In Arhiepiscopia Dunarii de Jos a avut loc astazi, 7 februarie, o ampla acțiune cu caracter filantropic. In cadrul actiunii au fost vizitate și ajutate persoane cu venituri reduse, varstnici și familii cu mulți copii, aflate in evidența parohiilor. La aceasta activitate cu caracter misionar și filantropic au participat peste 300 de voluntari și membri ai consiliilor și comitetelor parohiale, coordonați de catre preoții de la parohii, precum și slujitorii care asigura asistența religioasa in respectivele unitați de asistența socio-medicala. Mai multe informatii privind aceasta actiune, in Protopopiatul Covurlui, a oferit parintele Protopop Ionuț Glavan, pentru Radio TRINITAS: Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului nostru Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, in cadrul protoieriei Covurlui, potrivit calendarului filantropic din perioada premergatoare Postului Mare, 17 parohii au desfasurat activitati social filantropice la patru institutii socio - medicale din zona. Dupa oficierea Sfintei Liturghii din aceasta duminica, preotii impreuna cu cativa enoriasi au mers la aceste institutii unde au savarsit slujba Agheasmei si au facut rugaciuni pentru cei bolnavi. La finalul slujbei savarsite au avut loc convorbiri duhovnicesti cu cei asistati si au fost stropite cu agheasma dormitoarele si saloanele din aceste institutii. La sfarsit, preotii au oferit persoanelor asistate, circa 250 de persoane, pachete cu alimente, imbracaminte si iconite .
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 621
Id: 4466
Data: Feb 7, 2010
Imagine:
Luni, 8 februarie 2010, incepand cu orele 13:00, va avea loc la Şcoala Generala nr. 22 Mircea Eliade din Craiova deschiderea expozitiei de fotografie dedicata protejarii Vaii Jiului. Evenimentul este organizat de catre Fundatia Cuvantul care zideste , ONG patronat de catre Mitropolia .....
Data: Feb 7, 2010
Biserica Ortodoxa il praznuieste pe 10 februarie pe Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie. Cu acest, prilej, Biserica Sfantul Dumitru din Capitala, isi va sarbatori cel de-al treilea hram. Lacasul adaposteste si un fragment din moastele Sfantului.Parintele paroh, Mihai Gojgar, a oferit mai .....
Data: Feb 7, 2010
Duminica Infricosatoarei Judecati mai este numita si a Lasatului Sec de Carne. Incepand de maine, 8 februarie, crestinii ortodocsi intra in Saptamana Alba, care precede inceputul Paresimilor si este menita sa ii pregateasca pe credinciosi pentru perioada de pocainta si post care va urma. In .....
Data: Feb 7, 2010
Astazi, 7 februarie, a fost zi de sarbatoare pentru credinciosii din localitatea maramureseana Tautii de Sus. Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, a oficiat Sfanta Liturghie in Biserica Parohiei cu hramul Duminica Tuturor .....
Data: Feb 7, 2010
Evanghelia Duminicii infricosatoarei judecati arata importanta pentru mantuirea sufletului a milosteniei, a faptei celei bune savarsite fata de semenii nostri, a milosteniei care izvoraste din iubirea milostiva fata de cei in nevoi, a spus Preafericitul Parinte Patriarh ieri, 7 februarie, in .....
Data: Feb 8, 2010
In urma cu cinci ani, la Iasi, aparea pe piata media primul cotidian crestin din Romania: Lumina. Un ziar care-si propunea sa faca liniste intr-o lume a informatiilor agresive, care dorea sa apropie fenomenul jurnalistic de oameni si sa reaseze la locul lor valorile care pareau a fi .....
Data: Feb 8, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).