Postul Sfinţilor Petru şi Pavel începe anul acesta luni, 15 iunie, şi se încheie în ajunul sărbătorii marilor apostoli.
Această perioadă de postire are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști şi începe, de obicei, în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților. Postul ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au desfăşurat-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos.
Tot prin ținerea acestui post sunt cinstite darurile Sfântului Duh, care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor
În fiecare sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei.
Învățătura despreposturi din Ceaslovul mare arată că lunea, miercurea și vinerea se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași cu untdelemn și vin.
Dezlegarea la pește există și luni, marți și joi dacă este serbat un sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn și vin.
Și de hramurile bisericilor se oferă dezlegare la pește.
Dacă însuși praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la pește, vin și ulei.
Pe întreaga durată a acestui Post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei.
Sfântul Apostol Pavel a fost învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei.
Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci.
Patriarhul Daniel spune că „deși acești doi Apostoli ai lui Hristos sunt diferiți ca pregătire teologică, spirituală, culturală, sunt foarte asemănători în dragostea jertfelnică pentru Mântuitorul. Ambii au mărturisit dumnezeirea lui Hristos și L-au iubit până la moarte, au avut în comun grija pentru Biserică, apărarea dreptei credințe și a unității acesteia”.
De asemenea Patriarhul Daniel a evidențiat în repetate rânduri că o mare virtute pe care cei doi sfinți o au în comun este pocăința:
„Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, din frică, spunând că nu Îl cunoaște pe Hristos, iar Pavel a prigonit Biserica lui Hristos. De aceea, ambii Apostoli au regretat și s-au pocăit toată viața. Râvna lor misionară parcă ar fi vrut tot timpul să recupereze aceste greșeli ale lor”.
Vezi aici: Viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 257
Id: 70447
Data: Jun 15, 2020
Imagine:
Poetul naţional Mihai Eminescu a fost comemorat luni la mormântul său de la cimitirul Bellu din Capitală.
Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi din cadrul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti, imediat după Sfânta .....
Data: Jun 15, 2020
„Să fie Dumnezeu cel către care alergăm, deoarece, în altă parte, de cele mai multe ori, alergăm cam degeaba. Un om te ajută azi. Mâine te poate uita, dar la Dumnezeu când te-ai dus, niciodată nu te lasă fără un răspuns bun”, a spus duminică Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei .....
Data: Jun 15, 2020
În Duminica I după Rusalii, Episcopul Ignatie al Huşilor a explicat ce a dorit să transmită Mântuitorul Hristos prin cuvintele: „Cel ce iubeşte pe .....
Data: Jun 15, 2020
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași vine în ajutorul unei familii cu şapte membri care locuieşte în prezent într-o anexă aflată într-un stadiu de degradare de 90%.
În acest scop, ASCOR Iaşi organizează în 21 iunie 2020 un spectacol .....
Data: Jun 15, 2020
Poeziile „Rugăciune” și „Răsari asupra mea” de Mihai Eminescu au fost interpretate în stil psaltic bisericesc la finalul slujbei de pomenire care a avut loc la Patriarhie în ziua comemorării poetului național, 15 iunie 2020.
Creațiile eminesciene au fost puse pe note .....
Data: Jun 15, 2020
Bucuria vieții ortodoxe surprinsă în imagini de la Sărbătoarea Sfintei Treimi, ziua Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, până la Duminica Tuturor Sfinților. Vă prezentăm selecția noastră de fotografii din perioada 8 – 14 iunie 2020.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Galeriu - Predica de pe munte - Iubirea vrasmasilor 3-10-99
Pr Galeriu - predica, rugaciuni de sfintire a apei - Izvorul Tamaduirii
Pr Galeriu - Duminica Samarinencii - 14-05-98
Pr Galeriu - Cateheza Pilda Talantilor 11-02-2000
Pr Galeriu - Duminica Sf Grigorie Palama 7-03-1999
Pr Constantin Galeriu - Pescuirea minunata (2000)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).