A inceput slujba inmormantarii parintelui Justin Parvu

Peste 200 de preoţi şi mii de credincioşi participă la acest moment de rugăciune. Slujba este săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi PS Longhin, Episcop de Bănceni. În tot acest timp, oamenii trec prin dreptul sicriului părintelui Justin pentru a săruta mâna părintelui şi Sfânta Evanghelie. Spre finalul slujbei, sicriul cu trupul părintelui Justin Pârvu va fi purtat în procesiune în jurul bisericii mari a aşezării monahale. În continuare, va avea loc înhumarea în mormântul săpat în partea dreaptă a sfântului lăcaş.

Credincioşii care au ajuns la Petru Vodă sunt o mărturie a credinţei vii, lucrătoare. Ei au venit să-l vadă pentru ultima dată pe părintele lor drag . "L-am întâlnit pe părintele Justin de mai multe ori, însă l-am cunoscut mai ales prin cărţile semnate de Preacuvioaşia Sa. Am venit la Petru Vodă cu un ghiveci de flori, iar acum admir sutele de buchete aşezate ca o coroană în jurul bisericii. Cred că în aceste momente trebuie să ne rugăm pentru părintele, pentru că astfel vom avea şi noi linişte în suflete. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a rânduit să ajung la părintele Justin", a spus Maria Ciudin din Piatra Neamţ.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 551

Id: 31923

Data: Jun 21, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).