În cadrul Asociatiei Liga Femeilor Crestine Ortodoxe s-au desfasurat marti, 25 martie 2014, doua evenimente deosebite: o vizita la centrele de adultii si vârstnicii, persoane aflate în dificultate de la Bistrita, si apoi, de la ora 17.00, întâlnirea lunara a membrelor la Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, dupa cum informeaza Biroul de presa al Arhiepiscopiei Râmnicului.Prima actiune s-a desfasurat la „Centrul pentru persoane vârstnice Bistrita” si „Centrul de îngrijire si asistenta Bistrita” din comuna Costesti, judetul Vâlcea, care au fost vizitate pe rând de catre un grup de membre ale organizatiei însotite de Parintele îndrumator spiritual Emanoil Barbut. Prin grija doamnei Olga Istocescu, membra a Comitetului de conducere al asociatiei, care a si organizat întreaga actiune, s-au donat alimente de post si peste necesare asigurarii mesei de prânz pentru cei 114 beneficiari ai celor doua centre, cu ocazia sarbatorii crestine ortodoxe „Buna Vestire”. Activitatea s-a desfasurat în baza unui proiect al Ligii vâlcene, aflat în derulare de mai multi ani, si intitulat „Cinstirea mamelor”. Anul acesta, organizatia a revenit la cele doua centre de la Bistrita, spre a aduce beneficiarilor o bucurie în aceasta mare zi de sarbatoare, cu sprijinul nemijlocit al membrelor.Delegatia Asociatiei a fost întâmpinata de coordonatorul centrelor doamna Daniela Coca si administratorul acestora doamna Mariana Persu care au apreciat eforturile si au multumit pentru donatia produselor alimentare si nealimentare. Parintele Emanoil Barbut a rostit o rugaciune si a binecuvântat masa.Dupa amiaza, la întâlnirea lunara cu membrele, s-a prezentat stadiul celor doua proiecte aflate în derulare în cadrul organizatiei, „Tu înveti si noi te premiem!”- adresat copiilor din familiile din evidenta, pentru încurajarea frecventarii scolii si „Iisus Hristos - lumina sufletului nostru”- proiectul de cateheza ce urmeaza sa înceapa în luna aprilie.„În spiritul actiunii de „Cinstire a mamelor” pe care Liga Femeilor Crestine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea a organizat-o în zi de Sfânta sarbatoare, parintele Emanoil Barbut, a tinut un cuvânt de învatatura în care a vorbit despre lucrarea de îmbinare a postului cu rugaciunea si cu milostenia, despre bucuria sufletului care daruieste si se daruieste aproapelui, despre taina Bunei Vestiri, „taina mai presus de taina” prin care Maica Domnului poate ajuta mântuirii noastre prin rugaciunile sale puternice înaintea Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos”, a spus doamna Antoanela Enacache de la Asociatia Liga Femeilor Crestine Ortodoxe.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 616
Id: 39197
Data: Mar 26, 2014
Imagine:

Data: Mar 26, 2014

Data: Mar 26, 2014

Data: Mar 26, 2014
Data: Mar 26, 2014

Data: Mar 26, 2014

Data: Mar 26, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Duminica dupa Botezul Domnului-2016
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Predica Duminicii a 27-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove) - 7122014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Duminica a 24-a dupa Rusalii - 2014
Arhid Ioan Ica Jr - Predica la Inaltarea Domnului - 2011
Arhid Ioan Ica Jr - Cuvantare la Botezul Domnului - 2016
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).