In cea de a doua zi din Saptamana Mare, a avut loc o actiune caritativa organizata de parohia Giula Mica, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, pentru credinciosi mai nevoiasi din parohia Varsand, aflata in jurisdictia canonica a Arhiepiscopiei Aradului. Actiunea, ce a avut loc cu binecuvantarea si in prezenta Preasfintitului Parinte Episcop Siluan, a fost initiata de catre Preotul paroh Petru Puscas, de la parohia Giula Mica, cu sprijinul unor credinciosi din parohia sa, sau din Asociatia Oastei Domnului din Micherechi, dar si cu suportul financiar al unor binefacatori din Romania, care provin din localitatea Varsand si a constat din impartirea de alimente neperisabile, care vor putea aduce o bucurie suplimentara de Sfintele Pasti pentru familiile carora le-au fost daruite. Preasfintitul Parinte Siluan, insotit de Preotul paroh Petru Puscas, care inainte de a-si incepe misiunea preoteasca la romanii din Ungaria, a fost vreme de treisprezece ani preotul paroh al credinciosilor din Varsand, au fost intampinati la biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Varsand de catre Preotul paroh Milan Dragos, de un numeros grup de elevi de la Şcoala Generala din localitate si de mai multi credinciosi. Dupa ce au fost rostite cuvinte de suflet, potrivite pentru o astfel de ocazie, de catre Preasfintitul Parinte Siluan si cei doi preoti prezenti, cativa elevi au recitat cu sensibilitate versuri legate de perioada liturgica in care ne aflam, fiind rasplatiti cu dulciuri, apoi a urmat impartirea darurilor pregatite. Intalnirea de astazi, asezata sub semnul apropiatului Praznic al Invierii Domnului, a fost un moment emotionant si aducator de bucurie pentru toti cei de fata si a constituit o noua punte de legatura intre credinciosii romani aflati candva in administratia aceluiasi oras, pe vremea cand nu erau despartiti de granite, si legati astazi prin intermediul celor care le-au fost sau le sunt pastori sufletesti, informeaza Biroul de Presa al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 616
Id: 5414
Data: Mar 30, 2010
Imagine:
Bolnavii internati in spitalul din Darabani, precum si cei aflati in ingrijire la centrul medico - social din localitatea Suharau vor primi zilele acestea daruri din partea preotilor din Protopopiatul Darabani. Actiunea se inscrie in cadrul campaniilor social - filantropice desfasurate de .....
Data: Mar 30, 2010
In Protopopiatul Harlau continua in aceasta perioada actiunile caritative, prilejuite de Sarbatorea Invierii Domnului. Pe intreaga perioada a Postului Mare au fost organizat colecte pentru persoanele nevoiase, iar bunurile sunt distribuite in aceste zile.Mai multe informatii a oferit pentru .....
Data: Mar 30, 2010
Incepand cu seara zilei de marti, 30 aprilie, cand a fost savarsita slujba Deniei, in Biserica Ortodoxa este praznuita Sfanta si Marea Miercuri. Conform Sinaxarului citit la aceasta slujba, in Sfanta si Marea Miercuri se face pomenire de femeia pacatoasa, care a uns cu mir pe Domnul, pentru .....
Data: Mar 31, 2010
La Catedrala Patriarhala, slujbele se vor desfasura dupa programul specific al Saptamanii Patimilor. Mai multe detalii despre aceste slujbe a oferit arhimandritul Timotei, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale si Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucurestilor care a spus: 'In Saptamana .....
Data: Mar 31, 2010
Luni seara, 29 martie, in toate bisericile ortodoxe a fost savarsita slujba Deniei zilei de marti. Conform Sinaxarului, in Sfanta si Marea Marti s-a facut pomenirea celor 10 fecioare, care si-au impodobit candelele lor si l-au asteptat pe Mirele Hristos. La Catedrala patriarhala din Bucuresti, .....
Data: Mar 31, 2010
La manastirea Antim din Bucuresti a avut loc astazi, 31 martie, faza finala si cea mai lunga a procesului de preparare a Marelui Mir, care va fi sfintit maine, 1 aprilie, in Catedrala Patriarhala de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel impreuna cu membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe .....
Data: Mar 31, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).