Astăzi, 3 aprilie 2013, parohia Mărgineni 2, Protopopiatul Piatra Neamţ, a organizat o activitate de parteneriat educaţional între preoţii din localitate şi elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Mărgineni, intitulată „Şcoala în tinda Bisericii“. „După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu în cadrul căreia s-au citit rugăciuni de binecuvântare a elevilor, părintele paroh Dan Mihai Voicu a vorbit despre relaţia dintre ora de religie şi cateheza ca acţiune parohială“, a relatat pr. Ştefan Zaharia, care a menţionat că în perioada următoare parohia Conţeşti va fi implicată în câteva activităţi educaţionale, filantropice şi misionare al căror scop este pregătirea beneficiarilor pentru Învierea Domnului.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 532
Id: 29718
Data: Apr 3, 2013
Imagine:
La Drobeta Turnu Severin are loc pe 10 aprilie cel mai mare eveniment cultural artistic al anului, organizat de Episcopia Severinului si Strehaiei.In cetatea de pe malul Dunarii va sustine .....
Data: Apr 4, 2013
Cu binecuvantarea Preasfințitului Parinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, miercuri 3 aprilie 2013, reprezentanții Sectorului Social – Filantropic al episcopiei, au vizitat Centrul de .....
Data: Apr 4, 2013
Pe 03 aprilie 2013, la sediul Protopopiatului Ortodox Roman al Daciei Ripensis, din Negotin a avut loc ședința clericilor din cadrul Protopopiatului. Ședința a fost prezidata de catre .....
Data: Apr 4, 2013
Aceste zile reprezinta pentru credinciosii Parohiei Salha, Protopopiatul Lugoj, o saptamana de meditatie si de bucurie duhovniceasca. Astfel, in fiecare zi a saptamanii, pr. Adrian Avram, .....
Data: Apr 4, 2013
La inceputul acestei saptamani, la Muzeul de Arta veche al Catedralei mitropolitane din Timisoara a avut loc vernisajul expozitiei de icoane pe sticla Icoana mea si al expozitiei de cruci .....
Data: Apr 4, 2013
In cadrul proiectului Şcoala Altfel desfasurat in unitatile de invatamant, consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Nicolae Rusu, si inspectorul social Marius Talmatchi s-au .....
Data: Apr 4, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Condacul Sfantului Mucenic Paramon
Condacul Sfantului Sfintit Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei
Condacul Sfantului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Condacul Sfantului Apostol Andrei, cel Intai Chemat, Ocrotitorul Romaniei
Condacul Sfantului Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Condacul Sfintei Cuvioase Eufrosina
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).