Volumul este însoțit de cuvântul IPS Andrei Andreicuţ, care evidenţiază credința, ca cea mai mare virtute a Mitropolitului Bartolomeu, care l-a făcut ferm și de neclintit în fața oricărui fel de compromis.
Despre conţinutul acestui volum ne-a vorbit consilierul cultural, pr. Ştefan Iloaie:
„Cuprinde la început o Cronologie şi o listă parţială a scrierilor Arhiepiscopului şi Mitropolitului Bartolomeu, deschizându-se cu un prim capitol în care este descrisă activitatea la Cluj, ca Arhiepiscop şi Mitropolit, a celui care a fost Bartolomeu Valeriu Anania. Cea de-a doua parte, întitulată Călătoria spre Împărăţie, conţine prezentarea funeraliilor Înaltpreasfinţitului, volumul continuând cu cel de-al treilea capitol, de Evocări în care diferite personalităţi ale vieţii bisericeşti şi ale societăţii, îl evocă pe scriitorul dar şi Ierahul clujean. În cea de-a patra parte am inclus Testamentul Mitropolitului Bartolomeu, care în cuvinte puţine ne-a arătat ceea ce a considerat important a fi pentru noi ceea ce putem numi Moştenirea Bartolomeu, Ultimele pagini sunt ocupate de imagini din întreaga viaţă a Mitropolitului”.
Cartea va fi disponibilă în toate librăriile Arhiepiscopiei Clujului.
sursa: radiorenasterea.ro
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 569
Id: 19666
Data: Jan 31, 2012
Imagine:
După săvârşirea slujbei de Te Deum şi verificarea prezenţei statutare, IPS Irineu a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor evenimente religioase din Arhiepiscopia Craiovei în anul 2011, subliniind marea bucurie prilejuită de .....
Data: Jan 31, 2012
Iată care au fost rezultatele obținute în urma analizării dosarelor:
Nr. crt. |
..... Data: Jan 31, 2012 |
In cadrul Centrului Informational pentru persoanele cu deficienta de vedere Didim cel Orb din incinta Subfilialei Asociatiei Nevazatorilor din Drobeta-Turnu Severin au fost doua importante lansari. Este vorba despre lansarea Calendarului ortodox pe anul 2012 si a Randuielii Sfintei ..... Data: Jan 31, 2012 |
|
In Biserica Ortodoxa, duminica va incepe Triodul. Numita si perioada prepascala , Triodul precede perioada Penticostarului si urmeaza unui alt interval, cel mai lung din anul bisericesc, Octoihul. Cuvantul triod provine din limba greaca. Etimologic privind tria in limba greaca ..... Data: Jan 31, 2012 |
|
In ziua sarbatorii Sfintilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, la 30 ianuarie 2012, Inaltpreasfintitul Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfanta Liturghie, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, la Catedrala Veche Arad – Parohia Ortodoxa ..... Data: Jan 31, 2012 |
|
S-a implinit, la 31 ianuarie 2012, un an de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Bartolomeu Anania. Vrednicul de pomenire ierarh a trecut la cele vesnice pe 31 ianuarie 2011, la varsta de 89 de ani si a fost inmormantat in Cripta Ierarhilor, la demisolul Catedralei mitropolitane din ..... Data: Jan 31, 2012 |
|
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit ..... Data: May 16, 2010 |
|
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise ..... Data: Sep 12, 2010 |
|
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar ..... Data: Sep 19, 2010 |
|
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule ..... Data: Jul 11, 2010 |
|
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei ..... Data: Feb 24, 2012 |