Absolvenții Facultății de Teologie din București au depus jurămantul de credință: Alegeți munca grea, dar cinstită

Promoția 2024 a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București a depus luni jurămantul de credință in Aula Magna a Palatului Patriarhiei.

„Alegeți mereu adevărul in locul neadevărului și demnitatea in detrimentul servilismului interesat. Alegeți munca grea, dar cinstită, in locul oportunismului și a fugii după caștig imediat”, le-a transmis pr. Cosmin Pricop, decanul instituției de invățămant teologic.

„Nu pot decat să nădăjduiesc și să mă rog la Dumnezeu ca toate alegerile pe care le-ați făcut și le veți face să fie cele care conduc la o casă și la o viață cu temelia pe stancă, iar nu pe nisip.

„Nu incercați niciodată să păreți altceva decat sunteți, pentru că mai devreme sau mai tarziu ceilalți vor realiza cine sunteți de fapt. Nu alergați după false titluri de glorie și nu vă decorați cu merite discutabile”.

Părintele decan le-a vorbit absolvenților despre imperativul bunătății și despre curajul de a invăța de la cei mai buni.

„Alegeți să fiți buni, pentru că lumea poate fi considerabil mai bună cu un minim de efort: un zambet, un salut, o vorbă bună, antidoturi la indemană pentru lipsa bunului simț pe care o intalnim peste tot. Aveți curajul și puterea să invățați de la cei mai buni dintre dumneavoastră și, mai mult decat toate cele spuse, nu uitați niciodată de Dumnezeu!”

„Nu pentru că sunteți absolvenți de teologie, ci pentru că sperăm, toți cei care am contribuit la formarea dumneavoastră in facultate, că dincolo de cursuri, seminare, lucrări, examene și note, v-am invățat cat am putut despre lucrarea și randuiala lui Dumnezeu in lume și in viețile tuturor. Luați in primul rand asta cu dumneavoastră și construiți-vă casa, adică viața, pe cea mai sigură temelie, care este Dumnezeu. Va fi mult mai trainică și vă va implini!”, a adăugat la final.

Cuvantul, decanului Facultății de Teologie din București a fost precedat de alocuțiunea prorectorului Universității din București, prof. Laura Comănescu.

„Ați absolvit o facultate deosebită, care v-a format ca oameni și care are un corp profesoral de mare valoare. Pot spune cu mandrie că ați absolvit cea mai bună Facultate de Teologie din țară. Peste tot pe unde veți merge, indiferent de drumul dumneavoastră in viață, să fiți mandri că sunteți absolvenți ai acestei instituții”, le-a transmis prorectorul Universității din București.

De asemenea, un cuvant de mulțumire a adresat și absolventul Răducu Virgil Gheorghe, șeful de an al studenților de la specializarea Teologie Ortodoxă și reprezentantul studenților.

La final, după ceremonia de depunere a jurămantului de credință, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a adresat acestora un cuvant de binecuvantare, in care a afirmat că „Biserica așteaptă ca tinerii absolvenți să fie purtători de speranță acolo unde dezorientarea și deznădejdea domină sufletul”.

Ulterior, Patriarhul Romaniei le-a oferit șefilor de an și de promoție de la fiecare specializare plachete și medalii.

Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 84

Id: 81349

Data: Jul 2, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).