului Nicolae Alexandru, patriarhul il instiinta ca a hotarat — impreuna cu sinodul —, avand si incuviintarea imparatului Ioan V Paleologul (1341-1376 si 1379-1391), ca Iachint «sa fie de acum inainte... legiuit arhiereu a toata Ungrovlahia», avand dreptul sa faca in eparhia sa «toate cate se cuvin unui arhiereu legiuit», indatora totodata pe domn sa faca, in numele sau si al urmasilor, o «scrisoare cu juramant», prin care sa promita ca si in viitor vor ramane sub obladuirea Patriarhiei de Constantinopol si vor primi arhiereu de colo. Scrisoarea se incheia cu indemnul catre domn de a se tine strans de «dogmele cele primite de toti si mostenite din parinti si sanatoase» si cu urarea ca Dumnezeu sa-l tina «scutit de boli, bucuros, sanatos si mai presus de toata intamplarea cea neplacuta».Deci prin aceste doua acte se ratifica un fapt implinit anterior, cu alte cuvinte, se legalizeaza situatia lui lachint, care fusese chemat «cu catva timp inainte» in fruntea Bisericii din Ţara Romaneasca. Nu se preciza insa de cat timp era lachint pe langa voievod. Din hotararea sinodului patriarhal reiese ca domnul a cerut incuviintarea stramutarii lui lachint «nu numai o data, ci de mai multe ori», iar in scrisoarea catre domn se amintea de «scrisorile domniei tale si din cele de la inceput si din cele din urma», ceea ce arata ca e vorba de un timp mai indelungat. Din ambele scrisori reiese ca initiativa alegerii si mutarii lui lachint a apartinut domnitorului si ca el a staruit mult ca noul mitropolit sa fie lachint, si nu altcineva. Aceasta staruinta se poate explica prin relatiile personale dintre ei doi, deci prin pretuirea de care se bucura lachint din partea domnului, care va fi avut prilejul sa-l cunoasca, dat fiind ca Vicina apartinea acum Ţarii Romanesti. N-ar fi exclus ca aceasta staruinta a domnului sa fi fost determinata si de faptul ca lachint va fi fost un bun cunoscator al hribii romane si al celei slave .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 706

Id: 3073

Data: Oct 27, 2009

Imagine: