A fost zi de mare sarbatoare astazi, 26 decembrie, si pentru credinciosii din Satu Mare. Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului a oficiat Sfanta Liturghie, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, in Biserica Nasterea Domnului din municipiu, informeaza TRINITAS TV. Aceasta a fost prima Liturghie oficiata in lacasul de cult, pana acum slujbele oficiindu-se la demisolul bisericii. Este un pas important dupa 15 ani. Iata, aceasta biserica cu dimensiuni de catedrala este deschisa credinciosilor si am avut o mare bucurie sa fim de acest praznic imparatesc in mijlocul dragostei credinciosilor si a preotilor din municipiul Satu Mare. Sa le ajute Dumnezeu ca an de an sa puna fiecare lucru in randuiala, ca peste cativa ani sa poata avea loc slujba solemna de sfintire a acestei biserici , a spus Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul. Construirea bisericii Nasterea Domnului din Satu Mare a inceput in anul 1995, lucrarile continuand pana in prezent. In viitorul apropiat lacasul de cult va fi impodobit si cu pictura. La Sfanta Liturghie arhiereasca au participat numerosi credinciosi din municipiu, dar si din imprejurimi.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 808
Id: 10979
Data: Dec 26, 2010
Imagine:
In Biserica Sfantul Nicolae - Popa Savu , din municipiul Campulung Muscel, Sfanta Liturghie a fost oficiata, in a doua zi a praznicului Nasterii Domnului, de Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, informeaza .....
Data: Dec 26, 2010
Asezamantul social al Parohiei Ţintesti, din judetul Buzau, a fost astazi, 26 decembrie, sfintit. Slujba de tarnosire a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Inaltpreasfintia Sa a oficiat apoi si .....
Data: Dec 26, 2010
In a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie, Biserica Ortodoxa Romana il pomeneste pe Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana. Biserica Manastirii Tismana s-a dovedit neincapatoare pentru numarul mare de credinciosi care au venit sa-l cinsteasca cu acest prilej pe ctitorul si ocrotitorul acestui .....
Data: Dec 26, 2010
Manastirea Oasa a organizat de Craciun prima tabara studenteasca de iarna. In perioada 23 – 25 decembrie, 120 de studenti de la filialele ASCOR din intreaga tara au participat alaturi de obstea Manastiri Oasa la o tabara de munca si rugaciune, dupa cum ne informeaza parintele Sabin Voda.In cea .....
Data: Dec 26, 2010
La Targoviste, s-au desfasurat astazi, 26 decembrie, ceremoniile legate de implinirea a 11 ani de arhipastorire a Inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Nifon la Targoviste, informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Targovistei.Manifestarile au debutat, la Catedrala .....
Data: Dec 26, 2010
In cea de a doua zi de Craciun, Preasfintitul Parinte Siluan, Episcopul Ortodox Roman din Ungaria, a oficiat Sfanta Liturghie Arhiereasca la biserica romaneasca din Micherechi, una dintre cele mai importante si reprezentative parohii ale Episcopiei, informeaza Biroul de Presa al Episcopiei .....
Data: Dec 26, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).